Fostul senator Ilie Niţă scapă de o condamnare de 8 ani. Ce acuzații îi fuseseră aduse de procurori
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv încetarea procesului penal împotriva lui Ilie Niţă, fost senator ALDE şi fost vicepreşedinte al CJ Suceava, acuzat de operaţiuni incompatibile cu funcţia, evaziune fiscală şi fals în declaraţii, fiind anulată o condamnare 8 ani şi 5 luni.
Fostul senator Ilie Niță a scăpat de condamnare FOTO Arhivă Adevărul
Conform Agerpres , judecătorii au invocat mai multe motive în sprijinul deciziei luate. Astfel, în cazul infracţiunii de evaziune fiscală, a fost aplicat actul normativ promovat de fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu, prin care nu se mai pedepseşte fapta dacă este achitat prejudiciul până la pragul valoric de 100.000 de euro.
Legea 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, modificată în 2021 la iniţiativa deputatului Cătălin Rădulescu, prevede la art. 10 alin (1): „În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute de prezenta lege, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul ori inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar".
Pentru celelalte infracţiuni, magistraţii au constatat că faptele s-au prescris, în acest caz fiind aplicate deciziile Curţii Constituţionale.
În acelaşi dosar, soţia fostului senator, Niculina Niţă a scăpat de plata unei amenzi penale de 6.000 lei pentru fals în declaraţii, deoarece fapta s-a prescris.
În mai 2018, Ilie Niţă, la data faptelor vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava şi, ulterior, senator, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu; efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia; două infracţiuni de evaziune fiscală, patru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi şapte infracţiuni de fals în declaraţii.
În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei şi Florin Ivanovici (avocat în Baroul Suceava şi reprezentant legal la Casa De Insolvenţă Bucovina IPURL), Niculina Niţă (soţia fostului senator, director al unei grădiniţe), Ilie Chitic (administrator al SC Teona Build SRL Suceava), Casa de Insolvenţă Bucovina IPURL şi societatea Teona Build SRL.
Conform DNA , în perioada 2009 - 2017, Ilie Niţă, în calitate de vicepreşedinte al CJ Suceava şi, ulterior, senator, ar fi exercitat în fapt atribuţiile de control şi administrare a unei societăţi comerciale, deşi, potrivit statutului societăţii, administrator era o altă persoană.
„Inculpatul a acţionat în aceeaşi manieră şi după intrarea societăţii în procedură de insolvenţă din dispoziţia judecătorului sindic, deşi prerogativele acestei funcţii au fost preluate de către inculpatul Florin Ivanovici, în calitate de lichidator judiciar", precizează anchetatorii.
Infracțiuni de serviciu
În acest context, în perioada 26 aprilie 2013 - 27 septembrie 2017, Florin Ivanovici, la instigarea lui Ilie Niţă, nu şi-ar fi îndeplinit atribuţiile de serviciu prevăzute de legislaţia primară, în sensul că nu a condus întreaga activitate a societăţii comerciale respective, a tergiversat procedura de insolvenţă pe o perioadă de peste 4 ani, în condiţiile în care activul societăţii se limita la patru autovehicule, din care trei nefuncţionale, procedura nefiind încheiată până la momentul la care judecătorul sindic a dispus înlocuirea sa cu un alt lichidator judiciar şi nu şi-ar fi precizat poziţia de a menţine şi executa sau de a denunţa un contract de parteneriat public - privat încheiat anterior între societatea comercială respectivă şi o unitate administrativ teritorială, despre existenţa căruia avea cunoştinţă.
"Acţionând în această manieră, lichidatorul judiciar a facilitat continuarea activităţii comerciale de către Ilie Niţă, în numele acelei societăţi, perioadă în care acesta a realizat încasări în cuantum total de 871.518 lei, neevidenţiate şi nedeclarate organelor fiscale. Astfel, a fost creat un prejudiciu material în acelaşi cuantum creditorilor firmei respective, întrucât sumele de bani obţinute nu au fost aportate la masa credală în vederea stingerii debitelor", menţiona DNA.
DNA mai arăta că, în aceeaşi perioadă, Ilie Niţă, în calitate de administrator al aceleiaşi firme, dar şi al SC Teona Build SRL Suceava, cu intenţie, ar fi ascuns sursa impozabilă sau taxabilă, pentru activitatea comercială desfăşurată inclusiv în perioada insolvenţei, pentru care a încasat suma totală de 2.929.664 lei, neevidenţiată contabil şi nedeclarată organelor fiscale, având drept consecinţă sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale în cuantum total de 693.289 lei.
„În perioada 2016 - 2017, Niculina Niţă, în calitate de reprezentant al autorităţii contractante (grădiniţa al cărei director era) şi de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a semnat mai multe documente esenţiale întocmite în procedurile de achiziţie publică derulate, fapt ce a determinat ca soţul său, Ilie Niţă, având calitatea de administrator în fapt a două societăţi comerciale, printre care şi SC Teona Build SRL, să obţină, în mod indirect, foloase patrimoniale în cuantum total de 146.552 lei, reprezentând totalul valorii a patru contracte de execuţie lucrări. În acelaşi context, în scopul adjudecării celor patru contracte de lucrări, Ilie Niţă a folosit mai multe înscrisuri falsificate cu ocazia organizării licitaţiilor", notează procurorii.
În acelaşi interval de timp, Niculina Niţă ar fi consemnat în fals în declaraţiile date în calitate de preşedinte al comisiei de evaluare a ofertelor că nu are niciun interes de natură să afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor, în condiţiile în care cunoştea că soţul său era administratorul în fapt al celor două societăţi comerciale care au adjudecat contractele menţionate.
Anchetatorii susţin totodată că, în perioada 2014 - 2017, Ilie Niţă, cu intenţie, ar fi omis să consemneze veniturile în valoare totală de 2.041.482 lei, încasate în nume propriu, dar obţinute sub aparenţa derulării activităţii comerciale a societăţilor pe care le controla.
Sursa: adevarul.ro