Fostul vicepreședinte american Dick Cheney: Anchetatorii CIA sunt eroi, nu torționari

Fostul vicepreședinte american Dick Cheney: Anchetatorii CIA sunt eroi, nu torționari

Fostul vicepreședinte american Dick Cheney a apărat, duminică, programul de interogări desfășurat de CIA împotriva presupușilor membri ai Al Qaida, la începutul anilor 2000, lăudând activitatea agenților CIA care au condus interogatoriile, informează France Presse.

"Sunt complet liniștit: ei ar trebui ridicați în slăvi, ar trebui decorați", a declarat la NBC fostul vicepreședinte american, care a ocupat această funcție între 2001 și 2009, în mandatul președintelui George W. Bush, adică exact în perioada în care suspecți de terorism au fost supuși unor interogatorii dure de către agenți ai CIA.

Raportul Senatului american dat publicității marți menționează că tortura aplicată de CIA presupușilor teroriști nu a contribuit la strângerea de informații relevante. Însă, pentru Dick Cheney, aceste interogatorii desfășurate sub tortură "au funcționat perfect". De altfel, vicepreședintele american și-a exprimat dezacordul față de concluziile raportului, declarând miercuri că documentul este "plin de tâmpenii".

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!