Fostul rege al Greciei, Constantin al II-lea, a murit la vârsta de 82 de ani
Fostul rege al Greciei, Constantin al II-lea, a încetat din viață, marți la Atena. Fostul suveran a fost la putere înainte de restabilirea Republicii în 1974. El a fost al șaselea monarh al Casei de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glucksburg.
FOTO Getty Images
Constantin al II-lea, a decedat în urima unui accident vasculat cerebral, la vârsta de 82 de ani. El a fost vărul regelui Carol al III-lea și nașul prințului William. Încă de săptămâna trecută a avut probleme grave respiratorii din cauza cărora a fost internat la un spital din Atena, potrivit Agerpres.
Constantin al II-lea a ajuns pe tronul Greciei la vârsta de 23 de ani, în 1964. A domnit timp de 9 ani într-o perioadă foarte tumultoasă din istoria politică a Greciei contemporane. Crizele politice care au urmat au fost un teren fertil pentru lovitura de stat a coloneilor din aprilie 1967 şi pentru cei şapte ani ai juntei militare.
Documentele diplomatice americane arată că fostul rege grec a încercat să impună legea marțială în 1967 pentru a evita întoarcerea lui Giorgios Papandreou sau a fiului său socialist Andreas, ales prim-ministru 15 ani mai târziu.
Monarhia a fost abolită totuși prin referendum în 1974 fiind pus capăt dinastiei daneze inființată în anul 1863 de George I, străbunicul lui Constantin al II-lea. După referendum fostul rege a trăit la Londra, în exil, dar a revenit în Grecia după 40 de ani, în 2013.
Sursa: adevarul.ro