Focar de COVID-19 la RAR Suceava

Focar de COVID-19 la RAR Suceava

Un focar de COVID-19 a fost depistat la reprezentanţa din Suceava a Registrului Auto Român (RAR), a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Gabriela Băncilă.

Sursa citată a precizat că este vorba despre 12 dintre cei 27 de salariaţi ai RAR testaţi, inclusiv directorul instituţiei, toţi depistaţi pozitiv la SARS-CoV-2.

Potrivit DSP Suceava, alţi 14 au testul negativ, iar o probă este în lucru.

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava a spus că RAR a comunicat că s-au efectuat mai multe dezinfecţii cu o firmă specializată şi că va fi adus personal de specialitate din alte judeţe.

Totodată, Băncilă a precizat că, în urma anchetei epidemiologice derulate, s-ar fi constatat deficienţe în respectarea de către public a regulilor de purtare a măştii sau de distanţare, subliniind că "sunt necesare măsuri clare de delimitare a publicului în interiorul instituţiei, evitarea aglomerării spaţiilor închise şi impunerea purtării măştii". AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?