Foarte interesante amănunte...

Foarte interesante amănunte...

Istoria este altfel de cum se învață la școală. La mijlocul secolului XIX școala istoriografică franco-germană ajungea la concluzia originarității popoarelor nordice, din punct de vedere cultural, mitologic, religios și genetic din marea familie a popoarelor tracice, în special din cele geto-dace, o ramură etnică din mitologicul popor al sciților. Profesorul de literatură Frederic-Guillaume Bergmann de la Universitatea din Strasbourg, cetățean al imperiului francez condus de Napoleon al III-lea, cu origini germanice din Alsacia și Lorena, a devenit un pasionat al culturii geto-dace. A fost un specialist în teologie și literaturi străine, un erudit iubitor de istorie, care a publicat la Strasbourg în 1859 o carte unică în felul ei, în care încearcă să demonstreze un fenomen istoric cu instrumente etnografice, fără prea multe argumente și date științifice istorice despre originea getică a popoarelor nordice, bazându-se pe o intuiție născută din constatări lingvistice și entografice. Autorul explorează un fenomen istoric excepțional privind predominanța antică a geților asupra popoarelor nordice, în special germanice, posibil sub influența lucrării ”Getica” a lui Iordanes din secolul VI. Autorul arată printr-o metodologie lingvistică și legată de istoria religiilor dar și de teme etnofolclorice originea germanicilor din poporul getic. Pentru autor germanii, suedezi, norvegieni, danezi, islandezi, în special vikingii au origini etnice, culturale și religioase din geți ca parte a mitologicul popor scit. Îi consideră pe sciți și pe geți așa-numiții strămoși ai nordicilor din punct de vedere social, moral, intelectual, spiritual și religios. Frédéric-Guillaume Bergmann a fost un intelectual de elită. El a studiat teologia la Strasbourg, la Göttingen , apoi la Berlin și filologie la Paris. Decan al Facultății de Litere din Strasbourg în 1860, Frédéric-Guillaume Bergmann a rămas profesor la universitatea germană după războiul din 1870 . Printre altele este autorul a numeroase lucrări, dintre care se distinge Les Gètes (1859), Les Scythes (1860) și mai multe lucrări despre Dante. Încă din timpul vieții a fost recunoscut de către lumea bună pentru activitatea sa științifică. Frédéric-Guillaume Bergmann a primit Legiunea de Onoare în 1863. A devenit profesor emerit la Universitatea din Strasbourg, sanscritolog, specialist în Dante, în mitologia popoarelor nordice dar și teolog. Franco-germanul Frédéric-Guillaume Bergmann a propus o teorie printr-o lucrare de etnografie, mai exact de etno-genealogie privind originea getică a popoarelor germanice.

Omul, în gândirea acestui autor evoluează parcurgând un statut social, moral și, în cele din urmă, intelectual, fiecare cu particularitățile lui specifice. Statutul social, de pildă cunoaște treptele de la sălbăticie, barbarie până la civilizație. Avea astfel o viziune evoluționistă asupra lumii conform epocii. Statutul lui intelectual s-a bazat pe tradiție, adică pe o sumă a experiențelor existențiale și, pentru a înțelege lumea, fiind o creație a lui Dumnezeu, pe religie și reperele sale: cerul, pământul și soarele, luna, focul apa și oceanul. Pe aceste criterii exhaustive, Bergmann a alcătuit un tablou în care neamurile nordice germanii, danezii, scandinavii și islandezii ajung la stadiile superioare de civilizație și religie cu ajutorul sciților și al geților, iar religia este reprezentată de zeul suprem Zalmoxe sau Skalmoxis care îi substituie pe Odin și Thor. Zalmoxis a fost în mitologie urmașul zeului luminii Gebeleizis, după care s-au inspirat popoarele nordice. Cartea este extrem de complexă și confirmă ce s-a întâmplat în Dacia după Decebal când dacii liberi (amestec etnic cu goții) ai lui Ermanaric cel Mare răpus de huni, s-au îndreptat spre nordul Europei unde, timp de o mie de ani au prelungit în istorie zalmoxianismul. Ei au pus bazele, într-un fel mitologic și simbolic, a Daciei Nordului, recunoscute de Papa Agapet al II-lea în secolul X. Scopul fundamental al cărții a fost acela de a explora geneza și evoluția geților, un popor cu un rol semnificativ în istoria antichității, dar care a fost adesea supus unor interpretări variate și adesea contradictorii. Bergman și-a propus să aducă lumină asupra acestor aspecte, investigând nu doar istoria geților, ci și legăturile lor cu alte popoare din antichitate. Unul dintre cele mai importante subiecte abordate în lucrarea lui Bergman este analiza profundă a geților ca entitate etnică. Acesta descrie nu doar originile geților, ci și impactul lor asupra istoriei regionale. Bergman explorează legăturile dintre geți și alte grupuri etnice din antichitate, subliniind că aceste relații sunt esențiale pentru a înțelege evoluția interacțiunilor culturale și politice în Europa de Est. Geții au stat la baza culturală, religioasă și economică a popoarelor din Europa Centrală și de sud-est. Genealogia popoarelor este, de asemenea, un concept central în lucrarea autorului. Bergman credea că de fapt cunoașterea legăturilor genealogice dintre popoare ajută la înțelegerea complexității identităților etnice și a migrațiilor istorice. El pune accent pe inter-conectivitatea popoarelor din antichitate și pe modul în care aceste legături au influențat evoluția socială și culturală a regiunii. Bergman adoptă o abordare metodologică riguroasă, combinând analiza critică a surselor istorice cu interpretarea arheologică și analiza lingvistică. El își bazează argumentele pe o gamă largă de surse, inclusiv scrierile lui Herodot, inscripții antice și studii arheologice recente, dar și pe interpretarea originii cuvintelor. Metoda sa comparativă i-a permis să creioneze un tablou mai clar al genezei geților și al identităților etnice, contribuind la o înțelegere mult mai nuanțată a acestora. Bergman clarifică unele mituri și concepții legate de geți și de genealogia lor. Autorul reînscrie în contextul istoric corect legăturile dintre geți și alte popoare, cum ar fi daci, traci și alte grupuri din Balcani. Această reconciliere a literaturii istorice anterioare cu dovezile arheologice a permis deschiderea unor noi direcții de cercetare în studiul istoric al regiunii. Prin cercetările sale inovative, Bergman oferea nu doar o mărturie a complexității identității etnice, ci și o adevărată punte între trecut și prezent. Geții și goții au fost înrudiți geopolitic și cultural, precum și religios prin adorarea zeului soarelui. Relevanța acestor studii continuă să fie actuală, chiar dacă unele concluzii pot fi depășite științific. Autorul susține că slavi sunt o ramură a geților și prin filiera ancestrală celtică și înrudiți cu germanicii. În consecință există un trunchi etnic comun al geților, germanicilor și slavilor, astfel se explică numeroase lucruri comune la aceste popoare, care interferau în Europa antică. Slavii s-au amestecat cu geții și germanicii în peregrinările lor și în relațiile comerciale.Astfel, putem concluziona că Moravia, Tatra și Silezia a fost ”autostrada” terestră a relațiilor geților cu slavii și germanicii, incusiv scandinavii, în evul mediu timpuriu.

Această lucrare este considerată de specialiști ca esențială pentru oricine este interesat de interacțiunile culturale dintre geți și popoarele germanice. Legătura dintre geți și popoarele nordice este un subiect complex și adesea controversat și astăzi. Autorul susținea comprehensiv că atât geți, cât și unele populații nordice ar împărtăși o origine comună în cadrul ramurii indo-europene a popoarelor, prin existența poporului primordial al pelasgilor. Această teorie sugerează că atât geții din zona Dunării, cât și anumite triburi nordice (precum germanicii) au migrat din aceleași zone ancestrale, originile lor comune fiind parte a expansiunii indo-europene. Bergman susținea că geții și popoarele nordice au avut interacțiuni în cadrul relațiilor comerciale, dar și al schimburilor culturale și mai ales religioase. Principalele rute comerciale care traversau Europa de Est și de Nord facilitau contactul între diferite grupuri etnice. De exemplu, produsele militare, bijuteriile și materiile prime erau adesea comercializate între aceste popoare. Așa a pătruns cultura geților în nordul european. Există sugestii că unele elemente lingvistice din limba getică au fost influențate de sau au influențat limbile nordice, având în vedere că ambele provin din ramura indo-europeană. De exemplu, unele cuvinte din limbile germanice sunt asemănătoare cu cuvintele getice, ceea ce sugerează o posibilă influență reciprocă sau o origine comună. Mai ales, din punct de vedere mitologic, există asemănări între miturile getice și cele ale popoarelor nordice. De exemplu, conceptele legate de zei și eroi din mitologia getică pot avea paralele în mitologia nordică, cum ar fi figura unui zeu războinic sau a unui erou legendar. Astfel, tema războiului și a curajului este comună în ambele culturi. Geții sunt considerați de autor ca un subgrup etnic al tracilor și au avut anumite interacțiuni culturale care ar putea fi comparate cu cele nordice. De exemplu, ambele culturi au avut valori și tradiții legate de voința războinică și respectul față de strămoși. Schimburile comerciale dintre populațiile din zona Dunării și cele nordice au fost facilitate de rutele fluviale și maritime. Aceste rute au permis nu doar comerțul de bunuri, ci și de idei și tradiții culturale. Există dovezi arheologice care sugerează că tipurile de armament utilizate de geți și cele de către triburile nordice au avut similitudini, ceea ce ar putea indica schimburi tehnologice sau tradiții războinice comune. Legăturile dintre geți și popoarele nordice ar fi mai vechi decât migrația goților, gepizilor sau ostrogoților de la sfârșitul căderii imperiului roman. Încă din secolele VI-III î. Hr. există o legătură dintre geți și popoarele nordice. În această perioadă, atât geți cât și diverse triburi nordice au început să se organizeze în comunități structurale. De exemplu, geții au fost menționați de istorici precum Herodot și Strabo, care discutau despre popoarele din zona Dunării, în timp ce în Scandinavia au apărut primele evidențe arheologice ale așezărilor germanice. În secolele II și III d. Hr. a fost o perioadă de intensificare a interacțiunilor, unde rutele comerciale dintre Europa de Est (inclusiv țările dace) și Scandinavia au fost active. Geții au fost în contact cu triburile germanice, care se aflau la nord de Dunăre, iar influențele reciproce au fost evidente. Iar în secolele IV-VI d.Hr., prin perioada migrațiilor (aproximativ între secolul IV și VII) este crucială, când o serie de popoare, inclusiv goții (un popor germanic), au migrat în jurul Mării Negre și s-au confruntat cu geți și daci. Este o perioadă în care s-au intensificat mișcările de populație și schimburile culturale și comerciale. La aceasta mai adăugăm perioada vikingilor (aproximativ 800-1100 d. Hr.). Deși această perioadă este ulterioară, vocația exploratoare a vikingilor a adus un aflux de contacte între Scandinavia și Europa Centrală și de Est. Deși geți nu mai existau ca entitate distinctă, influențele culturale și comerciale continuau prin intermediul altor grupuri tribale care au apărut în acea perioadă. Vikingii s-ar fi reîntors la origini prin colonizarea Dobrogei getice în secolele VIII și IX. Această cronologie arată că legăturile dintre geți și popoarele nordice sunt adânc înrădăcinate în istoria timpului, evidente pe o perioadă extinsă care acoperă multe secole. Pentru autor țara Gotland era numele dat Scandinaviei, iar Dania din Iutlanda prefeudală era un fel de ”alter ego” a Daciei lui Decebal, născute din amestecul dintre germanici (goți)) și geți. Mai mult autorul merge pe ideea originii comune a limbii ”gutycă” din Scandinavia cu limba getică din Dacia, identificând elemente lingvistice comune, ajungându-se la o teorie a unei originarități comune getico-gotică. Inclusiv gepizii ar fi fost o ramură germanică înrudită cu dacii. Această vechime a legăturile dintre geți și popoarele nordice reprezintă de fapt noutatea adusă de istoricul Frédéric-Guillaume Bergmann, fapt ce confirmă teoria istoriografică mai nouă a ”difuziei” dintre geți și goți în secolele III-V d. Hr., lucru confirmat de lucrarea ”Getica” a lui Iordanes din secolul VI, care astăzi trebuie să o percepem în altă cheie teoretică de cercetare, care confirmă interferența între geți și germanicii din Europa centrală și de sud-est și apoi din Dania sau Dacia Nordului, fundamentul mitologic, religios și simbolic a unui popor cu posibile origini aflate în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Ionuț Țene/ napocanews.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Unul dintre cele mai mari secrete ale lumii, dezvăluit de dosarele CIA declasificate

2 Directorul INSCOP spune că cel puțin cinci sondaje pentru prezidențiale făcute în ultimele 10 zile arată aceleași cifre ca cele prezentate de Nicușor …

3 Noi amănunte despre virusul misterios din Rusia

4 Da, este hotelul generalilor MApN din Venus...

5 „Producem deja mai multe obuziere autopropulsate de calibru 155 decât NATO”