Fosile considerate dovezi ale primelor animale de pe Pământ s-au dovedit a fi alge (studiu)
Fosilele anunţate anterior drept cele mai vechi dovezi ale prezenţei animalelor pe Pământ s-au dovedit a fi alge. Reinterpretarea, anunţată luni în jurnalul ştiinţific Nature Ecology and Evolution, îi va obliga pe oamenii de ştiinţă să reconsidere evoluţia timpurie a animalelor, relatează UPI luni.
Studiul "aduce cele mai vechi dovezi ale (prezenţei) animalelor cu aproape 100 de milioane de ani mai aproape de zilele noastre", a declarat Lennart van Maldegem, coautor al cercetării, citat într-un comunicat.
"Am reuşit să demonstrăm că anumite molecule din algele comune pot fi alterate de procese geologice - ducând la molecule care nu se disting de cele produse de animale asemănătoare cu spongierii", a explicat van Maldegem, cercetător asociat postdoctoral la Universitatea Naţională Australiană (ANU).
Noua cercetare inversează tendinţa descoperirilor recente, care împing apariţia vieţii animale tot mai mult pe linia evolutivă.
Timp de decenii, oamenii de ştiinţă au făcut eforturi pentru a identifica originile vieţii animale, însă recent, o serie de descoperiri au sugerat că animalele asemănătoare spongierilor au început să prolifereze în oceanele de pe Pământ în ediacaran, perioadă geologică din urmă cu 635 de milioane de ani.
"În urmă cu zece ani, oamenii de ştiinţă au descoperit fosilele moleculare ale unui steroid animal în roci care s-au aflat cândva pe solul unei mări străvechi din Orientul Mijlociu", a declarat Jochen Brocks, la rândul său coautor al studiului.
"Marea întrebare a fost: cum ar fi putut fi aceşti spongieri atât de abundenţi, acoperind o mare parte din solul marin din întreaga lume, dar să nu lase în urmă fosile ale corpului?", a spus Brocks, profesor la ANU.
Se pare ca spongierii nu erau abundenţi... pentru că nu existau încă.
Deşi este adevărat că spongierii rămân singurele organisme care produc aceşti steroizi, cercetarea recentă sugerează că procesele chimice din oceane pot transforma sterolii din alge în steroli "animali".
"Aceste molecule pot fi generate în laborator atunci când simulăm timpul şi temperaturile geologice, dar am demonstrat de asemenea că astfel de procese s-au petrecut în ceea ce priveşte rocile străvechi", a declarat cercetătorul ANU Ilya Bobrovskiy, care a descoperit pentru prima data fosilele de steroizi, în urmă cu zece ani.AGERPRES