Fost ofițer de la ISU Teleorman, reținut de DNA

Fost ofițer de la ISU Teleorman, reținut de DNA

Procurorii militari din cadrul DNA l-au reținut pentru 24 de ore pe col. (r.) Petre Graure, fost ofițer la Inspectoratul pentru Situații de Urgență "A. D. Ghica" Teleorman și administrator al unei societăți comerciale cu profil "furnizare servicii formare profesională", acuzat de abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals. În același dosar, a fost reținută Doina Jantea, administrator al unei societăți comerciale cu același profil.

De asemenea, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, față de col. Remus Mârlogeanu, prim-adjunct al șefului ISU Teleorman, col. Aurel Chivu, adjunct al șefului ISU Teleorman, lt. col. Vasilică Hampu, șef Centru Operațional în cadrul ISU Teleorman, plt. adj. șef Alexandru Ion.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada februarie — august 2014, Petre Graure și Doina Jantea, în calitate de administratori la două societăți comerciale, au organizat șapte cursuri de formare profesională cu 120 cursanți, în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor, cărora la final li s-au eliberat certificate de absolvire.

Examinarea acestor persoane trebuia realizată de Remus Mârlogeanu, Aurel Chivu, Alexandru Ion și Vasilică Hampu, desemnați în acest sens de comisia de autorizare Teleorman, dintre persoanele stabilite de către conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență "A. D. Ghica".

În realitate, niciunul dintre cursanți nu a efectuat vreo oră din cele 118 prevăzute în programa pentru pregătirea teoretică și practică.

De asemenea, nu a avut loc nicio examinare, toate înscrisurile prevăzute de lege a se întocmi pentru organizarea și desfășurarea cursurilor și examinărilor fiind false.

Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 70.000 lei, constând în sumele de bani achitate de cursanți, singurul scop al inculpaților fiind acela de a obține beneficii materiale pentru sine.

Petre Graure și Doina Jantea vor fi prezentați miercuri la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii militari beneficiază de sprijin din partea Serviciul Județean Anticorupție Teleorman. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...