Fostul primar Liviu Negoiță, la DNA
Liviu Negoiță, fost primar al sectorului 3, s-a prezentat miercuri la Direcția Națională Anticorupție, fiind citat în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu.
Tot miercuri, la DNA au venit Ștefan Dumitrașcu și Marius Mihăiță, arhitect șef și, respectiv, secretar al Primăriei sectorului 3.
Potrivit unor surse judiciare, cei trei au fost citați pentru aducerea la cunoștință a obiectivelor expertizei dispuse în dosar.
La intrare, cei trei nu au dorit să facă declarații presei.
În 26 februarie, DNA a anunțat că Liviu Negoiță, fost primar al sectorului 3, este urmărit penal pentru două infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În dosar mai sunt urmăriți penal, pentru aceleași fapte, Ștefan Dumitrașcu și Marius Mihăiță.
DNA a precizat că, în perioada 2008 — 2009, Liviu Negoiță, Marius Mihăiță și Ștefan Dumitrașcu, în calitățile menționate, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu referitoare la verificarea legalității actelor întocmite, au eliberat 4 autorizații de construire și certificatele de urbanism aferente acestor autorizații pentru un imobil situat pe Calea Dudești, sector 3, cu nerespectarea normelor de urbanism și protecție a zonelor în care se găsesc monumente istorice.
"Acest lucru a produs prejudicii proprietarilor imobilelor învecinate, prin degradările suferite de acestea în cursul edificării construcției nelegal autorizate. De asemenea, a fost afectat interesul public prin autorizarea edificării unei construcții în zona de protecție a unui monument istoric, în lipsa avizelor legale", a menționat DNA.
Procurorii susțin că prin emiterea autorizațiilor de construire respective s-a creat un folos necuvenit pentru persoanele care au edificat construcția, constând în obținerea autorizațiilor de construire și supraetajare a imobilului, prin evitarea desfășurării demersurilor necesare în vederea obținerii: derogării de la planurile de urbanism pentru depășirea regimului de înălțime al zonei; acordului exprimat în formă autentică a proprietarilor clădirilor învecinate cu privire la lipirea la calcan; avizelor pentru construirea într-o zonă în care se găsește un monument istoric.
DNA a arătat că, în cazul uneia dintre autorizații, Inspectoratul de Stat în Construcții a efectuat un control, în urma căruia s-a stabilit drept măsură, în sarcina primarului și a arhitectului șef al sectorului 3, să solicite instanței de contencios administrativ anularea acesteia.
"Anularea autorizației nu a fost cerută în instanță, conform solicitării Inspectoratului de Stat în Construcții, fapt ce ar fi dus la încetarea construirii. Ulterior, în același context, în anul 2009, au fost eliberate, cu nerespectarea normelor legale referitoare la competența materială de emitere, alte două autorizații pentru supraetajarea imobilului respectiv. Mai mult, certificatele de urbanism, aferente acestor două documente, nu cuprindeau datele prevăzute de lege, lipsind toate mențiunile privind regimul tehnic al imobilului, precum și cele privind situarea imobilului în zona de protecție a unui monument istoric", au constatat anchetatorii.
Procurorii au reținut că, în anii 2010, respectiv 2014, prin două hotărâri rămase definitive, instanțele de judecată au dispus anularea celor patru autorizații de construire. "Mai mult, una dintre instanțe a dispus obligarea pârâților, între care se numără și Instituția Primarului sectorului 3, la desființarea construcției respective", a precizat DNA.
AGERPRES/(AS — autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)