Forumul Judecătorilor din România solicită Consiliului Superior al Magistraturii să anuleze concursul actual de promovare la ÎCCJ
Forumul Judecătorilor din România solicită Consiliului Superior al Magistraturii să anuleze concursul actual de promovare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), potrivit unui comunicat de presă postat, duminică, pe site -ul asociaţiei.
Conform sursei citate, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a atras atenţia constant asupra necesităţii existenţei garanţiilor privind meritocraţia şi şansele egale pentru fiecare concurent înscris la concursul de promovare a judecătorilor la ÎCCJ.
"Modificările aduse în anul 2018 legilor justiţiei, inclusiv asupra modalităţii de derulare a concursurilor din perioada recentă, afectează dreptul/interesul judecătorilor de a participa la concursuri pentru accederea la funcţiile de elită, în condiţiile în care organizarea şi desfăşurarea acestora este fiind apanajul Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi al unui număr extrem de redus de examinatori numiţi de aceasta, aproape mereu aceiaşi, în lipsa oricăror interdicţii de desemnare în comisii în cadrul unor examene/concursuri consecutive. O reformă reală este absolut necesară şi nu mai poate întârzia, cadrul legislativ actual ignorând recomandările Comisiei Europene formulate de-a lungul timpului în cadrul rapoartelor MCV, ca materializare a obligaţiei pe care România şi-a asumat-o, la momentul aderării la Uniunea Europeană, de a crea un corp al magistraţilor recrutat exclusiv pe criterii de performanţă", se arată în comunicat.
Potrivit acestuia, în propunerile recente de modificare a legilor justiţiei, Ministerul Justiţiei a avut în vedere modificarea sistemului de acces la ÎCCJ, prin revenirea la probe de concurs care să reflecte respectarea, în primul rând, a criteriilor de competenţă profesională (candidaţii la aceste funcţii ar trebui să susţină şi o probă scrisă). De asemenea, au fost propuse modificări şi în ceea ce priveşte componenţa comisiilor de concurs, pentru asigurarea unui nivel mai mare de obiectivitate şi profesionalism.
În acest context, concursul actual de promovare la ÎCCJ, derulat sub reguli subiective şi lipsite de meritocraţie, fără a se ţine seama şi de recomandările Comisiei Europene formulate de-a lungul timpului în cadrul rapoartelor MCV, este cu totul nejustificat şi trebuie anulat neîntârziat, fiind necesară înlăturarea oricărei forme de implicare directă a Consiliului Superior al Magistraturii în concursul de promovare a judecătorilor la ÎCCJ, prin numirea unor candidaţi agreaţi de majoritatea existentă în Secţia pentru judecători.
De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, posibilitatea Consiliului Superior al Magistraturii de a adopta, prin regulamente, aspecte esenţiale care ţin de ocuparea posturilor de judecător sau procuror, inclusiv a celor de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp. Prin urmare, prezentul concurs de promovare ar putea fi anulat pe cale judiciară, ca urmare a lipsei reglementării unor aspecte esenţiale în lege, nefiind deloc clar de ce anume ar trebui desfăşurat în mare grabă şi cu orice preţ, mai arată sursa citată.
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România reiterează faptul că puterea legislativă şi puterea executivă nu au nicio scuză pentru lipsa de voinţă politică necesară în vederea modificării imediate a legilor justiţiei, inclusiv având drept scop: instituirea unor examene meritocratice de promovare în funcţia de judecător la ÎCCJ, susţinute exclusiv prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii; înlăturarea oricărei forme de implicare directă a Consiliului Superior al Magistraturii în concursul de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin abrogarea dispoziţiilor care îi conferă rolul de a desemna comisii de concurs; selecţia comisiilor de concurs trebuie să fie realizată exclusiv prin tragere la sorţi, transparent, la nivelul Institutului Naţional al Magistraturii; interdicţia de numire ca membru în orice altă comisie constituită pentru selecţia judecătorilor vreme de trei ani de la data la care acel judecător a fost desemnat membru al unei comisii de concurs privind funcţiile rezervate judecătorilor în sistemul judiciar;
interdicţia de numire ca membru în aceste comisii a persoanelor din afara corpului magistraţilor care au desfăşurat activitate politică sau cel puţin aparenţă de activitate politică cel puţin trei ani anterior numirii;
reglementarea unor criterii clare pentru evitarea conflictelor de interese între membrii comisiilor de concurs. AGERPRES