Fostul primar al Ploieştiului, Andrei Volosevici, reţinut alături de alte trei persoane, printre care și un jurnalist

Fostul primar al Ploieştiului, Andrei Volosevici, reţinut alături de alte trei persoane, printre care și un jurnalist

Fostul primar al municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, care în ultima sa zi de mandat a fost dus la audieri, fiind suspect într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti care vizează mai multe fapte, a fost reţinut de anchetatori, au precizat, vineri, pentru Agerpres, surse judiciare.

Andrei Volosevici a fost reținut

Andrei Volosevici a fost reținut

Potrivit surselor citate, alte persoane, între care un jurnalist şi doi administratori ai unor societăţi comerciale, au fost reţinute în aceeaşi speţă.

"La data de 24 octombrie, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, împreună cu ofiţeri din cadrul SGA Dâmboviţa, DGA-Structura Centrală, SJA Buzău, IPJ Dâmboviţa şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile 'Matei Basarab' din Ploieşti, au efectuat şapte percheziţii la locuinţele a trei inculpaţi şi sediile sociale ale mai multor societăţi comerciale şi SC Hale şi Pieţe SA Ploieşti, în dosar efectuându-se cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, şantaj, uzurparea funcţiei, ultraj, purtare abuzivă", a informat, joi, un comunicat al PCA Ploieşti.

Conform sursei citate, în perioada aprilie-septembrie 2021, suspectul V.A.L. (Volosevici Andrei Liviu - n.r.) , în calitate de primar al municipiului Ploieşti, ar fi adresat injurii şi ameninţări, în mod repetat, preşedintelui Consiliului de Administraţie al SC Hale şi Pieţe Ploieşti pentru ca acesta să rezilieze/încheie contracte de închiriere a unor spaţii comerciale cu încălcarea dispoziţiilor legale.

"În perioada aprilie-septembrie 2021, în calitate de primar al municipiului Ploieşti, fără a avea atribuţii în activitatea unei societăţi aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Ploieşti, a intervenit în mod repetat, inclusiv prin folosirea de expresii jignitoare şi ameninţări, pe lângă funcţionari ai acestei societăţi pentru rezilierea unor contracte de închiriere cu o anumită societate comercială. După ce administratorul acestei societăţi comerciale a remis o sumă de bani unui jurnalist, primarul a intervenit din nou şi prin folosirea aceloraşi mijloace pe lângă aceiaşi funcţionari publici pentru încheierea unor noi contracte de închiriere cu această societate comercială, deşi acest lucru nu era permis", a precizat purtătorul de cuvânt al PCA Ploieşti, Florentina Ilioiu.

În acelaşi dosar este cercetat şi un jurnalist de la o publicaţie locală. Ar fi vorba de Cătălin Stavri, spun surse Adevărul.

"De asemenea, în perioada mai-octombrie 2021, suspectul S.C., în calitate de jurnalist la o cunoscută publicaţie online locală, din Ploieşti, fiind cunoscut ca o persoană apropiată de primarul municipiului Ploieşti, a pretins şi primit o importantă sumă de bani pentru a interveni pe lângă acesta, pentru a facilita încheierea unui contract de închiriere a unor spaţii comerciale. În aceeaşi perioadă, suspectul S.C. a pretins şi primit importante sume de bani de la reprezentantul unei societăţi comerciale pentru a interveni pe lângă conducerea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Prahova, în vederea încheierii în condiţii avantajoase a unui contract de preluare şi prelucrare a apelor uzate rezultate din procesul de fabricaţie la SC MASPEX SRL", precizează reprezentanţii PCA.

La sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au fost duse la audieri 14 persoane.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa o fi? / Noi pe cine credem?

2 O nouă perdea de fum? / Sub pretextul că „ne cumpără ungurii gazul”, statul a luat două decizii surprinzătoare și periculoase

3 VIDEO „Nu avem dovezi că Putin a manipulat alegerile din România. Atenție, Rusia e acolo unde sunt banii! Iohannis nu mai are mandat”

4 Macron, dat în vileag de Lavrov

5 O chestie care dă de gândit... Românii continuă să meargă la schi în cea mai căutată stațiune de schi din Ucraina...