Fostul primar al Timişoarei, audiat la DNA

Fostul primar al Timişoarei, audiat la DNA

Gheorghe Ciuhandu, fostul primar al Timişoarei, s-a prezentat miercuri, îainte de ora 10.00, la sediul DNA Timişoara, pentru a fi audiat în dosarul finanţării ilegale a echipei de fotbal Politehnica a lui Marian Iancu.

În urmă cu două zile, fost edil al municipului de pe Bega a fost sub acuzare alături de secretarul Primăriei, Ioan Cojocari, şi de consilierul juridic Delia Dumitru, pentru abuz în serviciu, aceştia fiind acuzaţi de faptul că prin "acordarea unor sume de bani în mod abuziv și contrar prevederilor legale în vigoare, în perioada 2008-2011 din bugetul local al municipiului Timișoara, în cuantum total de 27.100.000 lei, către S.C. POLITEHNICA TIMIȘOARA S.A. (fostă S.C. FOTBAL CLUB TIMIȘOARA S.A., fostă S.C. POLITEHNICA 1921 ȘTIINȚA TIMIȘOARA & INVEST S.A.), sume acordate cu încălcarea principiului oportunității ce guvernează derularea și funcționarea activităților circumscrise normelor dreptului administrativ, nu au servit intereselor comunității, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat în jurul S.C. POLITEHNICA 1921 ȘTIINȚA TIMIȘOARA & INVEST S.A., finanțarea fiind astfel ilegală".

Procurorii au pus sechestru pe vila lui Ciuhandu, primar al Timişoarei timp de 16 ani, şi pe conturile lui Cojocari.

"Este prima oară când mă duc cu avocatul. Nu ştiu ce o să le spun. Ce mă întreabă. Nu am ce să regret. Nu am venit să exprim regrete, am venit să văd dosarul", a declarat fostul primar ţărănist, la intrarea la DNA, potrivitpressalert.ro.


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?