Fost director din Ministerul Sănătății, trimis în judecată de DNA

Fost director din Ministerul Sănătății, trimis în judecată de DNA

Procurorii din cadrul DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Constantin Dina, fost director al Corpului de Control din cadrul ministerului, și a Silviei Aramă, angajată și în prezent a instituției.

DNA a decis trimiterea în judecată a celor doi FOTO Arhivă Adevărul

DNA a decis trimiterea în judecată a celor doi FOTO Arhivă Adevărul

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 308/VIII/3 din 28 martie 2022, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: DINA CONSTANTIN, la data faptei director al Corpului de Control al ministrului Sănătății și președinte al unei comisii de concurs, sub aspectul comiterii infracțiunii de de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; ARAMĂ SILVIA, la data faptei și în prezent funcționar în cadrul Ministrului Sănătății sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă”, se arată în comunicatul de presă al DNA .

În comunicarea publică, procurorii DNA au dat și detalii: „În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: În perioada 02 – 07 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcției de șef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătății, inculpatul Dina Constantin, în calitățile menționate mai sus, ar fi transmis în mod nelegal celeilalte inculpate o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă. Acționând în această manieră, inculpatul Dina Constantin ar fi facilitat obținerea de către inculpata Aramă Silvia a unui punctaj care i-ar fi permis acesteia să promoveze proba respectivă. Fiind audiată în prezenta cauză, inculpata Aramă Silvia ar fi făcut afirmații mincinoase în legătură cu faptele și împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată, în sensul că nu ar fi recunoscut „ajutorul” oferit de inculpatul Dina Constantin în promovarea acelei probe de concurs”, mai arată sursa citată.

În luna martie a anului trecut, DNA a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Constantin Dima.

Alte probleme tot cu oameni de la Sănătate

În vară, procurorii anticorupție au deschis un dosar penal în care un fost consilier din cadrul Ministerului Sănătății, Dan Dumitrescu (PSD), este suspect de trafic de influență.

„În perioada februarie – august 2016, suspectul Dumitrescu Dan, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătății ce avea ca atribuție principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relația cu Parlamentul”, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani și alte servicii, printre care și încadrarea soției pe un post de psiholog într-un proiect finanțat din fonduri nerambursabile) și ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediul unuia dintre ceilalți doi suspecți, suma totală de 67.000 lei. Suspectul ar fi pretins și primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-și va exercita presupusa influență pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali, din cadrul mai multor ministere, în vederea atât a accesării, aprobării și derulării în condiții avantajoase a unor proiecte finanțate din fonduri europene pentru o asociație deținută de martor, cât și a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare”, precizează DNA într-un comunicat de presă.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”