Fost director de inspecție din Primăria Sectorului 1, vizat de perchezițiile DNA Ploiești (surse)

Fost director de inspecție din Primăria Sectorului 1, vizat de perchezițiile DNA Ploiești (surse)

Un fost director de inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1, Răzvan Iordan, este vizat de perchezițiile pe care DNA Ploiești le efectuează, marți, în județul Constanța, au declarat surse judiciare.

Potrivit acestora, perchezițiile ar avea loc la Năvodari, la o casă a lui Iordan.

Răzvan Iordan, la data faptelor director al Direcției Inspecție din cadrul Primăriei Sectorului 1 București, a fost trimis în judecată, în noiembrie 2015, de procurorii DNA Ploiești, într-un alt dosar în care este acuzat de luare de mită. În același dosar a fost deferit justiției Dan Toma, la data faptelor șef birou, ulterior director executiv adjunct în cadrul aceleiași direcții, tot pentru luare de mită.

Potrivit unui comunicat emis, la acel moment, de DNA, în cursul anilor 2006 și 2010 cei doi inculpați au pretins și primit de la un om de afaceri sumele de 15.000 euro, respectiv 30.000 euro, pentru ca, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să dispună întocmirea și semnarea proceselor verbale de recepție ale unor lucrări de construcție.

În cursul anului 2008, în aceleași calități și în aceleași circumstanțe, cei doi inculpați au pretins și primit, de la un alt om de afaceri, dezvoltator imobiliar, câte 70.000 euro.
Procurorii DNA Ploiești efectuează, marți, mai multe percheziții în în municipiul București și în județul Constanța în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție comise în perioada 2009 — 2014 .

Potrivit unui comunicat al DNA, este vorba despre nouă percheziții, una având loc la sediul unei instituții publice, iar celelalte la sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Surse judiciare au declarat că procurorii DNA Ploiești fac percheziții la Poliția Locală a Sectorului 1 al Capitalei, în dosarul în cauză fiind vizat Emanoil Bocean, consilier al primarului Sectorului 1 Andrei Chiliman și coordonator al Poliției Locale.

Astfel, anchetatorii fac percheziții la Poliția Locală și în biroul de aici al lui Bocean, au spus sursele citate.

Conform acestora, Bocean ar fi fost unul dintre cei care intermediau distribuirea către membrii grupului de interese al primarului Andrei Chiliman a comisioanelor oferite de diverse societăți în schimbul contractelor cu primăria.

AGERPRES/ (AS — autor: Anamaria Toma, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruștei)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri