Fostul ministru Sebastian Vlădescu, la DNA

Fostul ministru Sebastian Vlădescu, la DNA

Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

El este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă în formă continuată.

Întrebat de jurnalişti dacă a achitat cauţiunea impusă de anchetatori în acest caz, Vlădescu a răspuns: "Nu integral".

"Ca urmare a îndeplinirii cerinţelor legale şi constituţionale referitoare la efectuarea urmăririi penale faţă de persoane care au deţinut o funcţie ministerială la data faptelor, respectiv obţinerea avizului favorabil din partea Preşedintelui României, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Sebastian Vlădescu, care la data unora dintre fapte a deţinut funcţia de ministru al Finanţelor Publice, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (două infracţiuni) şi trafic de influenţă în formă continuată", preciza DNA, pe 27 aprilie, într-un comunicat de presă. AGERPRES/(A - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen