Foştii ambasadori ai SUA la Bucureşti, scrisoare deschisă către români: „Parteneriatul Strategic cu România - una dintre cele mai bune investiţii”

Foştii ambasadori ai SUA la Bucureşti, scrisoare deschisă către români: „Parteneriatul Strategic cu România - una dintre cele mai bune investiţii”

În contextul aniversării Parteneriatului Strategic dintre cele două state, foştii ambasadori au transmis că „România are un rol decisiv în apărarea şi întărirea Flancului Estic al NATO, precum şi în consolidarea stabilităţii şi securităţii în întreaga regiune a Mării Negre”

Diplomaţii au subliniat, în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina, că „România a răspuns pe măsură acestei provocări, devenind un furnizor esenţial de asistenţă civilă şi militară pentru Ucraina”.

De asemenea, ambasadorii au mai arătat că includerea României în programul Visa Waiver ar constitui un amplificator puternic pentru toate dimensiunile Parteneriatului Strategic, potrivit Hotnews .

Redăm mai jos textul integral al scrisorii:

„Dragi prieteni români,

Atunci când a prezentat strategia de politică externă a Statelor Unite, Preşedintele Biden a subliniat că ”Alianţele Americii sunt cel mai mare atu al nostru”. Nicicând acest lucru nu a fost mai evident decât acum, când lumea se confruntă cu cel mai complex set de provocări geopolitice de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. În calitatea noastră de ambasadori, am avut privilegiul de a contribui la construirea uneia dintre cele mai solide alianţe ale SUA, într-o regiune-cheie a Europei: Parteneriatul Strategic cu România, care aniversează acum 25 de ani de existenţă.

România este astăzi unul dintre cei mai apropiaţi şi mai capabili aliaţi ai SUA în Europa Centrală şi de Est. Ţara dumneavoastră oferă un exemplu în ceea ce priveşte promovarea valorilor democratice, drepturilor fundamentale ale omului, statului de drept şi bunei guvernări. România lucrează împreună cu Statele Unite pentru susţinerea acestor principii comune la nivel regional şi global. După cum este binecunoscut, democraţia nu poate exista în absenţa statului de drept, a responsabilităţii politice sau a unor instituţii naţionale puternice. Sprijinul continuu al românilor pentru reforme este necesar atât pentru asigurarea unei societăţi democratice reziliente, cât şi pentru a uneia prospere, puternice şi competitive.

Acum, când invazia Rusiei ameninţă nu doar securitatea transatlantică, ci chiar fundamentele ordinii globale, România a răspuns pe măsură acestei provocări, devenind un furnizor esenţial de asistenţă civilă şi militară pentru Ucraina. Totodată, România a asigurat adăpostul şi tranzitul a peste 1,5 milioane de ucraineni şi a făcut posibil exportul cerealelor din Ucraina prin propriile sale porturi de la Marea Neagră, contribuind astfel la evitarea unei crize alimentare mondiale.

România are un rol decisiv în apărarea şi întărirea Flancului Estic al NATO, precum şi în consolidarea stabilităţii şi securităţii în întreaga regiune a Mării Negre. Parteneriatul nostru de succes în domeniul securităţii include găzduirea de forţe americane şi de facilităţi-cheie, precum sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice Aegis Ashore. Angajamentul ferm al României faţă de principiul apărării comune a fost recent din nou evidenţiat de decizia de creştere a cheltuielilor naţionale pentru apărare la 2,5% din PIB, care vă poziţionează drept unul dintre contributorii majori la bugetul NATO.Pe măsură ce România va continua să investească în propriile capabilităţi, va avea potenţialul să devină unul dintre principalii furnizorii de securitate din regiune şi din întreaga Alianţă Nord-Atlantică. În mod complementar, o prezenţă militară americană robustă în România ar contribui la asigurarea celui mai înalt nivel de apărare şi descurajare de-a lungul întregului Flanc Estic al NATO. Decizia, luată la recentul Summit al Alianţei de la Madrid, de poziţionare a unei brigăzi rotative suplimentare în România reprezintă un pas substanţial în direcţia cea bună.

Pe parcursul a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic în 1997, România s-a dovedit a fi un aliat de încredere şi un prieten adevărat. De-a lungul timpului, peste 30.000 de militari români au luptat alături de forţele americane în unele dintre cele mai dificile teatre de operaţii din lume. România şi-a demonstrat hotărârea şi calităţile de lider pe subiecte critice precum energia şi schimbările climatice, siguranţa reţelelor 5G şi securitatea cibernetică. A fost un campion al promovării cooperării, securităţii şi dezvoltării la nivel regional, prin formate precum Iniţiativa Celor Trei Mări sau Bucureşti 9.

Deşi nivelul cooperării economice bilaterale a crescut în mod constant, apreciem că acesta nu şi-a atins încă adevăratul potenţial. Sunt necesare eforturi şi spirit de iniţiativă de ambele părţi pentru a creşte volumul comerţului şi investiţiilor şi pentru a valorifica avantajele remarcabile ale României ca membru al Uniunii Europene, centru economic regional în plină ascensiune şi verigă puternică în lanţuri internaţionale de aprovizionare sigure. Companiile şi specialiştii români au multe de oferit pieţei americane. Mai mulţi investitori americani ar trebui încurajaţi să descopere România.

Energia a devenit una dintre dimensiunile principale ale Parteneriatului Strategic SUA-România şi unul dintre principalele sale motoare de dezvoltare. Mixul energetic diversificat, resursele proprii şi profilul regional fac din România un partener natural al SUA într-un sector cu valoare deopotrivă economică şi strategică. Cooperarea româno-americană poate aduce o contribuţie decisivă la diversificarea surselor şi rutelor de aprovizionare, aspect critic pentru securitatea energetică a Europei. Viziunea şi leadership-ul ţării dumneavoastră în abordarea dublei provocări a securităţii energetice şi tranziţiei verzi se regăsesc în proiecte precum instalarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni în România.

Schimburile educaţionale şi proiectele comune de cercetare sunt esenţiale pentru un parteneriat orientat către viitor. Programul Fulbright rămâne pilonul central al cooperării bilaterale în domeniul academic, dar mult mai mult poate şi trebuie făcut pentru a aduce laolaltă incredibilele resurse de inteligenţă, talent şi creativitate ale popoarelor noastre. Universităţile şi institutele de cercetare din România trebuie încurajate şi susţinute să dezvolte parteneriate pe termen lung cu instituţiile similare din SUA.

Includerea României în programul Visa Waiver ar constitui un amplificator puternic pentru toate dimensiunile Parteneriatului Strategic. Ar stimula comerţul, turismul, schimburile educaţionale, precum şi relaţiile umane care reprezintă temelia prieteniei româno-americane. Guvernele noastre trebuie să continue să lucreze împreună pentru a progresa către îndeplinirea cerinţelor de admitere a României în acest program. Este nevoie în mod clar de mai multă comunicare cu publicul, sub forma unor campanii de informare şi educare, precum şi de cooperare mai strânsă cu toţi actorii implicaţi, inclusiv societatea civilă şi mediul de afaceri.

Parteneriatul Strategic cu România s-a dovedit a fi una dintre cele mai bune investiţii ale SUA în Europa şi suntem cu toţii mândri că am fost parte a acestei poveşti de succes. Amploarea şi profunzimea Parteneriatului, alături de numeroasele sale rezultate pozitive, scot în evidenţă atât compatibilitatea dintre ţările noastre, precum şi beneficiile reciproce pentru SUA şi România.

În acelaşi timp, considerăm că Parteneriatul a ajutat la construirea unei Românii puternice şi prospere. Iar această Românie puternică şi prosperă s-a dovedit a fi vitală pentru asigurarea securităţii, valorilor democratice şi dezvoltării economice sustenabile în întreg spaţiul transatlantic.

Cu această imagine în faţă vă transmitem, dragi prieteni români, felicitări din toată inima cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a Parteneriatului Strategic dintre Statele Unite şi România şi ne exprimăm speranţa că veţi continua să demonstraţi leadership, curaj şi viziune şi că veţi găsi întotdeauna noi căi de a dezvolta prietenia şi cooperarea dintre marile noastre naţiuni.

Dumnezeu să binecuvânteze România! Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite!”

Cu prietenie,

Alfred H. Moses

Ambasador al SUA în România 1994-1997

James Carew Rosapepe

Ambasador al SUA în România 1997-2001

Michael E. Guest

Ambasador al SUA în România 2001-2004

Jack Dyer Crouch II

Ambasador al SUA în România 2004-2005

Nicholas F. Taubman

Ambasador al SUA în România 2005-2008

Mark Gitenstein

Ambasador al SUA în România 2009-2012

Hans G. Klemm

Ambasador al SUA în România 2015-2019

Adrian Zuckerman

Ambasador al SUA în România 2019-2021

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…