Fostul procuror Mircea Negulescu, plasat sub control judiciar

Fostul procuror Mircea Negulescu, plasat sub control judiciar

Fostul procuror Mircea Negulescu a declarat vineri că a fost plasat sub control judiciar de procurorii Parchetului General, însă susţine că este nevinovat.

Mircea Negulescu şi fostul şef al DNA Ploieşti Lucian Onea au fost chemaţi la Parchetul General, unde au fost anunţaţi că au fost plasaţi sub control judiciar.

"Am control judiciar. Mă apăr în faţa organelor de urmărire penală. Mă consider nevinovat. Am dreptul la prezumţia de nevinovăţie. Până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, sunt nevinovat", a spus Negulescu la ieşire din sediul Parchetului.

"S-a luat măsura controlului judiciar, cu anumite interdicţii. Eu sunt foarte optimist. O să contest această măsură, pentru că este nelegal luată", a spus şi Lucian Onea.

Lucian Onea este acuzat de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă.

Potrivit Parchetului, în anul 2015, Lucian Onea a participat la constrângerea unui martor (ameninţându-l în mod direct că o va inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept "mită electorală".

Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti.

"Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe documentele ticluite", susţine Parchetul General.

Joi, procurorul şef interimar al DNA, Anca Jurma, a dispus efectuarea unui control la DNA Ploieşti, pentru a se verifica situaţia dosarelor în care sunt vizaţi fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma, deputatul Andreea Cosma şi fratele acesteia, Vlad.

Anca Jurma a dispus şi verificarea actelor şi măsurilor procesuale dispuse de fostul procuror şef al DNA Ploieşti Lucian Onea în dosarele şi lucrările care privesc, indiferent de calitatea lor procesuală, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma şi Mircea Cosma, aflate în lucru la Serviciul Teritorial Ploieşti după data de 21 mai. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…