Fostă campionă a Marii Britanii la înot a ajuns să doarmă pe o bancă într-un cimitir din Londra

Fostă campionă a Marii Britanii la înot a ajuns să doarmă pe o bancă într-un cimitir din Londra

Laranie McHendrie Decaire (64 de ani), o femeie care a reprezentat cândva Marea Britanie și Canada la competiții de înot de performanță, și care și-a dedicat o parte din viață pentru a-i ajuta pe alții, a ajuns acum fără adăpost. Femeia trăiește de patru ani în stradă, dormind pe o bucată de carton sau pe o bancă într-un cimitir al unei biserici din Londra, după ce și-a pierdut toți banii. Laraine a relatat presei britanice că și-a plătit contribuțiile pentru pensie, dar sistemul de pensii s-a schimbat iar ea a rămas fără niciun ban, ajungând în stradă.

Fosta campioană a reprezentat atât Marea Britanie, cât şi Canada la concursurile internaţionale de înot în anii ’80.

„Din păcate, mi-am pierdut toţi banii. Am ajuns în situaţia asta, de fapt, din cauza schimbărilor din sistem, a furtului, a fraudelor şi a diferitor lucruri de genul acesta”, a spus McHendrie Decaire, citată de mirror.co.uk .

După ce s-a retras din activitate, la începutul anilor ’90, Laranie a decis să-şi trăiască altfel viața și nu a mai continuat în lumea sportului. Licențiată la celebra Universitate McGill, fosta sportivă a început să călătorească prin lume şi a lucrat în diferite ţări fie ca bonă, fie ca asistentă socială.

După aproape 10 ani de pribegie, Decaire s-a întors acasă și de atunci a început calvarul. Nu a mai câștigat deloc bine, resursele financiare s-au epuizat și a ajuns atât de rău, încât a pierdut până și casa.

Fosta campioană spera să fie salvată de stat, mai ales că susține că a contribuit constant la două sisteme de pensii din Marea Britanie. Numai că mai are de așteptat! Rămasă fără casă, fără prieteni care să o ajute, McHendrie Decaire a ajuns să doarmă pe un carton, într-un cimitir.

”Am cotizat la sistemul de pensie probabil de la vârsta de 14 ani, când încă eram la şcoală, pentru că am început să lucrez de la 11 ani. Dar acum au schimbat vârsta de pensioare la 66 de ani. Aşa că cele două pensii pentru care am plătit au fost decalate, acum nu sunt eligibilă. Este o lume complet diferită acum, în care am aşteptat cu nerăbdare pensia pentru care am plătit, dar sistemul mi-a luat-o”, a completat McHendrie Decaire, citată de mirror.co.uk., conform DigiSport.


populare
astăzi

1 „Curând începe un nou război uriaș”. Anunțul îngrijorător al comandantului român care a pătruns pe teritoriul Rusiei înaintea ucrainenilor

2 „Mergeți la pensie și nu mai încercați să păcăliți electoratul!” / O fostă consilieră devoalează jocurile lui Băsescu

3 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

4 „Multe dintre ele sunt femei de afaceri, au business-uri și funcții importante” / Prostituatele românce dintr-o mare capitală europeană, filmate de un v…

5 Ciudată poveste...