Generalul Ştefan Dănilă, fost şef al Statului Major General al Armatei Române, spune, într-un interviu pentru „Adevărul” că este esențial ca România să faciliteze investițiile în industria de apărare, explicând și care ar putea fi pârghiile pentru ca țara noastră să fie mai mult implicată.

Generalul Ștefan Dănilă a declarat că România nu reușește să intre în marile proiecte europene și la ora actuală nu are nici capacitatea industrială pentru a fi chemată să participe la realizarea de produse în domeniul militar. Fostul înalt oficial a explicat și cum s-ar putea realiza o profesionalizare mai mare a forțelor armate, dar și la care parte de infrastructură România este vulnerabilă militar.

Generalul Ștefan Dănilă a deținut funcția de șef al Statului Major General al Armatei Române, în perioada 1 ianuarie 2011 - 1 ianuarie 2015, fiind primul general din arma aviație care a ocupat această funcție.

După predarea funcției de șef al Statului Major General, la 5 ianuarie 2015, a fost numit Consilier de Stat și șef al Departamentului Apărare la Cancelaria primului-ministru al României, iar din martie 2016 până la 26 iunie 2017 a fost consilierul militar al ministrului Apărării Naționale.

Pentru activitatea desfășurată la vârf a primit multiple distincții majore la nivel național și internațional, în frunte cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Ofițer și Legiunea de Onoare în grad de ofițer (Franța).

ADEVARUL: Ce soluții ar trebui găsite pentru creșterea forțelor militare din România și cum se poate face o profesionalizare mai mare a Armatei Române?

Ștefan Dănilă: E un proces destul de complicat de selecție a personalului și legile pentru militare profesioniste au fost modificate, denaturate, schimbate și ar trebui să se revină cât mai repede la legea soldatului, gradatului profesionist, așa cum a fost gândită inițial.

Adică cu contracte, cu posibilitatea de prelungire maxim de două ori sau până la 35 de ani, cu militari care ulterior ar deveni o rezervă serioasă pe care să ne bazăm. Armata trebuie să fie o armată profesionistă. În momentul de față, din ce am văzut, sunt destul de multe probleme privind angajarea și lipsa de personal la nivelul instituției.

Cred însă că există o capacitate operațională suficientă în momentul de față în România legat și de situația geostrategică și situația internațională din regiune.

De ce a fost neglijată 80 de ani industria de apărare din Europa?

Industria de apărare din Europa s-a dezvoltat funcție de nevoile pe care le-au resimțit europenii, în condițiile în care europenii după Al Doilea Război Mondial au avut umbrela americană, au neglijat, să zicem, capacitatea de apărare, s-au menținut la un nivel destul de redus. Industria de apărare europeană este fragmentată și din cauza că sunt multe companii care produc produse care sunt în competiție, companii mari, companii deținute în mare parte de statele europene, pentru că în general la marile companii producătoare de armament în Europa principalul acționar este statul respectiv.

În Statele Unite este altfel. Acolo, marii producători de armament sunt companii private. În Europa, companiile importante din domeniu nu au reușit să coopereze între ele sau formele de colaborare nu au fost suficient de bune în așa fel încât să se producă sisteme de armament competitive cu cele americane.

Vă dau un singur exemplu, avionul de luptă european. S-a început un proiect ambițios, constituirea unui grup de mari companii producătoare,din domeniul aeronautic, din Franța, din Marea Britanie, din Suedia, din Italia, Spania, Germania, care și-au propus să realizeze un avion de luptă model. Așa a început povestea Eurofighter.

Între timp, pentru că procesul era foarte birocratic, fiind mai multe state și mai multe interese și greu de armonizat ideile, din colectivul de realizare acestui produs s-a desprins Franța și a realizat propriul avion Rafale, s-a desprins Suedia și a realizat Gripen-ul. Iar Eurofighterul a fost produs de acele companii care au rămas în proiect, adică din Marea Britanie, Italia, Spania și Germania. Produsul european, chiar dacă este un avion de generație a IV-a relativ bun pentru luptă aeriană, pentru apărare aeriană, nu se ridică la nivelul unui avion de generație a V-a și în momentul de față constatăm că este un avion foarte bun pentru trecut, pentru prezent și trecut mai mult, nu este un avion de viitor. Cam la fel se întâmplă și cu celelalte produse europene.

„România este vulnerabilă din cauză că nu există infrastructură suficientă de transport”

Cât de fezabil este planul ReArm, de reînarmare a Europei?

Este un plan care a fost realizat în baza realității, în baza necesității Europei de a-și constitui propria capacitate de producere a armamentului și muniției.

Principale două misiuni ale noului comisar european sunt cea de realizare a unei capacități europene de apărare, a unei armate europene, și cea de realizare a unei capacități industriale în domeniul apărării. Cele două sunt foarte grele, pentru că și realizarea unei armate europene nu este o problemă simplă.

Și realizarea unui cooperări la nivelul industriei europene de apărare este destul de dificilă.

Interdependența între statele europene și în domeniul industriei de apărare ar genera o coeziune mai mare la nivel european și o integrare, o federalizare, să spunem, a Uniunii Europeane așa cum se dorește.

Cum ar putea deveni România un jucător relevant în industria de apărare din Europa? Și care ar fi condițiile esențiale în acest sens?

România este membră a Uniunii Europeane. Chiar dacă ne supără, chiar dacă nu ne convine că suntem de multe ori tratați ca un membru de nivel 2 sau 3 a Uniunii. România nu reușește să intre în marile proiecte europene și în momentul de față nu are nici capacitatea industrială pentru a fi chemată să participe la realizarea de produse în domeniul militar.

Pentru că nu există niște branduri românești, nu există produse românești în domeniul apărării care să fie competitive la nivel european. Și atunci România trebuie să fie cât mai activă în integrarea în industria deja existentă. Adică în România ar trebui să fie cât mai multe companii să se deschidă, să fie cât mai multe uși pentru industria europeană, pentru companiile deja existente în Europa și într-un timp cât mai scurt acestea să aibă filiale în România. Altfel, resursa umană din România va lucra în diverse fabrici, uzine din Europa.

Important ar fi în opinia mea să avem industrie de apărare europeană și în România. Adică România trebuie să fie parte a procesului. Iar asta nu se face doar cu decizii politice din partea celorlalte state membre. Aici trebuie România să ia decizii de facilitare a investițiilor, de crearea de facilități industriale, nu independente, ci în colaborare cu statele care deja au aceste produse. Este complicat în momentul de față să dezvolți de la zero, să luăm ca exemplu industria aeronautică, pentru că acolo am avut o experiență personală. O mare companie românească, dacă își dorește să producă ceva în momentul de față, ar trebui să pornească de la zero produsul, pe baza cercetărilor, să-l dezvolte, să facă prototipuri. Este foarte complicat și nu este nici timp și se consumă multe fonduri pentru asta. Sunt deja produse pe piață pe care noi le putem face în România, în baza unor licențe pe care să le preluăm.

Este mult mai bine să realizăm parteneriate nu sub formă de memorandumuri, ci efectiv în România să fie parte a unor consorții sau unor companii care se pot crea aici. Avem exemple chiar din perioada interbelică sau de la începuturile aeronauticii românești, când România a dezvoltat facilități de construcție de aeronave împreună cu parteneri străini, adică o treime pune statul român, o treime pune producătorul care vine cu licența cu know-how și o altă treime vine cel care vine cu investiția.

Se pot găsi soluții pentru crearea unor noi companii sau pentru a facilita investiții și construcția de facilități de către companiile existente în Europa.

Cât de vulnerabilă este, militar vorbind, România, din cauza infrastructurii precare și cumva inadecvate?

Unii ar spune că e bine să nu avem autostrăzi, că nu pot să treacă inamicii , că nu pot să-și aducă tehnica pe autostrăzi. Că la un moment dat așa se spunea, mai bine să nu avem, politica pârjolirii terenului și să nu avem nimic care să atragă inamicul. România este vulnerabilă din cauză că nu există infrastructură suficientă de transport.

Și din războiul Franco-Prusac din 1870 s-au tras niște învățăminte. S-a spus atunci că avantajul mare al Prusiei, devenită ulterior Germania, a fost că a avut o rețea de căi ferate suficient de dezvoltată în așa fel încât să-și poată mobiliza și trimite forțele cu rapiditate în mai multe zone în apropierea linii de contact cu Franța.

Noi stăteam destul de slab în domeniul infrastructurii, acum se fac pași importanți, este bine că se realizează autostrăzile, dar din păcate stăm mai prost la căile ferate. Stăm prost la căile ferate și în legătura cu Republica Moldova. Noi nu am reușit să sprijinim Moldova pentru a realiza căi ferate cu ecartamentul european, chiar dacă spunem că ne dorim ca Moldova să fie parte a Uniunii Europene.