Fostul șef al Tarom afirmă că a primit "sugestii" pentru a vinde Tarom la o companie arabă
Eugen Davidoiu, fostul director general al Tarom, susține că în primele săptămâni după preluarea funcției au fost discuții cu anumite persoane, printre care și un consilier al unui premier, în cadrul cărora s-ar fi "sugerat" că Tarom ar trebui să meargă la o companie arabă.
Acesta a făcut afirmațiile în urma unor întrebări puse de către deputatul Eugen Rădulescu, vicepreședintele Comisiei pentru transporturi din Camera Deputaților.
"Aveți o cunoștință, un domn Demetriade? Îl cunoașteți? Există o conexiune între acest domn Demetriade și o companie arabă și dorința aceste companii arabe, prin acest domn Demetiade, am înțeles că a avut o agenție de voiaj în București și ar susține în continuare, ca să vină director general — o să auzim peste două zile — o doamnă, care a lucrat tot în compania dânsului și care este reprezentanta acestei companii arabe? Aveți cunoștință de acest lucru?", a întrebat Eugen Rădulescu.
Fostul director general al Tarom a precizat că s-a întâlnit cu acea persoană în prima sau a doua săptămână după preluarea funcției, la fel și cu un consilier al unui premier.
"Da, am auzit și eu aceste lucruri. Le-am auzit după ce am plecat. În prima săptămână sau a doua domnul Demetriade a făcut să ne întâlnim într-un loc, iar aceea a fost prima și ultima întâlnire cu domnul Demetriade care îmi sugera anumite lucruri. (...) Nu știu dacă instituțiile statului, care ar trebui să fie peste tot, și chiar în Tarom, au cunoștință despre lucrurile astea. Domnul Demetriade și altcineva care a fost în Consiliul de Administrație al Tarom, fost consilier al unui prim-ministru, tot în prima sau a doua săptămână mi-a explicat că Tarom trebuie să plece către o anumită companie arabă, iar aeroportul către o anumită zonă... posibil că nu am dat atenție acelor lucruri. Nu mai vreau să mai intru în această polemică, am plecat, am făcut foarte bine, că aceste lucruri merg mai departe. Aceste interese se vor vedea mai devreme sau mai târziu. (...) Dumnealui sugera, într-un fel, cum ar trebui să fie condusă compania. Am preferat să îi ascult pe cei din interiorul companiei și să continuăm demersurile în interesul statului român", a mai arătat Davidoiu.
Fostul premier Victor Ponta a confirmat în data de 23 august, într-o postare pe Facebook, că a vrut să vândă TAROM, așa cum a afirmat în spațiul public un fost director al companiei, informația fiind "una absolut corectă".
"În anul 2015 ( nu 2013) am avut discuții personale, oficiale și detaliate la nivel de CEO sau Președinte cu Turkish Airlines, Qatar, Emirates și Etihad (4 din cele mai puternice și bogate Companii aeriene din lume ), le-am prezentat intenția Guvernului României de a avea un investitor strategic pentru TAROM — care să ofere aeronave noi și de mai multe tipuri, să mărească semnificativ numărul de destinații, să modernizeze și să aibă un plan clar de dezvoltare pe termen lung! Ca argument principal am prezentat datele oficiale (...) care arătau că începând cu 2011 până în 2015 TAROM și-a redus în fiecare an pierderile — acum vedeți că această situație s-a schimbat în 2016 cu Guvernul "Tehnocrat", iar în 2017 cu Guvernul "Dragnea" dezastrul vine cu pași mari!", a arătat deputatul PSD.
Potrivit acestuia, TAROM nu poate să supraviețuiască doar cu promisiuni pompoase în competiția de pe piața europeană și mondială.
"Spre deosebire de prostiile populiste anunțate de cuplul comic Dragnea — Cuc eu știu sigur că TAROM nu poate să supraviețuiască singur cu discursuri pompoase în competiția de pe piața europeană și mondială! Dincolo de problemele generate de competiția cu firmele low cost TAROM are prea mulți angajați 'la sol', management politic și neprofesionist, iar ratele pentru achizițiile faraonice fără noi venituri vor epuiza rapid și ultimele resurse din conturi. Faptul că ai cumpărat la suprapreț 2 aeronave refuzate de Pegasus (o companie privata din Turcia care are deja o flotă de 3 ori mai mare decât TAROM) și că la sosirea acestora s-au bulucit pe pista și președintele Camerei Deputaților, și primul ministru și ministrul Transporturilor arată doar o mentalitate de țară săracă latino-americană care se miră când vede un avion mediu curier (între timp Wizz Air sau RyanAir își mai cumpărau câteva zeci și luau milioane de pasageri din Romania)! Directorul general al TAROM a demisionat, dar Consiliul de administrație rămâne pe poziții. Cine sunt administratorii TAROM: un tânăr de 33 de ani din Giurgiu, un fost agent de vânzări și un grup de angajați 'născuți' consilieri", a afirmat fostul premier.
El a adăugat în context că Grecia și-a închis Compania Națională în 2009, la fel Bulgaria și Ungaria, Air Serbia și Alitalia au fost cumpărate de Etihad, Austrian de către Lufthansa, Cehia a acceptat investiția din Coreea de Sud.
"TAROM poate să aibă viitor dacă se asociază cu o mare Companie europeană sau mondială și dacă un management profesionist face reformele și schimbările necesare. Dincolo de semnificația și mândria națională, TAROM reprezintă un caz emblematic despre direcția în care merge România. Putem să mergem spre reducerea pierderilor, deschidere, transparență și strategie de dezvoltare pe termen lung cum făceam în 2015 — sau mergem pe populism, șmecherie ieftină, demagogie, și lăcomie pe termen scurt, ca în 2017 cu 'Programul Dragnea'? După cum se arată lucrurile, văd că deocamdată suntem pe scenariul 2 — ceea ce înseamnă falimentul României în 2-3 ani și aplicarea principiului 'după Dragnea, Cuc & Co — POTOPUL' ", a mai susținut fostul președinte al PSD.
AGERPRES