Fostul șef al ANI Horia Georgescu, adus la ÎCCJ

Fostul șef al ANI Horia Georgescu, adus la ÎCCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție verifică marți legalitatea măsurilor preventive dispuse în dosarul în care fostul șef al Agenției Naționale de Integritate Horia Georgescu și deputații Cătălin Theodor Nicolescu și Marko Attila-Gabor au fost trimiși în judecată în dosarul ANRP. Un judecător de cameră preliminară va analiza măsurile preventive dispuse în acest dosar, printre care arestul preventiv în cazul lui Horia Georgescu și Cătălin Theodor Nicolescu.

Fostul șef al ANI este acuzat de trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, iar Cătălin Theodor Nicolescu este judecat pentru luare de mită în formă continuată (24 acte materiale) și trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave.

În același dosar, au fost deferite justiției alte 9 persoane care, la data faptelor, făceau parte fie din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, fie aveau calitatea de experți evaluatori autorizați: Ingrid Zaarour, sub control judiciar, președinte al ANRP la data comiterii faptelor, Mihnea-Remus Iuoraș și Ingrid Popa-Mocanu, ambii în stare de arest preventiv, vicepreședinți ANRP la data faptelor, Remus Baciu, condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru corupție în altă cauză, vicepreședinte ANRP la data faptelor, Cătălin Canagiu, în stare de arest preventiv, reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, Gheorghe Vișoiu, în stare de arest preventiv, angajat ANRP, Florin Hanu, evaluator autorizat, membru ANEVAR din România, Cornel Drulă și Niculai Nistor, ambii evaluatori autorizați ANEVAR și aflați în arest la domiciliu.

Prejudiciul în dosar este de peste 84,5 milioane euro.

Potrivit DNA, membrii Comisiei au emis, în cazul a trei dosare, titluri de despăgubire, pe baza unor rapoarte de evaluare contrare Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și contrare prevederilor legale. Scopul acelor demersuri, precizează DNA, a fost supraevaluarea imobilelor menționate, ceea ce a adus un prejudiciu bugetului de stat și a asigurat avantaje patrimoniale unor persoane, cesionari ai drepturilor litigioase.

DNA menționează că au fost aprobate în 2008: la 4 decembrie — raportul de evaluare întocmit de expertul Nistor Neculai, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafață de 55.390 metri pătrați de peste 84,5 milioane lei (1.526 lei/ metru pătrat), prin supraevaluarea acestuia cu peste 13 milioane euro; la 10 noiembrie — raportul de evaluare întocmit de expertul Cornel Drulă, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătrați și construcție demolată de peste 2 milioane euro, prin supraevaluarea acestora cu peste 1,7 milioane euro; la 2 septembrie — raportul de evaluare întocmit de expertul Florin Hanu, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudești — Cioplea, actualmente sector 3 București, de peste 104,6 milioane euro, prin supraevaluarea acestuia cu aproximativ 60 milioane euro.

Procurorii susțin că cele trei rapoarte de evaluare întocmite de experți au fost avizate de Gheorghe Vișoiu, expert evaluator angajat al ANRP, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu ce presupuneau verificarea acestora, în conformitate cu standardele și legislația în materie.

Pe de altă parte, deputatul Cătălin Nicolescu, fost vicepreședinte al ANRP, este acuzat că a pretins de la trei persoane un procent de 5% din totalul acțiunilor pe care aceștia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la ANRP.

În schimbul banilor, Nicolescu urma să asigure soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor de despăgubire. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”