Fost director FBI, rănit într-un accident auto

Fost director FBI, rănit într-un accident auto

Louis Freeh a fost transportat cu elicopterul din Barnard, un mic oraş aflat la distanţă de 145 de kilometri de Boston, unde a avut loc accidentul în cursul zilei de luni, într-un spital din New Hampshire, a anunţat poliţia statală americană, citată de „Yahoo! News“.

Se pare că Freech a ieşit cu maşina de pe drum şi a lovit o cutie de scrisori, după care a deviat în nişte tufişuri, oprindu-se într-un pom. Fostul director FBI purta centura de siguranţă la momentul accidentului. Cauza accidentului rămâne a fi stabilită, nimeni altcineva nefiind rănit, potrivit poliţiei.

Informaţiile despre starea actuală a sănătăţii lui Freeh nu au fost făcute publice. Numele lui nu apărea pe lista cu pacienţi disponibilă a Centrului Medical „Hitchcock“ din Darmouth. „Gândurile şi rugăciunile întregului FBI se îndreaptă către fostul director Freeh şi familia sa“, a declarat actualul director FBI, James Comey.

Louis Freeh, în vârstă de 64 de ani, a fost judecător federal în statul New York, înainte de a prelua funcţia de director FBI, funcţie pe care a îndeplinit-o între 1993 şi 2001. Înainte de a deveni director, Freeh a fost agent special al Biroului timp de şase ani.

Freeh a investigat cazuri renumite, de la acuzaţiile de pedofilie asupra unui antrenor de fotbal american, Joe Sandusky, condamnat în 2012 pentru 45 de fapte criminale, până la cazuri de mită privind alegerile prezidenţiale din cadrul FIFA.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Ce a scris Qeqa Krelani, cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo, despre evenimentele de la București

2 Judecați voi diferența dintre România și Kosovo...

3 O poveste stranie, dar stranie rău de tot...

4 Rămășițele unui OZN în formă octogonală, doborât de un avion de luptă american F-16, au fost recuperate din Lacul Huron

5 Navă rusească prinsă în Marea Irlandei „șurubărind” într-o zonă cu conducte de energie și cabluri submarine de internet