Fotbal - CM 2018: Austria - Germania 2-1, în meci de pregătire
Selecţionata Germaniei, campioana mondială en titre, fără mai multe elemente de bază, a fost învinsă cu scorul de 2-1 (0-1) de reprezentativa Austriei, sâmbătă la Klagenfurt, într-un meci de pregătire pentru Cupa Mondială de fotbal 2018.
Germania a deschis scorul prin Mesut Ozil (min.11), în timp ce gazdele au punctat prin Martin Hinterreger (min.53) şi Alessandro Schopf (min.69).
În schimb, "Mannschaft" l-a recuperat pe portarul Manuel Neuer, după opt luni de absenţă din cauza unei accidentări, însă selecţionerul Joachim Loew va decide duminică dacă îl va lua în Rusia.
Austria a obţinut cu această ocazie prima victorie în faţa Germaniei după 1986.
Germania va mai disputa un meci amical cu Arabia Saudită la Leverkusen (8 iunie), urmând să debuteze cu Mexic (17 iunie) la Cupa Mondială din Rusia, în Grupa F, din care mai fac parte Suedia şi Coreea de Sud.
Au evoluat echipele:
Austria: Joerg Siebenhandl; Aleksandar Dragovic, Sebastian Pradl, Martin Hinteregger; Stefan Lainer, Julian Baumgartlinger; Florian Grillitsch (min.79, Stefan Ilsanker), David Alaba, Alessandro Schopf (min. 76, Moritz Bauer), Peter Zulj (m.88, Florian Kainz); Marko Arnautovic (min.84, Guido Burgstaller)
Germania: Manuel Neuer; Joshua Kimmich, Jonas Hector, Niklas Sule, Antonio Rudigr; Sami Khedira (min. 45, Sebastian Rudy), Ilkay Gunndogan (min. 56, Leon Goretzka); Mesut Ozil (min.76, Julian Draxler), Julian Brandt (min. 67, Timo Werner), Leroy Sane (min. 67, Marco Reus); Nils Petersen (min.76, Mario Gomez)
Arbitru: Pavel Kralovec (Cehia).
AGERPRES (editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)