Forțele ucrainene riscă să fie înconjurate la Povrosk, avertizează un ofițer din prima linie

Forțele ucrainene riscă să fie înconjurate la Povrosk, avertizează un ofițer din prima linie

Situația este critică, a declarat pentru BBC un ofițer militar ucrainean aflat pe linia frontului la sud de Pokrovsk. Strategia militară a Rusiei pare acum să fie încercuirea orașului, un nod cheie de transport în regiune.

Tancuri ucrainene în Pokrovsk FOTO PROFIMEDIA

Tancuri ucrainene în Pokrovsk FOTO PROFIMEDIA

Ofițerul, care a preferat să rămână anonim, a spus că conducerea sa militară dorește ca ei să mențină pozițiile cu orice preț, iar asta duce adesea la pierderea de trupe și resurse.

Acea abordare, spune el, a avut drept rezultat crearea unor „cazane”, adică teritorii vaste încercuite de forțele ruse.

Unul dintre acestea se află la sud de Pokrovsk, între Nevelske, Hirnik și Krasnohorivka.

„Nu avem de gând să avansăm prea curând spre orașul Donețk, așa că de ce am menține poziții lângă Nevelske când pierdem Hirnik?” se întreabă ofiţerul.

O decizie mai bună ar fi retragerea la Hirnik și menținerea pozițiilor acolo, crede el, cu o pierdere minimă de resurse.

„Când inamicul tău dispune de mai mulți oameni și mai multe resurse decât tine, această strategie este nesăbuită”, a adăugat ofițerul ucrainean.

„Dacă ne uităm la regiunea Donețk, arată ca un calamar. [Pentru a apăra toate] tentaculele, e nevoie de un număr mult mai mare de poziții, posturi de observație. Trebuie să reții grupuri de asalt mult mai mari, deoarece rușii încearcă să atace din toate părțile.”

Așadar, în loc să se retragă și să reducă din linia pe care trebuie să o apere, spune ofițerul, brigăzile sunt distruse în lupte de-a lungul întregului perimetru al „cazanului” pur și simplu din pricina faptului că principalul criteriu de succes din perspectiva generalilor este păstrarea pozițiilor.

Roman Pohorili, analist și co-fondator al hărților publicate de portalul Deep State, care monitorizează cele mai recente evoluții din prima linie, a explicat că trupele ucrainene s-au retras din satul Nevelske tocmai pentru a evita o încercuire.

Asta înseamnă că amenințarea de a fi prins în capcană este mai puțin acută, și totuși ofițerul ucrainean citat subliniază că retragerea ar fi trebuit făcută cu mult mai devreme.

Vieți și resurse au fost irosite în favoarea unei poziții pe care oricum nu ar fi putut să o țină, argumentează el.

Trupele ruse înaintează acum spre Kurahove, un oraș la 35 km sud de Pokrovsk. Forțele ucrainene din acea zonă confirmă că luptele din sectoarele lor s-au intensificat în ultima vreme.

Această evoluție se reflectă de altfel în informările zilnice ale Statului Major al Ucrainei. Joi, de pildă, a raportat că au avut loc 32 de confruntări în direcția Pokrovsk, și 48 în direcția Kurahove.

„Încearcă să-și întărească flancurile astfel încât să se poată apropia de Pokrovsk, să-l încercuiască pe jumătate și apoi să înceapă să ștergă orașul de pe pământ”, explică maiorul Serhii Țehoțski, din Brigada 59.

Locotenent-colonelul Oleg Demianenko, care comandă un batalion de tancuri din brigada 110, subliniază la rândul său că forțele ruse împing acum pe laterale, simultan cu atacul direct asupra Pokrovsk.

Totuși, explică că rușii se concentrează acum mai ales pe flancul sudic - adică în direcția Kurahove.

image

Trupele ruse atacă pozițiile ucrainene cu ajutorul unor grupuri mici și de multe ori acestea nu sunt însoțite de vehicule blindate, spun soldații.

„Trimit doi sau trei oameni care încearcă să ajungă într-un anumit punct al câmpului”, explică Țehoțski, „Apoi alții încearcă să ajungă și ei acolo. Iar atunci când strâng 10-15 oameni, încearcă să ne atace.”

Ceea ce face ca zona Kurahove să fie dificilă atât pentru apărare, cât și pentru înaintare este că este plată, spune Nazar Voitenkov din Brigada 33.

„În mod constant bombardăm câmpuri. Rușii își pierd vehiculele și oamenii.”

El spune că brigada sa își menține cu succes poziția din prima linie.

Kurahove este legat de Pokrovsk prin drumuri ce fac parte din infrastructura necesară pentru a transfera trupe și provizii în prima linie.

Or dacă rușii cuceresc acel oraș, atunci ei pot merge spre nord pentru a ataca Pokrovsk dintr-o nouă direcție, explică analistul Roman Pohorili

O altă posibilitate este că să atace trupele ucrainene din Vuhledar din spate, adaugă el. Orașul este situat în partea de sud a frontului din Donbas, iar rușii încearcă să-l cucerească încă de la începutul invaziei pe scară largă.

Greșelile strategice făcute în trecut înseamnă că există acum o singură cale de a apăra Pokrovsk și a-i împiedica pe ruși să pună mâna pe întreaga regiune Donețk, potrivit ofițerului de pe prima linie.

„Să mai avem un Bahmut”, spune el, referindu-se la orașul din estul Ucrainei pe care Kievul l-a apărat aproape un an înainte de a se retrage, cu orașul în ruine.

„[Ei] vor arunca o mulțime de oameni și îi vor lăsa să moară acolo.”

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 O imagine cât o mie de cuvinte...

2 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?

3 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă

4 Citiți asta și apoi aruncați la coș sondajele mincinoase care-l dau pe Simion în turul doi

5 „Are 36 de kilometri și nu mai pornește, vă vine să credeți?”