Fosta lui Tăriceanu, Ioana, cea care l-a înșelat cu șeful Porsche România, AUDIATĂ în dosarul Jegului
Un nou termen in procesul in care presedintele Senatului este judecat pentru marturie mincinoasa si favorizarea infractorului: Fosta sotie a lui Tariceanu va fi audiata ca martor. Ioana Valmar, amantă de politician, soţie de fost prim-ministru, amanta şi ulterior soţia boss-ului Porsche România. Acesta a fost parcursul emoţional al Ioanei Tăriceanu, cea de-a patra soţie a fostului premier. În 2011 însă, Ioana a trecut printr-un divort furtunos cu politicianul liberal, în urma căruia a pierdut custodia copilului lor, Mihai, care a rămas în grija tatălui. Ioana s-a căsătorit în 2012, în secret, cu şeful Porsche România, Brent Valmar, care a fost prieten cu Tăriceanu, până când politicianul se pare că ar fi descoperit că prietenul este, de fapt, amantul tinerei sale soţii, Ioana.
Ioana Valmar, fosta sotie a lui Calin Popescu-Tariceanu, este citata marti la Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru a fi audiata ca martor in dosarul in care presedintele Senatului este judecat pentru marturie mincinoasa si favorizarea infractorului, anunta Agerpres. Dosarul vizeaza retrocedarea nelegala a unei suprafete din Padurea Snagov si a Fermei Baneasa.
Calin Popescu-Tariceanu a fost trimis in judecata de DNA pe 7 iulie 2016 pentru marturie mincinoasa si favorizarea infractorului. In acelasi dosar, Dorin Marian, fost sef al Cancelariei cand premier era Tariceanu, este acuzat de marturie mincinoasa si favorizarea faptuitorului, dupa ce ar fi dat o declaratie neadevarata atunci cand a fost audiat ca martor in dosarul 'Ferma Baneasa'.
Potrivit DNA, in cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegala a unei suprafete din Padurea Snagov si a Fermei Baneasa, Tariceanu a facut, sub juramant, la data de 15 aprilie 2016, declaratii necorespunzatoare adevarului cu privire la aspecte esentiale ale cauzei asupra carora a fost intrebat si nu a spus tot ce stie in legatura cu imprejurari esentiale, urmarind prin aceasta impiedicarea/ingreunarea tragerii la raspundere penala a inculpatilor cercetati in dosarul trimis in judecata.
Procurorii sustin ca Tariceanu a sustinut in mod nereal ca nu a avut cunostinta despre retrocedarea catre Paul Philippe Al Romaniei a unor suprafete de teren in Baneasa (fosta ferma regala) si Snagov (trunchiul de padure Fundul Sacului), despre implicarea inculpatilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi si a altor persoane in procedurile de retrocedare si nici despre actele de vanzare-cumparare vizand aceste bunuri.
Calin Popescu-Tariceanu este acuzat ca a mai facut declaratii necorespunzatoare adevarului si nu a spus tot ce stie in legatura cu relatia avuta cu inculpatii Tal Silberstein, Dan Catalin Andronic si Remus Truica, cu intalnirile si discutiile purtate cu acesta din urma referitor la taxele notariale privind tranzactionarea imobilelor mentionate si modalitatea de dobandire si valorificare a bunurilor revendicate.