FOCUS: „Mein Kampf”, liber la copyright, uriaş succes de casă
Scrisă de Adolf Hitler în anii 1923-1924, pe când se găsea încarcerat în Bavaria, la Landsberg am Lech, pentru o tentativă de lovitură de stat eşuată, „Mein Kampf” – „Lupta mea” a devenit cartea de căpătâi a naţional-socialismului.
La fel s-a întâmplat, câţiva ani mai târziu, cu „Cărticica şefului de cuib” de Corneliu Zelea Codreanu, care oferea straie ideologice Mişcării Legionare din ţara noastră.
După câteva zeci de ani, o altă carte, „Micuţa carte roşie” a lui Mao Zedung, încerca, în anii 1960, să justifice „Revoluţia Culturală” lansată de şeful statului şi al Partidului Comunist Chinez.
Acum, în 2016, la 70 de ani de la moartea lui Hitler, „Mein Kampf” a devenit, conform legii, liberă de drepturi de autor (care au aparţinut până acum landului federal Bavaria), astfel încât oricine o poate publica.
În Germania, la începutul anului, a fost publicată, păentru prima oară după al doilea Război mondial, o ediţie adnotată a „Mein Kampf”. Cartea s-a situat de la început pe primele poziţii ale topurilor de vânzări, ajungând în scurt timp pe locul I, la categoria nonficţiune, în top-ul revistei Der Spiegel.
Editorii proiectului au fost luaţi prin surprindere, iar cererile au depăşit de mai bine de patru ori tirajul iniţial al cărţii.Până în 1945, când a luat sfârşit cel de-al doilea Război mondial, „Mein Kampf” se vânduse în 12 milioane de copii şi fusese tradusă în aproape 20 de limbi.
Săptămâna trecută, publicaţia italiană (de dreapta) „Il Giornale” (proprietate a familiei Berlusconi) a distribuit „Mein Kampf” la pachet cu întreg tirajul ziarului (cca 200.000 de exemplare).
„A cunoaşte pentru a putea respinge” – şi-au justificat gestul editorii.
„Un demers sinistru!” – a reacţionat Renzo Gattegna, preşedintele comunităţii evreieşti din Italia.
Polemicile pe marginea oportunităţii re-publicării „Mein Kampf” nu vor înceta niciodată. Până la urmă, însă, parafrazând o expresie celebră, „răul se ascunde în mintea celui care citeşte...”
Sursa: mediafax.ro