Forţele de ordine franceze renunţă la grenadele lacrimogene explozive care au lăsat infirmi mai mulţi protestatari

Forţele de ordine franceze renunţă la grenadele lacrimogene explozive care au lăsat infirmi mai mulţi protestatari

Guvernul francez a anunţat duminică interzicerea folosirii de către forţele de ordine a unui anumit timp de grenadă lacrimogenă care a provocat răni grave manifestanţilor în timpul protestelor ''vestelor galbene'', unii dintre ei pierzându-şi o mână, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Grenada lacrimogenă GLI-F4 are şi o încărcătură explozivă de 25 de grame de TNT. Unii manifestanţi au cules de pe jos astfel de grenade pentru a le îndepărta ori pentru a le arunca înapoi spre forţele de ordine, dar au rămas infirmi după ce grenada le-a explodat în mână.

Aceste grenade ''nu au o culoare sau vreun semn distinctiv specific (...) şi manifestanţi care le-au cules cu mâna în mod voluntar s-au rănit grav'', a declarat ministrul francez de interne Christophe Castaner, care a anunţat decizia interzicerii imediate a grenadelor lacrimogene explozive.

Mai multe ONG-uri au cerut anterior în justiţie interzicerea acestor grenade, dar Consiliul de Stat, cea înaltă instanţă administrativă a Franţei, a respins solicitarea. Conform unui raport al poliţiei citat de un ONG, Franţa este singura ţară europeană care foloseşte astfel de muniţii în acţiunile de menţinere a ordinii publice.

După interzicerea grenadelor GLI-F4, forţele de ordine franceze vor reveni la folosirea grenadelor lacrimogene GM2L, fără încărcătură explozivă.

Alte dispozitive controversate folosite de forţele de ordine franceze sunt lansatoarelor de gloanţe de cauciuc ''flash-ball'' (LBD), care proiectează gloanţe neletale de cauciuc de calibrul 40 mm până la o distanţă de 50 de metri. Zeci de participanţi la protestele ''vestelor galbene'' şi-au pierdut un ochi din cauza acestor lansatoare.AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!