Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, la DNA

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, la DNA

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu s-a prezentat marți la Direcția Națională Anticorupție, fiind citat în dosarul Microsoft.

Daniel Funeriu, ministru al Educației și Cercetării în perioada 2009 — 2012, este acuzat de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi semnat și promovat spre aprobare ''Nota privind licențele Microsoft utilizate de către MECTS în școli'', în care se atestă, contrar dispozițiilor legale privind achizițiile publice și a clauzelor contractuale din Acordul cadru nr. 32 din 12 august 2009, că acesta ''permite încheierea unui contract subsecvent referitor la suplimentarea numărului de licențe MECTS, pentru școli'', toate acestea în condițiile în care HG nr.460/ 2009 nu a reglementat situația licențelor destinate unităților de învățământ.
"Consecința a fost încheierea contractului de furnizare produse nr. 108 din 17 august 2011 în baza căruia MCSI a efectuat plăți totale de peste 8,8 milioane euro; prin adresele nr. 10126 din 19 ianuarie 2011 și nr.12211 din 5 iulie 2011, ar fi comandat MCSI închirierea unui număr de 179.259 licențe pentru pachete de tip ProDesktop și 6.828 licențe pentru sistemele de operare Windows Server în condițiile în care necesarul de licențe a fost stabilit fără a ține seama de configurația hardware a computerelor, fiind luate în calcul toate stațiile de lucru și serverele achiziționate în perioada 2001-2008 prin programele SEI1 — SEI5 și rural; în data de 17 august 2011, ar fi încheiat un contract de furnizare produse, în baza căruia MCSI s-a obligat să plătească prețul aferent numărului total de 179.259 licențe mai mare cu 72.990 față de numărul de licențe utilizabile în sistemul educațional în raport cu numărul de computere compatibile cu noile produse software, având drept consecință crearea unei noi obligații de plată a unui preț cu aproximativ 5,4 milioane euro mai mare decât prețul pentru închirierea licențelor efectiv utilizabile", susțin procurorii.
În 3 octombrie, președintele Traian Băsescu a anunțat că a aprobat cererea privind începerea urmăririi penale în cazul celor cinci foști miniștri anchetați în dosarul Microsoft, printre care și fostul ministru al educației Daniel Funeriu.
Președintele Băsescu a ținut să sublinieze că din documentele care există în dosar "nu toate vinovățiile sunt la fel", arătând că același lucru rezultă și din referatul procurorilor.
"Spre exemplu, Daniel Funeriu — nu există nici o suspiciune cu privire la bani, la mită și așa mai departe. Este doar în zona de eventual abuz în serviciu", a spus șeful statului.
În 26 septembrie DNA a cerut ridicarea imunității pentru începerea urmăririi penale pe numele a nouă foști miniștri, în dosarul privind presupuse fapte de corupție în cazul mai multor contracte referitoare la licențe IT de sute de milioane de euro.
Laura Codruța Kovesi a transmis atunci procurorului general referatul în vederea sesizării Senatului, respectiv a Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de efectuarea urmăririi penale față de Ecaterina Andronescu, Valerian Vreme, Șerban Mihăilescu, în vederea sesizării Parlamentului European pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Dan Nica, în vederea sesizării președintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Adriana Țicău, Gabriel Sandu, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu și Mihai Tănăsescu.
DNA a fost sesizată la 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al prim-ministrului, ca urmare a acțiunii de control efectuate la Ministerul pentru Societatea Informațională și la Ministerul Educației Naționale, în legătură cu închirierea de licențe educaționale.
DNA a precizat că, întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiții nelegale, a contractului comercial de închiriere licențe din 15 aprilie 2004, extins ulterior pentru produse educaționale Microsoft, a actelor adiționale la acest contract, precum și a contractelor aferente derulării Programului ''Sistem Educațional Informatizat'' (SEI), s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de abuz în serviciu și respectiv a unor infracțiuni de corupție în legătură cu derularea acestor contracte.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”