Fost şef al Poliţiei Timiş, condamnat la şase ani de închisoare pentru mita luată de la liderul unui clan de romi

Fost şef al Poliţiei Timiş, condamnat la şase ani de închisoare pentru mita luată de la liderul unui clan de romi

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat o primă sentinţă în dosarul de corupţie în care fostul şef al Poliţiei Timiş, Sorin Munteanu, şi fostul şef al Poliţiei Economice, Pavel Teodor, sunt acuzaţi că au luat mită pentru a-l proteja pe liderul unui clan de romi cercetat pentru evaziune fiscală. Sentinţa nu este definitivă.

Fostul şef al Poliţiei Timiş, Sorin Munteanu, a fost condamnat la şase ani de închisoare în dosarul în care a fost acuzat că a luat mită de la Iulian Boţ, zis „Viscol”, lider al unui clan de romi din Lugoj, arată Pressalert.ro .

În acelaşi dosar a fost condamnat la cinci ani de închisoare fostul şef al Poliţiei Economice, Pavel Dumitru. Avocatul Marin Bîlc a primit trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar „Viscol”, acuzat că i-a mituit pe şefii Poliţiei, a primit şapte ani de închisoare.

În dosar au mai fost condamnaţi Constantin Toader şi Petre Bejan, care au primit opt, respectiv patru ani şi patru luni de închisoare. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel, la Curtea Supremă.

Acuzaţiile DNA

Potrivit procurorilor DNA, inculpatul Boţ Iulian, lider al unui clan local, împreună cu inculpaţii Toader Nicolae şi Bejan Petrea, au constituit şi au acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat, având ca scop desfăşurarea de activităţi evazioniste, prin intermediul a două societăţi comerciale administrate de aceştia din urmă. Activitatea infracţională a grupului, care a cauzat bugetului de stat un prejudiciu de peste 800.000 euro, s-a manifestat pe linia importului de autoturisme din spaţiul european şi revânzării acestora „la negru”, cu eludarea obligaţiilor legale privind plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

Începând din noiembrie 2013 şi până în data de 1 februarie 2016, demersurile infracţionale ale grupului au fost sprijinite şi protejate de avocatul Bîlc Marin din cadrul Baroului Timiş, dar şi funcţionari publici din cadrul I.P.J. Timiş, ofiţeri cu funcţii de conducere în cadrul instituţiei, care au fost atraşi de-a lungul timpului în sfera de influenţă a clanului şi fidelizaţi prin oferirea periodică a unor avantaje patrimoniale şi sume de bani – Muntean Sorin Petru, şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş şi Pavel Dumitru, şef al Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Timiş.

Pentru aceste „servicii”, în perioada 2013 – 2016, inculpatul Boţ Iulian a remis pentru inculpaţii Muntean Petru Sorin şi Pavel Dumitru, câte 7.000 euro, iar pentru alte două persoane (un ofiţer de poliţie şi un contabil – martori în cauză) sumele de 3.500 euro respectiv 2.000 euro, în scopul ca aceştia să-şi îndeplinească în mod defectuos atribuţiunile de serviciu, în legătură cu instrumentarea unui dosar penal în care acesta era cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală, în aşa fel încât administrarea probelor să conducă la o soluţie în favoarea sa.

De menţionat este faptul că cei 2.000 euro daţi iniţial pentru contabil au fost opriţi de inculpatul Bîlc Marin, primului fiindu-i remişi doar 1.000 lei. În acelaşi context, inculpatul Bîlc Marin a pretins şi primit de la inculpatul Boţ Iulian suma de 8.000 euro din care suma de 1.000 euro reprezenta plata onorariului unui traducător, care a fost păstrată pentru sine.


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”