Formularul electronic de înscriere în cadrul schemei HoReCa va fi activ începând din 29 iunie

Formularul electronic de înscriere în cadrul schemei HoReCa va fi activ începând din 29 iunie

Formularul electronic de înscriere în cadrul schemei HoReCa va fi activ începând din 29 iunie timp de 10 zile lucrătoare, respectiv până în data de 12 iulie, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere, informează Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.

"Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului anunţă lansarea etapei de înscriere în cadrul schemei HoReCa prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare. Formularul electronic de înscriere în cadrul schemei HoReCa va fi activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro începând de marţi, 29 iunie, ora 10:00", se arată într-un comunicat al MEAT transmis miercuri AGERPRES.

Formularul de înscriere va rămâne activ timp de 10 zile lucrătoare de la demararea înscrierii, până la ora 20:00 a ultimei zile de înscriere, respectiv luni, 12 iulie 2021, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere, precizează sursa citată.

Schema de ajutor de stat se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele opt regiuni de dezvoltare şi, conform documentului, este implementată de către Ministerul Economiei, prin intermediul Agenţiilor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovare a Exportului (AIMMAIPE), în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Bugetul alocat acestui tip de ajutor de stat este estimat la 500 milioane de euro, echivalent în lei, iar bugetul alocat Schemei pentru anul bugetar 2021, aprobat prin Legea nr. 15/2021 a Bugetului de Stat pentru anul 2021, este de 2,5 miliarde de lei.

"Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditelor bugetare. Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 74.000 de beneficiari. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditelor de angajament sau bugetare alocate cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate", se preciza în procedura de implementare transmisă în data de 24 mai.

În ceea ce priveşte modalitatea de înscriere în cadrul acestei scheme, este nevoie de crearea unui profil, user, parolă şi completarea formularului de înscriere în vederea obţinerii finanţării se fac online, folosind link-ul http://www.granturi.imm.gov.ro . De asemenea, aplicanţii au obligaţia de a urmări informaţiile referitoare la Schemă postate pe site-ul MEAT pe toată perioada de implementare (înscriere, verificare, clarificări, semnare contract, efectuare plăţi, monitorizare), precum şi în contul creat la înscriere, denumit în continuare front office (FO). AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”