Forțele ruse nu mai dețin controlul total asupra regiunii Luhansk. Ucrainenii avansează adânc în teritoriile ocupate din est

Forțele ruse nu mai dețin controlul total asupra regiunii Luhansk. Ucrainenii avansează adânc în teritoriile ocupate din est

Ucraina a recâștigat un sat situat în aproprierea orașului ocupat din estul țării Lîsîceansk, o victorie mai mult simbolică, dar care înseamnă că Rusia nu mai deține controlul absolut în regiunea Lugansk, relatează The Guardian.

Ucrainenii au eliberat localitatea Bilohorivka din regiunea Luhansk FOTO Wikipedia

Ucrainenii au eliberat localitatea Bilohorivka din regiunea Lugansk FOTO Wikipedia

Forțele armate ucrainene avansează tot mai adânc în teritoriile ocupate de ruși din estul țării, scrie New York Times.

Guvernatorul regiunii Lugansk, Serhi Haidai, a confirmat marți, după un anunț inițial făcut luni pe rețelele sociale, că forțele ucrainene au obținut controlul deplin asupra localității Bilohorivka, din vecinătatea orașului ocupat Lîsîceansk. Satul minier se află pe malul Râului Siverski Doneț.

Apărătorii noștri i-au împins afară pe invadatori și au luat controlul asupra localității”, a spus el, adăugând însă că artileria rusă nu se oprise și că satul, bombardat intens, este aproape distrus.

„Pas cu pas, centimetru cu centimetru, vom elibera tot pământul nostru de sub invadatori”, a spunea Haidai luni.

În regiunea învecinată Donețk, mai mulți bloggeri de război ruși au anunțat că forțele ucrainene atacă din două direcții orașul important strategic Liman, căzut în mâinile rușilor în luna mai, relatează NYT.

"Avem pierderi. Rezistăm și luptăm cu toată puterile", a scris War Gonzo, un blogger militar rus cu peste un milion de urmăritori.

Oleksi Arestovici, un consilier al președintelui ucrainean, a declarat luni că forțele ucrainene au reușit să câștige poziții pe malul estic al râului Oskil, în regiunea Harkov, râu pe care forțele rusești în retragere sperau să îl folosească ca o barieră defensivă naturală.

Mai multe sate din direcția Liman sunt acum sub controlul armatei ucrainene, a spus el, iar forțele ruse sunt în pericol iminent să fie încercuite.

Afirmațiile atât ale rușilor, cât și ale ucrainenilor – în contextul în care, la cinci luni de la începutul războiului, ucrainenii au rupt frontul defensiv al rușilor în nord-estul țării - nu au putut fi verificate imediat, dar ambele părți au prezentat un tablou similar al avansurilor ucrainene, susținute de altfel și de imagini prin satelit și geolocalizare.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în discursul său nocturn de luni, a anunțat eforturi pentru a securiza teritoriul estic recent recucerit, accentuând asupra importanței obținerii unor câștiguri rapide pentru a refuza Rusiei „orice punct de sprijin pe teritoriul ucrainean".

Ritmul este foarte important acum - ritmul de stabilizare în zonele eliberate, ritmul de deplasare a trupelor noastre, ritmul de restabilire a vieții normale pe teritoriul eliberat", a declarat Zelenski.

image

Hartă cu ultimele evoluții de pe câmpul de luptă din Ucraina FOTO via The Guardian

Pe parcursul weekendului trecut, trupele rusești au bombardat orașul Kupiansk de pe poziții defensive noi, construite în grabă, la est de râul Oskil. Sute de oameni au fost evacuați. Ucraina a declarat că a preluat vineri controlul asupra întregului oraș, trecând cu vehicule amfibii pe un pod de pontoane pe malul stâng al râului, scrie The Guardian.

Oficialii ucraineni au afirmat că 200 de soldați ruși au murit într-un atac duminică, când o rachetă a lovit un fost adăpost de autobuze în care se aflau, în orașul Svatove, aflat pe linia frontului.

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului, Rusia nu a reușit să trimită întăriri și se află acum sub presiune, vulnerabilă la o nouă contraofensivă.

Guvernatorul Haidai a declarat că liderii autoproclamatei Republici Populare Luhansk au început să intre în panică, apărând numeroase relatări despre echipe care au reținut oameni pe stradă și i-au recrutat forțat în armată. Comunicațiile mobile și internetul au fost bruiate, pentru a-i împiedica pe oameni să afle despre eșecurile militare ale Moscovei, a afirmat el.

Luni au apărut relatări încă neconfirmate că trupele ucrainene avansează spre orașul Lîsîceansk, ocupat în urmă cu două luni și jumătate. În cursul contraofensivei fulger lansate de forțele ucrainene acum nici două săptămâni, unitățile ucrainene au eliberat peste 300 de așezări din regiunea Harkov, forțând o retragere dezordonată a rușilor.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”