Formula 1: Mexicanul Sergio Perez a câştigat Marele Premiu al Arabiei Saudite
Mexicanul Sergio Perez (Red Bull), plecat din pole position, a câştigat duminică Marele Premiu al Arabiei Saudite, a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, fiind urmat pe podium de coechipierul său, olandezul Max Verstappen, deţinătorul titlului, şi de britanicul George Russell (Mercedes), care a profitat de retrogradarea cu un loc a spaniolului Fernando Alonso (Aston Martin), transmite Agerpres.
Sergio Perez, câștigător al Marelui Premiu al Arabiei Saudite la F1 Foto EPA EFE
Sergio Perez, care are 33 de ani, a obţinut pe circuitul urban de la Jeddah a cincea victorie din cariera sa şi prima din acest an, devansându-l pe Max Verstappen, care pornise doar de pe poziţia a 15-a grilei de start. Olandezul, învingător în urmă cu două săptămâni în MP al Bahrainului, speră să cucerească pentru al treilea an consecutiv titlul.
Perez a reuşit să câştige cu Red Bull doar pe circuite stradale.
Verstappen este pe primul loc în clasamentul piloţilor, cu 44 de puncte, un singur punct mai mult decât Perez. Pe locul 3 este Alonso, 27 de puncte.
Sursa: adevarul.ro