Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov denunţă retorica laşă a Occidentului privind invazia rusă din Ucraina

Fostul campion mondial la şah Garry Kasparov denunţă retorica laşă a Occidentului privind invazia rusă din Ucraina

Fostul campion mondial la şah şi opozant al Kremlinului Garry Kasparov denunţă retorica laşă a Occidentului privind invazia rusă din Ucraina, apreciind că este la fel de scandaloasă ca propaganda regimului lui Vladimir Putin, dar chiar mai periculoasă, într-un comentariu publicat în revista Time.

Garry Kasparov (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

În timp ce trupele ruse şi convoaiele de blindate avansează în estul Ucrainei, Guvernul ucrainean imploră "lumea liberă" să-i acorde ajutor şi protecţie. Liderii lumii libere, însă, se străduiesc să găsească terminologia potrivită pentru a se elibera de responsabilitatea morală de a acorda acea protecţie, scrie Garry Kasparov.

Acest vocabular laş care vine de la Berlin şi Washington este la fel de scandalos ca propaganda regimului lui Putin, dar chiar mai periculos. "Perdelele de fum ale Moscovei nici nu mai sunt necesare în faţa acestei ignoranţe voite. Minciunile lui Putin sunt evidente şi aşteptate. Liderii europeni şi Casa Albă sunt chiar mai dornici decât Kremlinul să pretindă că acest conflict este local şi nu are nevoie de altceva decât de promisiuni vagi de la o distanţă foarte sigură", comentează Kasparov, care în prezent este preşedintele Human Rights Foundation, cu sediul la New York.

A spune adevărul acum ar însemna să recunoşti multe luni de minciuni, aşa cum liderii occidentali au avut nevoie de ani pentru a admite că locul lui Putin nu este în clubul G7 al democraţiilor industrializate. Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, s-a întâlnit recent cu Barack Obama, dar declaraţia ulterioară a liderului american a arătat că nu este dispus să recunoască realitatea. Poate că Poroşenko ar fi trebuit să se asorteze cu ţinuta casual a lui Obama, purtând un tricou pe care să scrie "Este un război, prostule", continuă Kasparov.

Statele Unite, Canada şi Europa au răspuns la agresiunea lui Putin, dar întotdeauna cu câteva luni prea târziu, după ce potenţialul de disuasiune al fiecărei acţiuni a trecut. Sancţiunile puternice şi o demonstraţie clară de spijin pentru integritatea teritorială a Ucrainei ar fi avut impact când Putin a acţionat în Crimeea, în februarie şi martie. Un semn privind consecinţe reale i-ar fi dezbinat pe susţinătorii săi, care riscau să-şi piardă bunurile din New York şi Londra.

Furnizarea de armament defensiv în aprilie şi mai ar fi împiedicat invazia desfăşurată în prezent, sau cel puţin i-ar fi crescut costul considerabil. Dar războiul a sosit, aşa cum se întâmplă întotdeauna în faţa slăbiciunii. Atât timp cât este uşor, cât Putin trece de la o victorie la alta fără a întâmpina rezistenţă, câştigă tot mai mult sprijin. Elementele de presiune sunt mai greu de găsit acum, apreciază autorul articolului. Comandanţii ruşi din teren trebuie să ştie că sunt în pericol, iar pentru asta Ucraina trebuie să primeasă ajutor militar imediat. În plus, sancţiuni de amploare, care să transfere costurile războiului lui Putin asupra ruşilor, ar motiva poporul rus să schimbe viziunea preşedintelui. Întotdeauna, când este vorba despre oprirea dictatorilor, fiecare întârziere creşte preţul, astfel că cel mai bun motiv pentru a-l opri pe Putin astăzi este acela că mâine va fi mai greu, conchide Garry Kasparov.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”