Fostul deputat Cristian Rizea nu va primi azil politic în Republica Moldova, au anunţat autorităţile de la Chişinău

Fostul deputat Cristian Rizea nu va primi azil politic în Republica Moldova, au anunţat autorităţile de la Chişinău

Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Cererea de acordare de azil politic pe care fostul deputat PSD Cristian Rizea a înaintat-o autorităţilor din Republica Moldova va fi respinsă, au anunţat, vineri, autorităţile de la Chişinău.

Preşedinţia Republicii Moldova a transmis, printr-un comunicat de presă, că solicitarea lui Rizea a fost examinată în cadrul şedinţei Comisiei pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova, iar propunerea membrilor comisiei este de respingere a acesteia.

"Cererea cetăţeanului român Cristian Mihai (n.r.- Cristian Rizea), prin care a fost solicitat azil politic pe teritoriul Republicii Moldova, a fost examinată în cadrul şedinţei Comisiei pentru problemele cetăţeniei şi acordării de azil politic de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova. În consecinţă, ţinând cont de opiniile autorităţilor de resort, Comisia a decis că va înainta Preşedintelui Republicii Moldova propunerea de respingere a cererii de acordare a azilului politic cetăţeanului român Cristian Mihai", se arată în comunicatul Preşedinţiei.

Fostul deputat PSD Cristian Rizea, care a fugit din România după ce a fost condamnat penal, a fost reţinut în urmă cu zece zile la Chişinău , iar autorităţile au demarat procedura de extrădare.

În martie 2019, fostul deputat Cristian Rizea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la 4 ani şi 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Rizea era acuzat că a pretins în mod direct de la omul de afaceri Lucian Colţea suma de 300.000 de euro, disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive. Banii au fost ceruţi în schimbul promisiunii lui Rizea, îndeplinită ulterior, că va interveni la Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) şi la Primăria comunei Chiajna astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”