Fost șef al NATO, anchetat de poliția letonă pentru gestionarea defectuoasă a falimentului băncii PNB
Fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, este anchetat de poliție pentru rolul său în conducerea băncii PNB din Letonia în momentul în care instituția financiară a dat faliment, relatează Politico .
Rasmussen este cercetat de poliție referitor la falimentul băncii PNB. Foto: Arhivă
Conform autorităților letone, Rasmussen, care a fost vicepreședintele grupului de conducere independent al PNB, și alți foști manageri sunt cercetați cu privire la conducerea băncii.
Administratorul patrimoniului a afirmat că grupul acuzat a acționat iresponsabil acceptând tranzacții mari fără garanții, rezultând „lacune” de circa 140 de milioane de euro în activele băncii.
Conform ziarului danez Börsen, autoritățile nu au oferit mai multe amănunte despre această chestiune, fiindcă anchetă este în curs de desfășurare.
Cazul a fost respins recent în Danemarca, în momentul în care avocatul danez al băncii a încercat, fără succes, să îl trimită în fața Curții Supreme a țării.
Rasmussen a fost premierul Danemarcei între 2001 și 2009, înainte de a conduce organizația militară transatlantică. El a înființat firma de consultanță Rasmussen Global și este co-președintele grupului privind garanțiile internaționale de securitate pentru Ucraina, împreună cu Andrii Iermak, șeful administrației prezidențiale de la Kiev.
Un purtător de cuvânt al lui Rasmussen nu a dorit să comenteze.
Sursa: adevarul.ro