Fostul procuror șef al DIICOT, Alina Bica, citată în dosarul Berbeceanu

Fostul procuror șef al DIICOT, Alina Bica, citată în dosarul Berbeceanu

Fostul procuror șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Alina Bica, este citată ca martor în procesul pe care fostul șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba, comisarul șef Traian Berbeceanu, îl are pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), în acest dosar polițistul având dubla calitate de parte civilă și inculpat.

"Instanța a afirmat că admite, în integralitate, cererile de probațiune depuse de Berbeceanu Traian, în calitate de parte civilă, cât și de inculpat. În aceste cereri de probațiune, între altele, s-a solicitat și audierea doamnei Alina Bica", a declarat joi, pentru AGERPRES, avocatul Daniel Tiliciu, cel care îl apără pe Traian Berbeceanu.

Apărătorul lui Berbeceanu a mai spus că urmează ca decizia magistraților, luată la termenul de miercuri, 11 februarie, să fie publicată și pe portalul Instanței Supreme.

Potrivit acestuia, în cele două cereri de probațiune depuse de polițist se află înscrise câteva zeci de persoane, motiv pentru care instanța a fixat mai multe termene la care vor fi audiați martorii acceptați. De aceea, este posibil ca audierile să se întindă până la sfârșitul anului.

Comisarul șef Traian Berbeceanu, fostul șef al BCCO Alba Iulia, a fost trimis în judecată în luna iulie 2014 de procurorii DIICOT, el fiind acuzat de mai multe infracțiuni, printre care spălare de bani, luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, sprijinire a unui grup infracțional organizat și complicitate la infracțiunea de delapidare.

Pe de altă parte, procurorii DIICOT care au instrumentat dosarul lui Berbeceanu au fost trimiși și ei în judecată de către Direcția Națională Anticorupție (DNA). Astfel, Ioan Mureșan, fost procuror șef al DIICOT — Alba, și Nicolaie Ioan Cean, fost procuror în aceeași structură, au fost trimiși în judecată de DNA, ei fiind acuzați că au săvârșit mai multe nereguli în anchetarea polițistului Traian Berbeceanu.

Ioan Mureșan este acuzat de abuz în serviciu, represiune nedreaptă și fals intelectual, iar Nicolaie Ioan Cean va fi judecat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu asimilat infracțiunilor de corupție.

De asemenea, a fost deferit justiției Alin Mirel Muntean, fost ofițer de poliție judiciară în cadrul BCCO Alba. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”