Mircea Drăghici este acuzat de utilizarea subvenţiilor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost acordate şi delapidare, ambele în formă continuată.
"În perioada 10 aprilie 2017 – 22 mai 2018, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în calitatea menţionată mai sus, având atribuţii de gestionare şi administrare a bunurilor şi fondurilor băneşti aparţinând formaţiunii politice respective, ar fi utilizat suma totală de 550.522 lei din conturile partidului pentru achitarea, către o societate comercială, a unor cheltuieli ocazionate de deplasarea şi/sau cazarea în destinaţii turistice exotice a sa şi a altor persoane.
De menţionat este că, din suma de mai sus, 231.040 lei ar fi reprezentat o parte din subvenţia acordată partidului de către Autoritatea Electorală Permanentă", transmite DNA.
Procurorii spun că Drăghici a achitat prejudiciul, precum şi cheltuielile judiciare din faza de urmărire penală.
"În prezenţa avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv:- 6 ani închisoare cu executare şi interzicerea, atât pe perioada executării pedepsei cât şi pe o perioadă de 3 ani după executarea acesteia, a drepturilor: de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii (trezorier partid politic) şi de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public", potrivit DNA.
Dosarul a fost trimis Tribunalului Bucureşti.
Pe 1 iulie 2021, Mircea Drăghici a fost condamnat la 5 ani de închisoare, fiind acuzat că ar fi folosit banii partidului pentru achiziţionarea unui imobil, în prezent fiind încarcerat.