Fostul primar al Iașiului, Gheorghe Nichita: Știu că sunt nevinovat și că e un dosar efectiv comandat
Fostul primar al Iașiului, Gheorghe Nichita, a declarat, luni, că decizia de luni a judecătorilor, de a-l trimite la închisoare în dosarul UTI, este "nedreaptă" și o va ataca cu recurs.
"Mi se pare o decizie nedreaptă. Cumplit de nedreaptă, motiv pentru care avocații mei au făcut apel azi. Sigur, așteptăm să vedem motivația judecătorului, pentru a ne construi apărarea pe mai departe. Știu că sunt nevinovat și că e un dosar efectiv comandat", a declarat pentru AGERPRES fostul primar Gheorghe Nichita.
Întrebat de cine a fost comandat, fostul primar de Iași a replicat: "Cine conduce România asta? Nu mai contează. Nu comentez mai mult că n-are sens", a declarat Gheorghe Nichita.
El a spus că, în ciuda deciziei date de instanța de judecată, deocamdată încă mai are dreptul la muncă.
"Cei de la Consiliul Județean, dacă vor să rămân în continuare cu ei, îi ajut. Dacă nu, atunci o să iau decizia necesară. Deocamdată, decizia instanței nu e definitivă, ea fiind în primă instanță. Depinde de cei de la Consiliul Județean ce vor. Unde să mă duc? Trebuie să mănânc o bucată de pâine. Cel care este cercetat, judecat sau în primă instanță condamnat i se pune sechestru pe tot, nu poate face împrumut la bancă, nu poate să dezvolte niciun fel de activitate. Privaților le e frică să te angajeze, pentru a nu fi urmăriți de organele judiciare. Ești expus să mori de foame. Nu poți face niciun fel de activitate. Pentru mine, e important să fiu util. Sunt vremuri și vremuri, dar asta nu mă demobilizează să spun oamenilor că sunt nevinovat", a declarat fostul primar al Iașiului.
Gheorghe Nichita a fost condamnat, luni, de Tribunalul București, la 4 ani închisoare cu executare pentru luare de mită . Judecătorii au mai decis că Nichita nu are dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de primar pe o perioadă de 3 ani după executarea închisorii. Decizia nu este definitivă.
În același dosar, omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a fost condamnat la 8 luni închisoare cu suspendare pentru dare de mită, cu un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
Instanța a dispus confiscarea sumei de 71.214 lei de la Gheorghe Nichita, bani primiți efectiv ca mită de fostul primar, fiind menținut sechestrul asigurător instituit pe bunurile acestuia.
Potrivit DNA, în vara anului 2013, în contextul implementării proiectului ''Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iași'', care privea fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și scăderea gradului de poluare, proiect finanțat din fonduri europene, în calitate de primar al municipiului Iași, Gheorghe Nichita i-a pretins în mod direct lui Iulius Gabriel Mardarasevici (director al SC Information Business Consulting SRL — IBC) și, în mod indirect, lui Tiberiu Urdăreanu (președintele grupului de firme UTI) un procent de 10% din valoarea contractului, pentru a agrea câștigarea licitației de către asocierea UTI — IBC și semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum și pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiții.
Acest lucru a avut la bază o înțelegere anterioară între Nichita, Mardarasevici și Urdăreanu, aceștia din urmă efectuând, cu sprijinul lui Mihail Tănăsescu (vicepreședinte al grupului de firme UTI) și al unei alte persoane, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor ce urmau a fi dați cu titlu de mită.
De asemenea, demersurile au constat și în elaborarea și, ulterior, decontarea unor facturi pentru situații de lucrări conținând servicii neprestate, ale căror valoare reprezenta, de fapt, suma ce se colecta, periodic, drept mită pentru primarul municipiului Iași.
Astfel, procurorii susțin că, în perioada august 2013 — începutul anului 2015, Gheorghe Nichita a primit foloase materiale constând în: o parte din suma totală promisă, de 10% din valoarea contractului atribuit, respectiv 3.632.106 lei (colectată prin depunere în contul firmei IBC), beneficii constând în achiziționarea unor echipamente electronice, în valoare de 20.000 lei, plata, în cursul anului 2014, a serviciilor de cazare prilejuite de efectuarea, de către Nichita și alți angajați ai primăriei, împreună cu oameni de afaceri, între care și Mardarasevici, a unei vizite în China (Beijing) și Hong Kong, în valoare de 28.364 lei, beneficii constând în reduceri de 30 — 40% (în total circa 15.100 lei) din prețurile unor locuri de cazare la un hotel de lux din București.
Conform DNA, totalul sumelor și al beneficiilor primite cu titlu de mită de către Gheorghe Nichita este de 3.693.710 lei.
AGERPRES/(A, AS — autor: Daniela Malache, editor: Diana Dumitru, editor online: Gabriela Badea)