Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili a fost numit consilier al președintelui Poroșenko

Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili a fost numit consilier al președintelui Poroșenko

Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili a fost numit consilier al președintelui ucrainean Petro Poroșenko, a anunțat sâmbătă administrația prezidențială de la Kiev, citată de AFP.

Saakașvili va avea ca principală sarcină conducerea Consiliului consultativ internațional pentru reforme, organism care trebuie să elaboreze propuneri pentru implementarea de reforme în Ucraina, țară ce se confruntă cu dificultăți economice semnificative, amplificate de conflictul armat cu separatiștii sprijiniți de Rusia.

'Mihail va deveni reprezentant al Ucrainei în străinătate și în același timp reprezentant al comunității internaționale în Ucraina', se mai arată în comunicatul semnat de președintele Poroșenko.

'Nu vom putea să câștigăm dacă nu vom construi astăzi o nouă Ucraină și nu vom adopta noi reforme', a afirmat la rândul său fostul președinte georgian, tot într-un comunicat.

Mihail Saakașvili a devenit președinte al Georgiei în anul 2003 în urma 'Revoluției Trandafirilor', care a condus la plecarea de la putere a lui Eduard Șevarnadze. În cei zece ani cât a condus această țară, el a fost criticat pentru stilul său autoritar, dar mai ales pentru războiul pe care l-a pornit împotriva Rusiei în anul 2008 și care s-a încheiat în numai câteva zile cu o înfrângere dezastruoasă a armatei georgiene.

După ce partidul său, Mișcarea Națională Unită, a pierdut alegerile legislative din anul 2012 în fața coaliției 'Visul Georgian', zeci de foști oficiali din administrația sa au fost arestați și urmăriți penal pentru abuz de putere sau corupție. După ce și-a încheiat ultimul mandat prezidențial în noiembrie 2013 (și scrutinul prezidențial fiind câștigat tot de coaliția Visul Georgian), Saakașvili a părăsit Georgia.

În septembrie 2014, el a fost inculpat de justiția georgiană pentru abuz de putere și folosirea excesivă a forței în reprimarea manifestațiilor din anul 2007, fiind emis și un mandat internațional de arestare pe numele său. Saakașvili consideră însă că acțiunile judiciare împotriva sa sunt motivate politic, opinie împărtășită de Statele Unite și de Uniunea Europeană, care au avertizat autoritățile de la Tbilisi că justiția nu trebuie supusă ingerințelor politice.

Mihail Saakașvili nu este primul străin care primește o funcție în administrația ucraineană. Anul trecut, o americancă fostă colaboratoare a Departamentului de Stat de la Washington și un lituanian, care a condus un fond suedez de investiții, au primit portofoliul finanțelor și, respectiv, pe cel al economiei în executivul de la Kiev. AGERPRES


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

3 Simple zvonuri?

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!