Fostul prezentator BBC Huw Edwards a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru imagini indecente cu minori

Fostul prezentator BBC Huw Edwards a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru imagini indecente cu minori

Huw Edwards, odinioară cel mai important prezentator de știri al BBC, a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare, după ce a pledat vinovat pentru deținere de fotografii indecente cu minori, conform The Guardian .

Huw Edwards

Alex Williams i-a trimis lui Edwards 377 de fotografii indecente. Foto: Arhivă

Fosta vedetă a BBC, în vârstă de 63 de ani, și-a așteptat sentința în boxa acuzaților de la tribunalul Westminster. Magistratul șef, Paul Goldspring, este cel care a pronunțat sentința.

Acestuia i s-a spus că a fost „probabil cel mai cunoscut prezentator de știri/jurnalist din Regatul Unit”, însă „reputația sa câștigată în timp este compromisă”.

Pe lângă condamnarea care va fi suspendată preț de doi ani, Edwards va trebui să ia parte la un program de 40 de zile destinat prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Amintim faptul că fostul prezentator a recunoscut că a realizat imagini indecente cu minori și că peste 40 de astfel de fotografii i-au fost trimise de Alex Williams, un bărbat condamnat la 12 luni de închisoare cu suspendare.

Magistratul Paul Goldspring a declarat în timpul ședinței de judecată că a admis dovezile conform cărora Edwards nu-și aduce aminte să fi văzut imaginile indecente din pricina problemelor de sănătate mintală.

Conform unui terapeut psihosexual medico-legal, a existat riscul ca Edwards să se sinucidă, întrucât fosta vedetă a BBC, care este internat la spitalul privat de sănătate mintală Nightingale din Londra, „consideră că situația familiei sale ar putea fi mai bună dacă nu ar mai fi în viață”.

Între decembrie 2020 și august 2021, Huw Edwards a ținut legătura cu Alex Williams, la acea vreme în vârstă de 19 ani, pe WhatsApp. Fostul prezentator i-a oferit tânărului bani pentru pozele pe care i le trimitea. Este vorba despre 1.000 - 1.500 de lire sterline.

Alex Williams i-a trimis lui Edwards 377 de fotografii indecente, inclusiv 41 de imagini cu copii, dintre care șapte au fost incluse în categoria A (cea mai gravă), 12 în categoria B și 22 în categoria C.

Telefonul utilizat de Edwards pentru a vorbi cu Williams nu a fost găsit, însă mesajele de pe WhatsApp indică faptul că diverse rețele de socializare au fost folosite pentru schimbul de imagini. Cei doi bărbați s-au întâlnit o singură dată.

Conform avocatului lui Edwards, Philip Evans KC, proba conform căreia clientul său i-a solicitat lui William să nu-i trimită imagini ilegale a jucat un rol imens în ceea ce privește sentința dată de judecător.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O imagine cât o mie de cuvinte...

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă

4 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

5 Încă o „poveste de succes” din Ucraina...