Din secolul al XIX-lea, orașele din Valea Jiului s-au dezvoltat datorită resurselor uriașe de cărbune , însă epoca mineritului a ajuns la final, iar în următorii ani cele patru mine rămase în Hunedoara vor fi închise. Bogăția naturii face ca Valea Jiului să rămână ofertantă și pentru localnici, și pentru turiști.

Valea Jiului, una dintre cele mai spectaculoase depresiuni din România, se află în sudul județului Hunedoara, înconjurată de masivele Retezat, Șureanu, Parâng și Vulcan.

Numele regiunii miniere a fost dat, însă, de cele două Jiuri care se unesc la poalele munților, după ce Jiul de Est traversează orașele Petrila și Petroșani (video), iar Jiul de Vest coboară prin orașele Uricani, Lupeni, Vulcan și Aninoasa.

În Valea Jiului, oamenii s-au așezat cu multe secole înainte ca „aurul negru“ să fie căutat în inima munților.

Primele sate au fost înființate în secolul XV-lea, de românii care au trecut munții, din Oltenia, fugind din calea turcilor. Invaziile din secolele următoare au făcut ca ținutul sălbatic, înconjurat ca într-un clește de munți, să devină loc de refugiu și pentru alți români aflați de cealaltă parte a Carpaților.

Oamenii din Valea Jiului (foto) au dus aici o viață simplă, trăind de pe urma creșterii animalelor și a bogăției pădurilor din zonă.

Nu păreau interesați de păturile groase de cărbune care acopereau pământul ori de bulgării negri, uriași, rostogoliți în văi și râuri. Chiar și atunci când rocile se aprindeau, arzând mocnit luni în șir fără întrerupere, localnicii rămâneau consecvenți traiului lor pastoral, în locurile știute de secole ca rute ale transhumanței din Carpați.

Abia de la mijlocul secolului al XIX-lea, cărbunele a fost privit ca una dintre marile bogății ale ținutului. De atunci, vechile sate ale muntenilor (numiți și momârlani) au lăsat locul noilor așezări minerești.

Primele colonii au fost clădite peste zăcămintele uriașe de cărbune și s-au întins cu timpul pe o distanță de circa 40 de kilometri, cuprinsă acum în orașele Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani.

Minele au susținut timp de aproape două secole economia orașelor din Valea Jiului, însă vremea cărbunelui a ajuns la final, iar ultimele patru mine vor trebui închise până în 2030.

Din fericire pentru localnici, sfârșitul mineritului nu va aduce sfârșitul orașelor cărbunelui. Valea Jiului este plină de atracțiile naturale spectaculoase. Datorită locurilor unice din ținutul cărbunelui, patru din cele șase orașe miniere au fost declarate stațiuni.

Petrila, orașul de la poalele munților Șureanu și Parâng

Orașul Petrila (video), cu 20.000 de locuitori, deschide calea spre ținutul cetăților dacice din Munții Șureanu și pe traseele cele mai spectaculoase din Munții Parâng. În jurul lui se întind micile sate de munte ale momârlanilor.

Mina de cărbune Petrila a fost închisă în anul 2015, iar odată cu dispariția industriei miniere, orașul a rămas să ofere localnicilor săi doar șansa supraviețuirii prin turism.

Petrila se află chiar la poalele Munților Parâng, unul dintre cele mai întinse masive din România, care își impresionează călătorii prin crestele cu înălţimi de peste 2.500 de metri, prin cele peste 20 de lacuri glaciare, prin cascadele, peşterile, cheile, pădurile şi râurile sale.

Munţii Parâng (foto) sunt traversaţi de cea mai înaltă şosea din România, Transalpina, drum care atinge peste 2.000 de metri și pe care turiștii ajung pornind din Petrila și Petroșani, pe DN 7A.

De la marginea Petrilei, șoseaua care însoţeşte pârâul Jieţ spre izvorul său se strecoară printre versanţii abrupţi şi stâncoşi, împodobiţi cu păduri dese. Din loc în loc, cascadele tulbură liniştea ţinutului sălbatic, anunțând apropierea de Cheile Jiețului, una dintre ariile protejate ale Văii Jiului. Din Cheile Jieţului, turiştii pot porni pe numeroase trasee montane, unele foarte puţin umblate, în Masivul Parâng.

Alte drumuri forestiere urcă de la marginea orașului Petrila pe culmile ocupate de cătunele momârlanilor din Munții Șureanu, care au păstrat rămășițele unor așezări dacice și ale fostelor castre militare înființate de romani în timpul războaielor de cucerire a Sarmizegetusei Regia.

Drumurile de plai ale păstorilor din Munții Șureanu urcă spre izvoarele Streiului și ale afluenților săi, coborând de cealaltă parte a munților, spre cătunele din jurul satelor Bănița, Baru și Pui, ori afundându-se în ținutul cetăților dacice din Parcul Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina.

Multe familii din aceste așezări izolate de munte au rămas fidele creșterii animalelor și au refuzat, în general, să se angajeze în minele de cărbune.

„Mai sunt câteva familii de momârlani în satele Jupâneasa și Arsuri. Sunt mai mult bătrâni, care s-au ocupat toată viața cu creșterea oilor, a vitelor, și care nu prea au vrut să lucreze în minele de cărbune. Trăiau din păstorit și vindeau brânza și laptele în piețe, în Valea Jiului“, povestește Maria, o localnică din cătunul Jupâneasa, aflat în vecinătatea Peșterii Bolii.

Peștera Bolii, aflată la cinci kilometri de Petrila, are o lungime de 500 de metri și a fost folosită încă din perioada interbelică drept loc pentru concerte şi evenimente culturale. Este singura peșteră din cele peste 100 din Munții Șureanu care poate fi vizitată.

Deasupra ei se înalță Dealul Băniței, o stâncă solitară, înfiptă la intrarea în Valea Jiului dinspre Țara Haţegului. Aici, în urmă cu două milenii, se afla cetatea dacică Bănița, ridicată ca avanpost pe una dintre rutele pe care romanii se puteau apropia, din sudul ţării, de Sarmizegetusa Regia.

Petroșani, la poarta Defileului

Peste 30.000 de oameni locuiesc în Petroșani, municipiul numit și capitala Văii Jiului, fiind cea mai mare localitate, ca populație, dintre cele șase orașe din sudul județului Hunedoara.

Timp de un secol și jumătate, Petroșani a fost unul dintre centrele miniere importante de pe actualul teritoriu al României . În timp ce exploatările miniere au luat avânt, iar Valea Jiului s-a urbanizat treptat, o parte a populației locale a rămas fidelă unui mod de viață patriarhal, din care creșterea animalelor nu putea fi exclusă.

Localnicii au fost numiți „momârlani“, iar așezările lor de pe dealurile care înconjoară municipiul au rămas aproape netulburate de trecerea timpului.

Câteva străduțe din Petroșani urcă, pe valea unor pârâuri, spre gospodăriile arhaice din ținutul momârlanilor, cu case vechi de lemn, locuite de familii care s-au ocupat de mai multe generații de creșterea vitelor și oilor. Sunt însă tot mai puțini momârlani autentici, spun localnicii.

Deasupra municipiului Petroșani se înalță crestele semețe ale Masivului Parâng, iar câteva șosele moderne îl leagă direct de zonele de munte căutate de turiști. Cea mai populară dintre ele este stațiunea montană Parâng, aflată la circa 10 kilometri de centrul orașului, un loc căutat iarna de amatorii de schi și vara de excursioniștii care se îndreaptă spre zonele alpine ale masivului.

La marginea Petroșaniului, drumul naţional (DN 66) care traversează municipiul se afundă în Defileul Jiului (video), de peste 30 de kilometri, vechiul drum care lega Ardealul de Oltenia, prin munţii Vâlcan şi Parâng.

Defileul Jiului, a cărui şosea a fost modernizată în ultimii ani, traversează Parcul Naţional Defileul Jiului, pe sub versanţi abrupţi şi stâncoşi. „Parcul este acoperit în proporţie de peste 80% de păduri de fag, în care trăiesc numeroase specii de animale“, informează reprezentanții rezervației.

Cel mai căutat loc din Defileul Jiului este Mănăstirea Lainici (video), clădită și pictată în urmă cu două secole, în prezent una dintre puținele așezări omenești de pe traseul din munți. Aproape în fiecare zi, așezarea este aglomerată de turiști.

„Este o oază de liniște și de spiritualitate. Am revenit după cinci ani aici și am fost uimit de schimbările prin care locul a trecut. Zona din fața mănăstirii a fost reamenajată, parcarea a devenit mai spațioasă și mai bine organizată, drumul a fost îmbunătățit semnificativ. Dar când am intrat în incinta mănăstirii, am simțit aceeași liniște pe care o întâlnisem cu ani în urmă“, apreciază unul dintre oaspeții locului.

Șoseaua care străbate Defileul Jiului este însoțită de una dintre cele mai spectaculoase căi ferate din România, Petroșani-Bumbești Jiu, construită în perioada 1924-1948. Cei 33 de kilometri cuprind 43 de tuneluri și peste 100 de poduri.

Vulcan, popas la Pas

La mijlocul secolului al XIX-lea, înainte de construirea primei căi ferate care ajungea în Valea Jiului, la Petroșani, orașul Vulcan era cea cea importantă așezare din ținutul minier, fiind la poalele Pasului Vâlcan (1.621 de metri) – vechea trecătoare dintre Transilvania și Muntenia.

Calea ferată a cărbunelui Simeria-Petroșani (80 de kilometri), inaugurată în 1870, urmată de construcția șoselei și a magistralei feroviare prin Defileul Jiului, au mutat nodul de comunicație al Văii Jiului la Petroșani, în timp ce Vulcan a continuat să se dezvolte ca oraș industrial.

Declinul mineritului a readus în actualitate Pasul Vâlcan din Hunedoara , iar după 1990, locul a fost transformat într-o mică stațiune turistică.

Prima pârtie de schi din Pasul Vâlcan din Hunedoara (video) a fost inaugurată în iarna anului 2006, iar în următorii ani au fost construite șoseaua, telegondola și mai multe cabane montane.

Locul a devenit mai primitor pentru turiști, chiar dacă drumul de munte este asfaltat doar până pe culmea care desparte județele Hunedoara și Gorj. În secolul al XIX-lea, locul a fost amintit de Jules Verne, în romanul său „Castelul din Carpaţi”.

În Pasul Vâlcan din Hunedoara s-ar fi aflat misteriosul castel menţionat în celebrul roman de ficţiune.

Straja, stațiunea cu 365 de sfinți

Din Pasul Vulcan, potecile de munte urcă spre Vârful Straja (1.868 de metri), la poalele căruia se găseşte stațiunea montană Straja . Zona turistică, aflată în vecinătatea municipiului Lupeni (20.000 de locuitori), este căutată iarna de iubitorii de schi, însă a devenit în ultimii ani și un loc de pelerinaj.

În Vinerea Mare dinaintea Paștelui, sute de oameni participă la „Drumul Crucii“ (foto), o procesiune religioasă la care credincioșii urcă din Lupeni, purtând o cruce de lemn, până la Schitul Straja, pe drumul de circa zece kilometri la capătul căruia se află bisericuța de lemn din stațiune.

Schitul Straja, care cuprinde o biserică de lemn și câteva chilii, a fost ridicat în 1999. Deasupra lui a fost înălțată Crucea Eroilor (foto), în memoria ostașilor români care au luptat în Primul Război Mondial.

Cea mai neobişnuită atracţie turistică din staţiunea montană Straja este un tunel pe pereţii căruia au fost pictaţi 365 de sfinţi, în ordinea în care sunt sărbătoriţi în câte o zi din an. Tunelul Sfinților, care face legătura între şosea şi schitul din Straja, datează din anul 2006, iar lungimea sa depăşeşte 50 de metri.

„O candelă este veșnic aprinsă în acest tunel și este mutată în fiecare zi în fața icoanei sfântului care marchează data curentă din calendar”, informează reprezentanții stațiunii din Valea Jiului.

Uricani, orașul supravegheat de mărețul Retezat

Din 2021, la patru ani după închiderea ultimei sale mine de cărbune, orașul Uricani (7.000 de locuitori), cel mai izolat din Valea Jiului, a fost declarat stațiune turistică de interes local (video).

„Numărul turiștilor care vizitează orașul Uricani a crescut în ultimii doi ani“, spune Sorin Inel, de la Centrul turistic al orașului Uricani, care a amenajat și cartat mai multe trasee tematice.

Unul dintre ele este cel al Sfincșilor și Urieșilor, megaliții cu forme ciudate, unele asemănătoare unor chipuri umane, care împânzesc masivele calcaroase de la marginea orașului.

Un alt traseu tematic se numește Ținutul Momârlanilor, iar altele sunt dedicate amatorilor de călătorii pe munte, de cățărări și de excursii cu bicicleta.

Însă cei mai mulți călători traversează orașul Uricani din Valea Jiului (foto) pe șoseaua care se afundă în sălbăticie, la poalele Retezatului Mic, ale cărui vârfuri (Piule, Drăgșanu și Piatra Iorgovanului) ating 2.000 de metri.

La 20 de kilometri de Uricani, Drumul Național 66 A (video) care traversează orașul se oprește între județele Hunedoara și Gorj, limita dintre Parcurile Naționale Retezat și Domogled-Valea Cernei.