Cu războiul la ușă și fără să accelereze programele de înzestrare, România a scăzut câteva locuri în topul celor mai puternice armate la nivel mondial, dar rămâne lider zonal, dacă nu se ia în calcul Ucraina, a cărei forță militară a crescut vertiginos.

Portalul de specialitate Global Firepower a actualizat în acest an topul celor mai puternice națiuni din punct de vedere militar, fiind luate în calcul 145 de țări, iar România a avut o scădere consistentă în clasament. Concret, conform sursei citate, în 2023, România a făcut mai mulți pași înapoi în privința puterii militare după ce a coborât pe locul 47 față de poziția 38 pe care se plasa în anul precedent.

Clasamentul Global Firepower este cuantificat fiind avuți în vedere peste 60 de factori, de la număr de militari și sisteme moderne de armament, la resurse naturale, rezerve de combustibili, industrie de armament și muniții, putere financiară, Produs Intern Brut și rețele de transport sau capacitate logistică. Utilizănd aceste variabile, Global Firepower calculează un index de putere pentru fiecare țară, iar cu cât acesta este mai apropiat de 0,0000 (cotație imposibil de atins, de altfel, conform portalului), cu atât națiunea respectivă este mai puternică din punct de vedere militar în cazul unui conflict convențional, iar România a realizat un „scor” de 0,7735. Conform Global Firepower, într-un top cinci al celor mai puternice armate din lume se află cele din SUA, Rusia, China, India și Marea Britanie.

Cum stau vecinii

Cu toate astea, pe de o parte, România stă încă bine în zona sa după ce vecinii ei au realizat cotații mai mici. Astfel, Bulgaria este pe locul 59 (index 0,9757), Ungaria ocupă poziția 54 (0,8643), Serbia a ajuns pe locul 58 (0,9571) din punct de vedere militar, iar Moldova mai are puțin și este eliminată din clasament, fiind pe locul 143 cu un index de 4,0861. În fine, pe fondul războiului cu Rusia și al ajutorului occidental masiv, ultimul vecin al României, Ucraina, a „sărit” în topul mondial al puterilor militare de pe locul 22, în 2022, direct pe locul 15 în acest an.

Totuși, pe cealaltă parte, Polonia, de exemplu, un alt pion-cheie pe partea estică a NATO, a urcat în acest clasament până pe locul 20 după ce a făcut importante achiziții de sisteme moderne de armament, sute de tancuri americane Abrams, obuziere autopropulsate și avioane de luptă din Coreea de Sud sau drone turcești Bayraktar TB2 , ca să amintim numai câteva programe de înzestrare încheiate de Varșovia anul trecut într-un mod accelerat de războiul din Ucraina. Mai mult, în Polonia a fost înființată chiar și o academie pentru formarea operatorilor de tancuri Abrams.

Nu s-au accelerat programele de înzestrare

Pe acest fond trebuie spus că anul trecut România a continuat să deruleze programe strategice de înzestrare precum F-16, Patriot, HIMARS, Iveco sau Piranha V, a încheiat contracte noi ca cele pentru 32 de F-16 Fighting Falcon din Norvegia și sistemele de drone înarmate Watchkeeper X, dar nu a făcut prea mare lucru pentru contractarea dronelor Bayraktar TB2 sau pentru finalizarea programului de înzestrare a Forțelor Navale cu corvete multifuncționale, demers care trenează de ani buni.

Ca să nu mai vorbim că nu s-au făcut pași înainte pentru achiziționarea de elicoptere de luptă, submarine sau tancuri, programe vitale aflate în discuție de mai multă vreme. În plus, industria națională de armament este departe de a funcționa în limite normale.

Analistul militar Aurel Cazacu susține că, deși avem războiul la graniță, în mod inexplicabil, România a rămas cu contractele de dotări militare în același ritm. „Nu s-a accelerat nici măcar un program de înzestrare. Mai grav este că ne gândim de câteva ori până decidem să achiziționăm ceva și atunci când ne decidem aflăm că termenii de livrare sunt lungi pentru că este război, toată lumea cumpără armament, și avem în fața noastră țări care au stat mai puțin pe gânduri. Nu în ultimul rând, dacă așteptăm prea mult, s-ar putea să dăm și mai mulți bani, pentru că acolo unde există cerere mare crește și prețul. Este o regulă a comerțului”, susține Aurel Cazacu.

Cererea de muniție este de 20 de ori mai mare

Analistul militar mai susține că o mare problemă avem și cu industria de apărare. „Mai ales că este război, fabricile care produc muniție, de exemplu, ar trebui să lucreze acum în trei schimburi. Există o imensă cerere pe piață, dar noi producem foarte puțin. La muniția de calibru mic avem cereri de 100 de milioane de cartușe pe lună, dar noi producem numai 5 milioane. Pe de altă parte, am informații că US Navy ar fi dispusă să achiziționeze muniție din România pentru navele de luptă din Marea Mediterană, dar noi nu putem livra pentru că fabricile nu funcționează. Apoi, toate sistemele moderne de armament pe care le achiziționăm au nevoie de muniție pe care noi nu o producem în ritmul care trebuie. Ca o concluzie, este inadmisibil ca producția de muniție să scadă în România atât timp cât avem războiul la ușă. Cred că în acest caz este necesară chiar și intervenția Consiliului Suprem de Apărare a Țării”, a subliniat Aurel Cazacu.

Portalul Global Firepower furnizează din 2006 un clasament al primelor forțe militare moderne, iar clasamentul se bazează pe capacitatea potențială de luptă a fiecărei țări la sol, pe mare și în aer.

Se repornește producția de muniții

Cel puțin declarativ, responsabilii industriei românești de apărare par să-și revină la realitate și promit scoaterea fabricilor de armament din letargia în care se află. Concret, ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat recent că România își extinde producția militară în contextul în care multe țări se confruntă cu un deficit de muniție.

„În cursul anului 2022 au fost mai multe discuţii legate de investiţii comune în producţia de muniţii. Ce pot să spun este că cel puţin în acest moment nu avem un acord semnat sau o scrisoare de intenţie semnată cu vreuna dintre aceste ţări cu care am discutat. Pe de altă parte, România a alocat bani pentru producţia de muniţie, 10 milioane de euro, din rectificarea bugetară din 2022 şi bugetul pe 2023, pentru modernizarea şi reluarea producţiei de lovituri de calibru greu”, a declarat Florin Spătaru.

Ministrul Economiei mai susținea, într-o declarație pentru postul Digi24, că producerea muniției este pentru acoperirea stocului necesar al României și al altor țări NATO, nu este pentru războiul din Ucraina. „Aş vrea să fac o clarificare despre producţia de muniţie pentru războiul din Ucraina. Vom produce această muniţie pentru acoperirea stocului necesar pentru Ministerul Apărării Naţionale şi pentru stocul sau deficitul de stoc pentru alte ţări NATO. Scopul nu este asigurarea acestei muniţii pentru războiul din Ucraina”, a mai precizat oficialul român.

Conform unor surse, între altele, ar fi vorba de muniție de obuziere calibru 152 și 155 milimetri, tunuri automate calibru 25 milimetri şi tunuri antiaeriane 35 milimetri.

De asemenea, Florin Spătaru transmite că România poate să asigure această muniţie la un preţ competitiv, iar discuțiile cu privire la colaborarea cu Germania şi alte ţări nu vizează doar producţia de muniţie, ci şi realizarea în parteneriat a unei fabrici de producţie de pulberi. „Germania are, de asemenea, nevoie de această muniţie. Stocul este la nivel minim în toate ţările. Producând acum câţiva ani muniţie de calibru greu, România poate să asigure această muniţie la un preţ competitiv. Dar discuţiile în ceea ce priveşte colaborarea cu Germania şi alte ţări vizează nu numai producţia de muniţie, ci şi realizarea în parteneriat a unei fabrici de producţie de pulberi. Sunt mai multe proiecte care vizează industria de apărare, în care România investeşe alături de alte ţări şi alte companii”, a concluzionat ministrul Florin Spătaru.