În ultimii ani istoricii și etnologii polonezi încep să recunoască originea românească a minorității ”gorale” din Carpații Păduroși. Ei fac conexiunea istorică și etnică dintre valahii gorali și românii din Țările Române. Un istoric și antropolog polonez din noua generație Paweł Sendyka, care este afiliat la Institutul de Etnologie și Antropologie Culturală al Universității Jagiellone din Cracovia recunoaște într-un amplu studiu publicat în anul 2018 că valahii gorali sunt veniți din Țările Române în Polonia în secolul XIV, deși documentar ei sunt pomeniți mult mai devreme în secolul XII. Bineînțeles nici cercetătorul Paweł Sendyka nu consideră pe valahii gorali ca localnici sau autohtoni născuți pe aceste meleaguri ca popor provenit din vechile triburi ale dacilor liberi. Istoriografia poloneză încă nu este pregătită să accepte adevărul istoric, că valahii gorali sun urmașii proto-românilor localnici dar și a acelora veniți prin fenomenul transhumanței din Moldova și Maramureș. Autorul publică studiul de referință pentru istoriografia poloneză în limba engleză, în vederea circulației mai largi a ideilor sale. Studiul este intitulat sugestiv: ”Once We Were Shepherds: Górale Ethnic Identity in Celebrations Revived and Reinterpreted” și a apărut în prestigioasa publicație științifică: ”Ethnologia Actualis, Vol. 18, Nr. 2/2018”. Istoricul polonez realizează cu acribie și cu o nedisimulată simpatie o analiză istorico-antropologică și etnografică a fenomenului valahilor gorali și rolul acestora la începutul mileniului XXI, ca o minoritate excepțională și un bun etno-cultural și economic de luat în seamă de autoritățile poloneze. Grupul etnic al goralilor, din regiunile muntoase din sudul Poloniei, prezintă un caz captivant de adaptare și reinterpretare a identității culturale într-un context de schimbări sociale profunde. Izolați geografic și cu o economie tradițională bazată pe păstorit, goralii au dezvoltat o identitate distinctă, marcată de legătura strânsă cu natura și de tradiții specifice, ancestrale. Acest articol analizează modul în care sărbătorile gorale, reînviate și reinterpretate în contextul modern, servesc ca un instrument cheie în menținerea și redefinirea acestei identități, într-o perioadă de transformare economică și socială majoră. Autorul a explorat cu acribie evoluția unor ceremonii cheie, analizând rolul lor în construirea și reafirmarea simțului de apartenență, precum și provocările cu care se confruntă goralii în procesul de menținere a identității lor în fața globalizării și modernizării. Istoricii polonezi contemporani au schimbat paradigma, trecând de la „sălbaticii nobili” la o identitate construită, o minoritate atașată valorilor și statului polonez într-o unitate în diversitate, conform noilor norme europene privind drepturile minorităților, mai ales după aderarea Poloniei la U.E. în 2004.

Până în ultimii ani imaginea valahilor gorali în istoria Poloniei a fost marcată de ambiguitate și chiar de o ignoranță programatică din partea lumii academice de la Varșovia. În secolul al XIX-lea, perioada romantică a naționalismului polonez a proiectat asupra lor o imagine idealizată de „sălbaticii nobili”, un popor pur și nealterat, care păstra esența culturii poloneze originare, de fapt ei erau aparținători ai unui alt neam – românesc – cu origini etnice și tradiții pastorale din lanțul carpatin. Această imagine, deși parțial construită și simplificată, a jucat un rol important în definirea lor ca un grup distinct, cu o identitate de o valoare aparte în cadrul națiunii poloneze de azi. Politicienii și istoricii polonezi sunt nevoiți să recunoască gradual începând cu secolul XIX și, mai ales, în perioada interbelică prin istoricul Ludowik Wyrostek că goralii sunt valahi veniți din Munții Carpați sau chiar de la sud de Dunăre. Desigur polonezii nu le recunosc, încă, continuitatea și autohtonia din dacii liberi sau dacii romanizați. Însă, această imagine romantică masca o realitate complexă, punctată de o existență precară, de condiții de viață dificile și de o continuă adaptare la condițiile climatice și geografice extreme ale munților. Tradițiile pastorale axate pe creșterea oilor și pe transhumanță au fost esențiale în menținerea economiei locale și a modelat întreaga structură socială și culturală a comunităților valahilor gorali. Sistemul pastoral reprezenta nu doar o formă de subzistență, ci și un element central în definirea identității, reglementând relațiile sociale, obiceiurile și chiar sistemul de valori. Valahii au păstrat de fapt structura economico-comunitară conform tradițiilor fraților români din lanțul montan carpatin. Potrivit autorului polonez, goralii valahi ar fi avut originea în migrațiile pastorale din Balcani și lanțul carapttic, care au avut loc la mijlocul Evului Mediu. El nu precizează o regiune exactă de origine, dar sugerează că factorii care au stat la baza acestor migrații au fost evenimentele turbulente din secolul al XIV-lea, cum ar fi expansiunea otomană, luptele dintre nobilii din Țările Române și nevoia de noi pășuni din cauza creșterii populației. Cu alte cuvinte, autorul susține că valahii nu proveneau dintr-o singură zonă specifică, ci din mai multe regiuni din Balcani, motivați de o combinație de factori politici, economici și demografici. Această interpretare a originilor goralilor valahi este o reflectare a complexității istorice și a diversității factorilor care au stat la baza formării grupului etnic – migrații multiple și cauze diverse. Autorul respinge ideea unei origini unice și precise a migrației vlahe. El sugerează mai degrabă un proces complex de migrații din diverse zone ale Balcanilor/lanțul muntos carpatic, desfășurat pe o perioadă mai lungă de timp. Această imagine a unor migrații multiple, în contrast cu o singură migrare masivă, este mai realistă având în vedere contextul istoric al perioadei. Evenimente, precum expansiunea otomană, au creat instabilitate și presiuni demografice în diverse regiuni ale Balcanilor, determinând populații întregi să caute noi teritorii și oportunități economice. Autorul enumeră, de asemenea, o serie de factori care ar fi putut contribui la declanșarea acestor migrații: expansiunea otomană, adică avansul Imperiului Otoman în Balcani a creat o instabilitate politică și economică generalizată, determinând migrații masive ale populațiilor locale spre teritorii mai sigure și mai stabile. S-au mai adăugat conflictele dintre boieri și pretendenții la tron din Țările Române. Această instabilitate a determinat migrația unor populații spre teritorii mai pașnice așa cum erau cele din Carpații Păduroși. O altă cauză susținută de istoricul polonez ar fi creșterea populației în zonele de origine ar fi putut duce la supraaglomerare și la lipsa de resurse, determinând o parte a populației să caute noi locuri de trai.

Paweł Sendyka vorbește de o atracție a Poloniei pentru valahi. Țara oferea, cel puțin pe termen mediu, condiții mai favorabile de trai decât zonele instabile din Balcani și Țările Române. Ius Valachicum, sistemul juridic special creat pentru noii veniți, le oferea o autonomie mai mare și le asigura anumite drepturi, ceea ce a făcut din Polonia o destinație atractivă pentru migrația pastorală. În această chestiune mă dezic de istoricul polonez. Jus Valachicum nu a fost impus de regatul medieval polon, ci era o normă de drept specifică legii românești sau strămoșești și era de înainte de înființarea statului medieval polonez. O teorie interesantă o susține Paweł Sendyka privind lipsa unei singure „patrie” valahe. Autorul nu indică o singură „patrie” valahă de origine, ci mai multe teritorii de emigrare. Acest lucru sugerează că migrațiile au fost probabil inițiate din mai multe regiuni, cu populații românești care, deși împărtășeau trăsături culturale și obiceiuri pastorale comune, proveneau din contexte geografice și istorice diferite. Acest lucru complică identificarea unei singure regiuni de origine a Țărilor Române. Pot fi valahi din Haemus, Pind sau Panonia. Tototdată, istoricul polonez sugerează că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a clarifica aspectele legate de originea și migrația populației vlahe în Polonia. Analiza documentelor istorice, studii genetice și arheologice ar putea furniza informații suplimentare care să contribuie la o înțelegere mai precisă a acestui aspect.

Paweł Sendyka realizează și o analiză etno-folclorică excepțională asupra valahilor gorali din perioada contemporană. El consideră că, în ultimii ani sărbătorile și evenimentele ce aparțin de tradiția locală au devenit instrumente de reafirmare a identității și originarității etnice în sudul Poloniei. Secolul al XX-lea a adus transformări majore în viața valahilor gorali. Industrializarea, colectivizarea și, ulterior, tranziția la economia de piață liberă, după 1990, au afectat profund sistemul pastoral tradițional. Dezvoltarea turismului a adus însă noi oportunități economice, dar și presiuni asupra mediului și asupra modului de viață tradițional. Declinul pastoralismului a afectat nu doar economia locală, ci și relațiile sociale, obiceiurile și structura comunităților gorale. Acest context a creat o nevoie acută de a reevalua și reinterpreta identitatea etnică, de a găsi noi modalități de a menține o identitate distinctă în fața presiunilor modernizării. Despre aceste lucruri comprehensive vorbește istoricul polonez Pawel Sendyk din Cracovia. El analizează în comentariul său științific trei sărbători esențiale în viața valahilor gorali din Carpații Păduroși și suburbiile rurale ale Cracoviei. Sărbătorile tradiționale au jucat un rol esențial în această redefinire a identității și originalității etno-folclorice. Analizând trei sărbători reprezentative, istoricul polonez observă modul în care goralii adaptează și reinterpretează tradițiile în contextul modern: – Redyk Jesienny (întoarcerea oilor toamna). Această sărbătoare, care marchează sfârșitul sezonului pastoral, simbolizează revenirea oilor de la pășunile montane și renașterea comunității după o perioadă de izolare. Ritualurile și evenimentele asociate (muzică tradițională, costume populare, mese festive) contribuie la reafirmarea legăturii strânse între gorali și mediul lor natural; – Mieszanie Owiec (amestecul oilor primăvara). Această sărbătoare, cu origini în ritualurile pastorale vechi, simbolizează renașterea și fertilitatea naturii. Evenimentul este marcat de ritualuri specifice, cum ar fi binecuvântarea oilor de către preot și utilizarea unor plante și ierburi aromatice în ritualuri tradiționale. Integrarea elementelor religioase în ritualuri ancestrale reflectă o adaptare la schimbările din societatea modernă și să nu uităm de Święto Bacowskie (Ziua Ciobanului). Este o sărbătoare mai recentă, această ceremonie este un exemplu de „invenție a tradiției”, reflectând capacitatea goraliilor de a crea noi ritualuri care întăresc legătura cu trecutul lor pastoral. Evenimentul are ca scop sărbătorirea tradițiilor pastorale și a identității gorale, oferind un cadru pentru transmiterea valorilor culturale către generațiile următoare. Sunt sărbători ce au similarități etno-folclorice cu păstorii și mocanii români din Maramureșul istoric, Bucovina sau Vrancea. Paweł Sendyka cercetează exhaustiv și cu acribie și simbolismul costumelor populare și al obiectelor tradiționale la valahii gorali în perioada recentă. În opinia istoricului costumul popular este un simbol a unei identități asumate cu mândrie. În viziunea istoricului polonez, costumul popular goral, cu diversitatea sa regională, joacă un rol esențial în construcția identitară. Fiecare element al costumului (materiale, culori, ornamente) are o semnificație culturală profundă și transmite informații despre proveniența, statutul social și chiar personalitatea celui care îl poartă. Utilizarea costumelor tradiționale în sărbători și în evenimente publice subliniază continuitatea tradiției și reprezintă un element important în menținerea identității gorale. Pe lângă costumul popular și obiectele tradiționale și simbolistica lor legată de oierit și transhumanță, precum și de economia montană sunt repere ale identității gorale similare cu cele descoperite în studiile lui Radu Rey. (Vezi Radu Rey, ”Civilizație Montană” – Edit. Științifică și Enciclopedică – București, 1986). O serie de obiecte tradiționale sunt încă utilizate și valorificate de gorali, contribuind la menținerea identității lor culturale. Printre acestea se numără instrumentele muzicale, obiectele de artizanat (de exemplu, brânzeturi specifice, obiecte de ceramică sau de sculptură în lemn) și diverse obiecte ritualice utilizate în cadrul ceremonii tradiționale. Aceste obiecte au nu numai o funcționalitate practică, ci și un puternic simbolism cultural.

Astăzi pentru a supraviețui economic valahii gorali din Polonia apelează la promovarea turismului rural și comerțul cu obiecte, unelte și produse alimentare de casă, bineînțeles produse artizanal. Dezvoltarea turismului în regiunile montane din Polonia, conform autorului polonez, a adus atât oportunități economice pentru valahii gorali, cât și provocări legate de conservarea identității lor culturale. Pe de o parte, turismul a stimulat o revitalizare a artizanatului și a tradițiilor culturale, creând noi oportunități economice. Pe de altă parte, însă, există riscul comercializării excesive a culturii gorale, transformarea unor elemente tradiționale în produse turistice banale și riscul pierderii autenticității. Paweł Sendyka care este și un antropolog post-modern analizează cultura goralilor prin utilizarea imaginii acestora, foarte puternică în mentalul colectiv, în publicitate. Imaginea goraliilor, cu atributele sale romantice și idealizate, este adesea utilizată în publicitate pentru a promova diverse produse și servicii. Această utilizare comercială a imaginii lor prezintă riscul de a simplifica și de a distorsiona percepția publică asupra culturii gorale. Este esențial să se promoveze o utilizare responsabilă a imaginii lor, care să respecte și să valorifice bogăția culturii lor, evitând astfel riscul de banalizare sau de stereotipare, conform autorului polonez. Paweł Sendyka consideră că reînvierea tradițiilor este un proces dinamic și adaptiv. Există o sinergie sociologică interesantă și interesată obiectiv pentru reinventarea și redescoperirea unei minorități valahe în Polonia. Reînvierea și reinterpretarea identității culturale gorale prin intermediul sărbătorilor reprezintă un proces dinamic și adaptativ, marcat de o continuă interacțiune între tradiție și modernitate. Deși romano-catolici azi, valahii gorali au elemente de construcție bisericească și sărbători religioase legate de strămoșii lor ortodocși. Goralii adaptează și reinterpretează tradițiile lor, integrând noi elemente și adaptându-le la contextul socioeconomic modern, demonstrând astfel flexibilitatea și capacitatea lor de a evolua în timp. Provocări și perspective pentru viitor în viziunea autorului polonez sunt următoarele: menținerea autenticității identității gorale în contextul globalizării și al modernizării reprezintă o provocare majoră. Este esențial să se promoveze o abordare responsabilă a gestionării patrimoniului cultural, care să echilibreze nevoia de dezvoltare economică cu necesitatea de a păstra autenticitatea tradițiilor și de a evita riscul de comercializare excesivă sau de distorsionare a identității lor. Eforturile de revitalizare a economiei pastorale, promovarea artizanatului local și dezvoltarea unui turism responsabil sunt esențiale pentru menținerea identității gorale în contextul modern. Sărbătorile gorale, reînviate și reinterpretate, reprezintă un instrument important pentru menținerea și redefinirea identității culturale. Acestea reflectă capacitatea goralilor de a se adapta la contextul modern, păstrând totodată legătura cu tradițiile lor ancestrale. Provocarea pentru viitor constă în a găsi un echilibru între conservarea autenticității culturale și integrarea într-o societate globalizată, evitând riscurile asociate cu comercializarea excesivă și cu banalizarea culturii lor.

Textul studiului subliniază originea pastoral-românească a goraliilor. Valahii, un grup pastoral nomad, s-au stabilit în regiunile muntoase ale Poloniei încă din Evul Mediu, introducând practici pastorale specifice și un sistem juridic particular, numit Ius Valachicum, pe care l-am menționat. Acest sistem le acorda păstorilor o mai mare autonomie și le garanta anumite drepturi, inclusiv libertatea de a se muta cu turmele lor. Goralii au adoptat aceste practici pastorale, care au devenit esențiale în modelarea economiei, structurii sociale și culturii lor. Astfel, vlahii reprezintă grupul etnic precursor, de la care goralii își trag multe dintre tradițiile și obiceiurile lor fundamentale. Autorul nu neagă aspectele culturale comune cu românii, dar, consideră că identitatea goralilor s-a dezvoltat într-o manieră distinctă. Textul studiului nu le enumeră explicit, dar implică faptul că unele elemente ale culturii materiale (costum popular, instrumente muzicale, obiceiuri pastorale), dar și unele aspecte ale sistemului de valori și ale relațiilor sociale, ar putea avea rădăcini în tradițiile vlahe (românești). De remarcat în perspectiva autorului este că sistemul juridic Ius Valachicum, specific păstorilor vlahi, a jucat un rol important în definirea comunităților gorale. Acesta le-a oferit o autonomie relativă față de puterea centrală, permițându-le să-și dezvolte propriile structuri sociale și economice. Această autonomie a fost esențială pentru consolidarea identității gorale, contribuind astfel la păstrarea tradițiilor și obiceiurilor specifice. Totodată autorul subliniază faptul că, de-a lungul timpului, goralii s-au asimilat parțial cu populația poloneză, dar au reușit să își păstreze identitatea culturală distinctă. Acest proces de asimilare a dus la o reinterpretare și o redefinire a identității gorale, integrând elemente din cultura dominantă poloneză, dar păstrând totodată elemente esențiale ale moștenirii vlahe. Această simbioză este ilustrată prin adaptarea și reinterpretarea sărbătorilor tradiționale, prin integrarea unor elemente religioase în ritualurile pastorale, și prin adaptarea unor elemente ale costumelor populare.

Autorul consideră utilizarea imaginii „valahe” în context modern pentru a stârni interesul turiștilor. Originea românească a goralilor este folosită uneori pentru a sublinia autenticitatea și unicitatea lor culturală. Acest lucru se manifestă prin accentuarea unor aspecte ale trecutului pastoral și prin utilizarea imaginii lor în contextul unor campanii de promovare a turismului rural. În concluzie, autorul sugerează că originea goralilor vlahi este un proces complex, care nu poate fi redus la o singură origine clar definită. Migrațiile au fost probabil determinate de o combinație de factori politici, economici și demografici, iar Polonia a reprezentat o destinație atractivă datorită sistemului juridic Ius Valachicum. Autorul polonez crede că conexiunea dintre gorali și vlahi este fundamentală pentru înțelegerea identității gorale. Vlahii reprezintă grupul etnic precursor, de la care goralii au moștenit practici pastorale, aspecte culturale și un sistem juridic specific. De-a lungul timpului, identitatea gorală s-a dezvoltat într-o manieră distinctă, dar rădăcinile vlahe continuă să joace un rol important în definirea identității lor culturale. În contextul modern, această moștenire este folosită strategic pentru a consolida identitatea și pentru a promova cultura goralilor. Putem concluziona că Paweł Sendyka reușește o radiografie a originii și culturii valahilor gorali, ca grup etnic cu rădăcini de pe teritoriul actual al României, dar care în timp s-a dezvoltat ca o minoritate cu o identitate și tradiții româno-poloneze, distinctă. De aici s-ar explica translația de la etniconul valah la cel de goral. E adevărat forțat și impus de clasa stăpânitoare poloneză. De apreciat este faptul că în sfârșit istoriografia poloneză nu mai neagă adevărul istoric, că valahii gorali au origini românești și reprezintă un grup minoritar cu o identitate proprie față de polonezi, care-și trage sevele din transhumanță și păstoritul românilor din lanțul montan carpatic.

Ionuț Țene/ napocanews.ro

Distribuie Distribuie Comentarii