Ar trebui Statele Unite și aliații lor să încerce să îl detroneze pe Putin prin facilitarea unei lovituri de stat sau prin asasinarea liderului de la Kremlin în timpul unor deplasări externe, precum cea desfășurată recent în Coreea de Nord? Răspunsul constă în evaluarea riscului în raport cu câștigul, se arată într-o analiză Foreign Policy

Sursa citată amintește că prima întrebare ridicată în mass-media după ce președintele iranian Ebrahim Raisi a fost ucis atunci când elicopterul său s-a prăbușit în nord-estul muntos al țării, la întoarcerea sa din Azerbaidjan, în luna mai, a fost dacă Statele Unite au avut un amestec în acest lucru.

Iar printre întrebările ridicate cu privire la recenta vizită a lui Vladimir Putin în Coreea de Nord , în afară de impactul acesteia asupra tensiunilor din Asia, a fost și cea referitoare la oportunitățile pe care le deschide dorința președintelui rus de a se aventura mai departe de Kremlin. Iar legat de această perspectivă s-a născut întrebarea dacă SUA ar trebui să ia în considerare asasinarea lui Putin.

Dar ce ar câștiga Statele Unite prin uciderea lui Putin? S-ar diminua sau ar crește amenințarea Rusiei la adresa SUA și a aliaților săi? S-ar retrage trupele ruse din Ucraina și ar dispărea amenințare pentru aliații NATO din țările baltice și din Europa de Est? Sau intențiile Rusiei ar putea deveni și mai ostile și mai puțin previzibile?

Putin este destul de previzibil, se arată în analiza Foreign Policy , care a încercat să răspundă întrebărilor enumerate anterior și să arate dacă Statele Unite ar recurge la eliminarea liderului de la Ktemlin.

De-a lungul anilor, SUA a fost implicată în răsturnarea unor regimuri antagoniste alese în mod democratic, cum s-a întâmplat în Iran, în 1953, sau în Chile, în 1973. Investigațiile comisiei Church au scos la iveală multiplele încercări ale CIA de a-l asasina pe liderul cubanez Fidel Castro.

În plus, Statele Unite nici măcar nu au încercat să-și ascundă implicarea în uciderea comandantului Forței Quds a Corpului Gardienilor Revoluției Islamice Iraniene, Qassem Suleimani, în ianuarie 2020, o acțiune despre care precedentele istorice ar sugera că a fost un act de război, se arată în analiză.

Uciderea preventivă a teroriștilor din străinătate

După momentul 11 septembrie 2001, strategia antiteroristă a SUA s-a bazat, în practică, pe asasinat.

Potrivit Foreign Policy , mantra „găsește, repară, termină” este doar un eufemism pentru vânarea și uciderea preventivă a teroriștilor din străinătate, înainte ca aceștia să poată lovi Statele Unite.

Episoadele amintite demonstrează dorința guvernului SUA de a întreprinde acțiuni letale consecvente în numele securității naționale, însă atunci când sunt separate de țintele teroriste transnaționale, lovitura împotriva lui Suleimani este singura care avut loc în timp ce acesta se afla în străinătate. Analiza punctează și că operațiunile contra lui Mohammad Mosaddegh în Iran, a lui Salvador Allende în Chile și a lui Castro în Cuba au depins mai degrabă de elemente interne pentru facilitarea comploturilor.

Schimbarea regimului nu a funcționat bine pentru interesele Statelor Unite

Aceeași analiză arată că schimbarea regimului nu a funcționat bine pentru interesele Statelor Unite. Răsturnarea lui Saddam Hussein în Irak a facilitat declanșarea Primăverii arabe, cu efecte care se văd în războaiele civile nerezolvate din Libia, Siria și Yemen, precum și în instabilitatea politică actuală din Egipt și Tunisia.

Analiza amintește că ascensiunea Statului Islamic a fost facilitată tocmai de ocupația americană a Irakulu. În cele din urmă, talibanii au supraviețuit Statelor Unite în Afganistan, revenind la putere după 20 de ani de sânge, iar acum oferă adăpost grupurilor de insurgenți care amenință Pakistanul, Iranul, vecinii săi din Asia Centrală și China, se mai arată în analiza publicației citate.

Când țara respectivă este înarmată cu arme nucleare, lucrurile trebuie însă cântărite și mai bine. Referitor la Rusia, chiar și în ipoteza în care guvernul SUA l-ar putea înlătura pe liderul de la Kremlin ascunzându-și implicarea, cât de sigur poate fi Washingtonul că lui Putin i-ar succeda o conducere stabilă și mai puțin ostilă?

La fel ca în majoritatea autocrațiilor, în Rusia puterea este deținută de cei care controlează armele, banii, infrastructura, resursele naturale, relațiile etc. Potrivit Foreign Policy această putere este concentrată în prezent într-un cerc restrâns de septuagenari, cei mai mulți având legături vechi cu Putin, cu KGB-ul din perioada Războiului Rece și cu Sankt Petersburgul.

Potrivit analizei, principalele organizații capabile să acționeze asupra lui Putin și a Kremlinului sunt Serviciul Federal de Securitate sau FSB, Rosgvardia sau Garda Națională și Serviciul de Securitate Prezidențială din cadrul Serviciului Federal de Protecție sau FSO, dar este puțin probabil ca liderii acestora, cu aceleași ideologii, să o și facă.

Mai există o mână de alți apropiați ai lui Putin care ar putea influența succesiunea sa sau ar putea fi imaginea acesteia - Igor Sechin, fost viceprim-ministru și actual director general al Rosneft; fostul general-colonel KGB Serghei Ivanov, de asemenea fost ministru al apărării și prim-viceprim-ministru; și fostul general-colonel KGB Viktor Ivanov. Toți sunt însă cunoscuți ca fiind în linie ideologică cu liderul rus și în căutarea unui imperiu restaurat care să nu fie dispus să se alinieze la reguli create de Occident, care, în opinia lor, urmăresc să mențină Moscova slabă și aservită.

Ce consecințe ar mai putea avea o eventuală asasinare a lui Putin

În cazul în care Putin ar fi asasinat în străinătate, indiferent de dovezi, vechea gardă ar acuza probabil Statele Unite și ar folosi acest lucru ca argument pentru a-și consolida puterea și pentru a mobiliza publicul, arată aceeași analiză.

Dată fiind paranoia exacerbată de Putin cu privire la amenințarea existențială venită din partea Occidentului, riscul ca Rusia să riposteze militar, direct și cu o reținere incertă este credibil.

În plus, pe fondul nesiguranței, Rusia ar putea, de asemenea, să ia măsuri drastice pe plan intern, care ar putea declanșa o vigoare revoluționară îndelung reținută în rândul populației, ceea ce ar arunca în haos o mare putere înarmată nuclear, concluzionează analiza Foreign Policy