Fostul preşedinte PSD al CJ Ialomiţa, Silvian Ciupercă, găsit mort într-un şanţ în Bălceşti, judeţul Vâlcea
Fostul deputat social-democrat Silvian Ciupercă, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, a fost găsit mort, duminică, în localitatea Bălceşti din judeţul Vâlcea. Trupul politicianului a fost văzut într-un şanţ de un trecător care a sunat la 112, relatează news.ro
”Am aflat cu tristeţe vestea trecerii în nefiinţă a fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa, Silvian Ciupercă. Domnul Silvian Ciupercă şi-a dedicat întreaga carieră valorilor de stânga şi a contribuit la consolidarea social-democraţiei în judeţul Ialomiţa. În aceste momente grele, Partidul Social Democrat transmite familiei, colegilor şi tuturor oamenilor care l-au cunoscut şi apreciat, sincere condoleanţe! Dumnezeu să Îl odihnească în pace!”, este mesajul transmis de PSD, duminică seară, pe Facebook.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că o persoană a sunat duminică, puţin după ora 7, la 112 pentru a anunţa că într-un şanţ, pe marginea unui drum din Bălceşti, se află trupul unui bărbat.
Poliţiştii l-au identificat ca fiind Silvian Ciupercă, iar cadavrul a fost dus la Serviciul de Medicină Legală pentru realizarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.
Silvian Ciupercă avea 73 de ani şi fusese profesor de matematică.
Fost primar al oraşului Ţăndărei în perioada 1996 – 2000, apoi, timp de patru ani, deputat în Parlamentul României – reprezentant al colegiului I Feteşti – Ţăndărei, prof. Vasile Silvian Ciupercă a deţinut, din 2004 şi până în februarie 2015, funcţia de Preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa.
În 2015, Cipupercă a fost vizat într-un dosar al DNA, fiind reţinut. La 1 iulie 2015 a fost trimis în judecată, potrivit anunţului oficial al DNA, pentru: luare de mită, două infracţiuni de folosirea influenţei şi autorităţii conferite de funcţia de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul a un folos necuvenit, abuz în serviciu asimilat infracţiunilor de corupţie, două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu asimilat infracţiunii de corupţie, instigare la fals intelectual, complicitate la folosirea şi prezentarea, cu rea-credinţă de documente, declaraţii false, inexacte sau incomplete, obţinându-se pe nedrept fonduri europene.
”De atunci şi până anul trecut, când justiţia română i-a recunoscut nevinovăţia, domnia-sa şi-a petrecut timpul în instanţe, căutându-şi dreptatea”, a transmis, duminică, Primăria Feteşti, pe pagina oficială de Facebook.
“Sistemul de apărare pe care l-am construit a fost unul în care eu am realizat că nu sunt lider de dosar, ci că sunt principalul vinovat pentru destinul nefericit al celorlalţi, care nu aveau ce căuta acolo dacă eu nu eram vânat, dacă nu eram un peşte care trebuia ţinut în năvod”, declara Silvian Ciupercă, în august 2021, relatează news.ro.