„Forțele speciale ucrainene sunt deja în Crimeea”/Șeful spionajului militar ucrainean recomandă civililor să ocolească podul Kerci
Șeful Direcției Principale de Informații a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov , a spus că pe rușii îi așteaptă noi surprize în Crimeea și a recomandat ca civilii să nu folosească Podul Kerci ce leagă Peninsul Crimeea de Rusia, informează Zerkalo Nedeli.
Budanov a subliniat că, pentru o apărare și contraofensivă de succes, Forțele Armate trebuie să controleze apele Mării Negre și să fie prezente în peninsula Crimeea. Pentru a atinge acest obiectiv, Ucraina a distrus deja un sfert din navele flotei ruse, iar Federația Rusă a fost nevoită să-și redistribuie navele care au rămas pe coasta Caucazului, precum și să redistribuie aviația.
„Succesul nostru il datorăm locuitorilor din Crimeea ucraineană, care nu numai că și-au întărit rezistența față de ocupanți, dar au găsit ocazia de a monitoriza întreaga situație operațională din peninsulă și de a ne transmite aceste informații cât mai curând posibil. Am promis că forțele speciale ucrainene vor fi în Crimeea în 2023 și ne-am îndeplinit această promisiune. Noi surprize îi așteaptă pe inamici și nu aș recomanda populației civile să folosească așa-numitul pod „Crimeea”.
Anterior, șeful serviciilor secrete ucrainene (SBU), Vasil Maliuk, a spus că una dintre zonele de atenție ale departamentului anul viitor va fi Crimeea și Marea Neagră, iar forțele speciale ucrainene vor continua operațiunile acolo. Malyuk a mai adăugat că scopul Serviciului este să dea mai multe lovituri nu numai asupra teritoriilor ocupate temporar, ci și asupra Rusiei.
Ucraina a revendicat sâmbătă, când se împlinesc doi ani de la declanșarea invaziei ruse, un atac cu dronă asupra uneia dintre cele mai mari oțelării din Rusia, relatează AFP.
Autoritățile ruse au raportat la rândul lor un incendiu la oțelăria Novolipetsk (NLMK) din regiunea vestică Lipetsk. Imaginile difuzate de pe rețelele de socializare arată un incendiu de proporții.
Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au afirmat că uzina produce arme pentru forțele rusești desfășurate în Ucraina.
„Lovitura cu dronă asupra oțelăriei Novolipetsk a fost efectuată în comun de două servicii speciale ucrainene: SBU și GUR (serviciile de informații militare)”, a precizat SBU.
NLMK afirmă pe site-ul său că este „cel mai mare producător de oțel din Rusia”.
Anterior, armata rusă anunțase că a interceptat două drone deasupra regiunii Lipetsk, iar o alta deasupra regiunii Kursk, care se învecinează cu Ucraina.
Guvernatorul regiunii ruse Lipetsk, Igor Artamanov, a informat pe Telegram că a avut loc un „incendiu într-un atelier al NLMK”, el dând asigurări că focul a fost stins și făcând apel la populație „să nu cedeze panicii”.
Ucraina are dreptul de a lovi "ţinte militare ruseşti din afara Ucrainei", în conformitate cu dreptul internaţional, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Comentariile recente sunt o premieră și arată o schimbare în retorica șefului Alianței Nord-Atlantice, de la începutul războiului, în urmă cu aproape doi ani, relatează Financial Times.
Jens Stoltenberg a recunoscut la începutul acestei săptămâni că utilizarea armelor furnizate de Occident pentru a lovi ţinte din Rusia a fost mult timp un punct de dispută între aliaţii Kievului, din cauza temerilor legate de escaladarea conflictului. "Este la latitudinea fiecărui aliat să decidă dacă există anumite avertismente cu privire la ceea ce livrează, iar diferiţi aliaţi au avut politici oarecum diferite în această privinţă", a declarat Stoltenberg pentru Radio Europa Liberă într-un interviu publicat marţi. "Dar, în general, trebuie să ne amintim despre ce este vorba. Acesta este un război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, cu încălcarea flagrantă a dreptului internaţional. Iar conform dreptului internaţional, Ucraina are dreptul la autoapărare", a adăugat Stoltenberg.
"Iar acest lucru include şi lovirea unor ţinte militare legitime, ţinte militare ruseşti, în afara Ucrainei. Acesta este dreptul internaţional şi, bineînţeles, Ucraina are dreptul să facă acest lucru, ca să se protejeze", a explicat Stoltenberg.
Un oficial NATO a confirmat joi pentru Financial Times că Stoltenberg a declarat într-adevăr că Kievul are dreptul la autoapărare, inclusiv prin lovirea unor ţinte militare ruseşti legitime din afara Ucrainei. Comentariile reprezintă un pas înainte în retorica şefului NATO, care s-a referit anterior la drepturile Kievului în conformitate cu dreptul internaţional fără a menţiona în mod explicit atacurile asupra teritoriului rusesc, menţionează Financial Times.
"De asemenea, este important să recunoaştem de fapt că, deşi situaţia de pe câmpul de luptă este dificilă, nu ar trebui să supraestimăm Rusia şi să subestimăm Ucraina", a declarat Stoltenberg reporterilor săptămâna trecută, menţionând că forţele ucrainene au reuşit să efectueze "lovituri în adâncime" în Crimeea ocupată de Rusia şi că au reuşit să scufunde unele dintre navele ruseşti din flota de la Marea Neagră.
Dezbaterea privind utilizarea armelor occidentale pentru a lovi Rusia este posibil să se intensifice în condiţiile în care unii aliaţi din NATO încep să trimită avioane de luptă F-16 în Ucraina. Avioanele fabricate în SUA, dacă sunt înarmate cu rachete cu rază lungă de acţiune, ar putea creşte semnificativ raza potenţială de acţiune a loviturilor Kievului pe teritoriul rusesc. În ultimele luni, Kievul a intensificat loviturile cu drone şi rachete cu rază lungă de acţiune asupra unor ţinte militare din interiorul Rusiei,
Sursa: adevarul.ro