Fostul premier pakistanez Imran Khan, împuşcat în picior, dar în afara pericolului. Un presupus atacator ar fi fost ucis
Fostul prim-ministru pakistanez Imran Khan a fost împuşcat joi în picior în timpul unui marş în estul ţării, relatează AFP, Reuters şi dpa, citând media şi colaboratori ai fostului premier. Un presupus atacator a fost ucis şi un alt bărbat a fost reţinut.
Fostul premier Imran Khan, în timul unui marș electoral, pe 1 noiembrie Foto AFP
Imran Khan conducea un marş de protest spre Islamabad pentru a cere alegeri anticipate. Atacul s-a produs la Wazirabad, la circa 200 km de capitala Islamabad.
Khan a fost rănit la picior, dar se află în afara pericolului, au transmis media pakistaneze.
Fostul prim-ministru a fost internat la spital şi starea sa este stabilă, a precizat consilierul său Fawad Chawdry.
Potrivit postului ARY News, acesta a apreciat că a fost vorba de o "tentativă de asasinat".
Mai mulţi militanţi ai formaţiunii lui Khan, Pakistan Tehreek-e-Insaf (PTI), care călătoreau în acelaşi camion, au fost şi ei răniţi, a menţionat un alt consilier.
Atacatorul a deschis focul cu o armă automată, a declarat pentru Reuters un coleg de partid al fostului premier.
Un consilier apropiat al lui Imran Khan, Raof Hasan, a declarat pentru France Presse că un bărbat bănuit că l-a atacat pe politician a fost ucis şi un alt bărbat a fost reţinut de poliţie.
Demis de Adunarea naţională printr-o moţiune de cenzură în aprilie, Imran Khan păstrează un sprijin larg din partea populaţiei. Începând din aprilie, el a organizat ample adunări în ţară pentru a face presiuni asupra coaliţiei fragile aflate la putere şi a obţine alegeri anticipate.
Premierul pakistanez Shehbaz Sharif a condamnat atacul şi a ordonat ministrului de interne să lanseze imediat o anchetă.
Sursa: adevarul.ro