Formațiune navală chineză condusă de portavionul Shandong, observată în strâmtoarea Taiwan

Formațiune navală chineză condusă de portavionul Shandong, observată în strâmtoarea Taiwan

Autorităţile taiwaneze au declarat joi că supraveghează o formaţie navală chineză condusă de portavionul Shandong, care a navigat mai sus de strâmtoarea Taiwan.

Portavionul chinez a navigat în apropierea strâmtorii Taiwan FOTO arhivă Adevărul

Portavionul chinez a navigat în apropierea strâmtorii Taiwan FOTO arhivă Adevărul

Portavionul a intrat miercuri după-amiaza în strâmtoarea ce separă insula de China continentală, „navigând de la sud spre nord, urmând coasta vestică a liniei mediane a strâmtorii", a anunţat Ministerul Apărării de la Taipei.

„Începând cu ora 08:00 astăzi (00:00 GMT joi), el a continuat să navigheze spre nord, prin apele din nordul" insulei, a precizat ministerul într-un comunicat.

Armata taiwaneză supraveghează situaţia , adaugă comunicatul. Luna trecută, o altă formaţie condusă de Shandong a intrat în oceanul Pacific prin canalul Bashi, o cale navigabilă ce separă Taiwanul de Filipine, potrivit Taipeiului.

În septembrie, Shandong, unul dintre portavioanele operaţionale ale flotei chineze, a fost detectat la circa 60 de mile marine (110 de kilometri) sud-est de Taiwan, în direcţia Pacificului de vest.

Taiwanul a constatat în ultimii ani o creştere a ameninţărilor şi presiunilor militare şi politice din partea Beijingului.

Această cea mai recentă traversare a Shandong intervine după ce China a declarat că trupele sale sunt „în permanenţă la un nivel de alertă ridicat" în urma trecerii a două nave de război - americană şi canadiană - prin această cale navigabilă strategică, săptămâna trecută.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 VIDEO Cine-o fi „năpârca cu ochelari care dă târcoale”, Ponta?

2 Oamenii lui Elon Musk au preluat controlul agenţiei de resurse umane a guvernului SUA!

3 Detalii neștiute despre viața fostului preşedinte al Germaniei, Horst Köhler: „Mama lui s-a născut la Brașov, iar mămăligă era mâncarea preferată din …

4 Cristian Gațu plătește scump faptul că și-a înșelat soția cu menajera. Unde locuiește, după ce a vândut vila din Corbeanca

5 Mesajul unui vlogger pentru nostalgicii după comunism: „Haideți aici! Veți vedea cum un președintele a schimbat democrația în comunism”