Fostul deputat Mihai Radan, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Fostul deputat Mihai Radan, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese

Fostul deputat Mihai Radan, reprezentant al Uniunii Croaților din România, a fost condamnat definitiv, luni, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

Un complet de cinci judecători de la Curtea supremă i-a respins lui Mihai Radan apelul și a menținut decizia instanței de fond din 25 ianuarie 2014, prin care fostul deputat a primit un an de închisoare cu suspendare.

Ancheta în acest caz a fost deschisă de Parchetul General în urma unei sesizări depuse de Agenția Națională de Integritate în noiembrie 2011.

Potrivit ANI, Mihai Radan a propus și avizat în calitate de deputat angajarea, în perioada 17 octombrie 2006 — 15 decembrie 2008, în cadrul biroului său parlamentar — Circumscripția electorală nr. 11 Caraș-Severin, a fiului său, Liubomir Mile Radan, în funcțiile de referent, respectiv șef cabinet, precum și a nurorii sale, Elena Radan, în funcția de consilier.

Totodată, în aceeași perioadă, Mihai Radan a încheiat cu soția sa un contract civil având ca obiect prestarea de către aceasta a unor activități remunerate de Camera Deputaților. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”