Foarte interesante amănunte...
Puțină lume realizează importanța anului 2025, când românii aniversează faptul că acum o sută de ani, în 1925 am devenit cu totul independenți din punct de vedere religios prin înființarea Patriarhiei Române. Din 1925 Ortodoxia românească și-a câștigat pe deplin autocefalia față de bisericile surori și mai ales față de Biserica mamă: Patriarhia ecumenică a Constantinopolului. Românii prin înființarea Patriarhiei române autocefale și-a câștigat independența ca neam. Războiul de independență de la 1877 și apoi Marea Unire de la 1918 au fost doar pașii importanți, care au deschis calea independenței depline a românilor ortodocși: înființarea Patriarhiei Române, azi un simbol și un fundament instituțional al statului român, o instituție cu cea mai mare încredere în rândul românilor. Fără Biserica Ortodoxă poporul român ar fi dispărut din istorie. Azi Patriarhia Română este chezășia independenței naționale față de lumea rusă sau de imixtiunile anti-creștine ale Bruxellului. Iorga spunea că Țările Române au fost ”Bizanț după Bizanț” într-o celebră carte cu titlul omonim, dar astăzi putem completa, fără să greșim, că Patriarhia Română nu este numai continuatoarea Bizanțului, dar și ”a patra Romă”, depășind în spectrul colectiv imaginar al popoarelor ortodoxe, influența celei de-a treia Rome, adică a Moscovei.
Înființarea Patriarhiei Române are o lungă istorie. Secole de-a rândul au existat în lumea creştină numai cinci Patriarhate (numite şi apostolice): al Ierusalimului, al Antiohiei, al Alexandriei, al Constantinopolului şi al Romei. Cu vremea au dobândit acest titlu şi alte Biserici, constituindu-se în Patriarhate: Biserica Gruziei, apoi Bisericile din Bulgaria, Serbia şi Rusia. La începutul secolului al XX-lea, două Biserici ortodoxe îşi restabiliseră Patriarhatul, cea rusă, în 1917 şi cea sârbă, în 1920. După actul unirii de la 1 decembrie 1918 s-a pus problema înfiinţării Patriarhiei Române. Aceaasta a fost ridicată decembrie pentru prima oară de către Preotul Gh. Ciuhandu (1875-1947), consilier eparhial la Arad, preşedintele Asociaţiei Clerului „Andrei Şaguna”, din Transilvania, autorul multor lucrări de istorie bisericească. În cuvântarea pe care a rostit-o la Congresul preoţesc de la Sibiu, preotul Ciuhandu propunea mai multe măsuri în vederea unificării bisericeşti. Preotul Gh. Ciuhandu este fondatorul moral al ideii Patriarhiei Române. Sper ca anul acesta Patriarhia Română să-i ridice o statuie. În cursul anului 1924 posibilitatea înfiinţării Patriarhiei Române începea să devină realitate. Personalităţi de seamă ale neamului nostru, printre care se aflau primul ministru, Ionel I. C. Brătianu, profesorii Nicolae Iorga, Simion Mehedinţi, preotul Ioan Lupaş, miniştrii Costantin Argetoianu, Dr. C. Angelescu, Al. Lapedatu, ca şi membri ai Sfântului Sinod, erau favorabili înfiinţării Patriarhiei Române. Nicolae Iorga şi-a expus opinia explicit într-un articol al ziarului „Universul”, invocând în special argumente de ordin istoric-bisericesc în sprijinul înfiinţării patriarhiei:”Suntem singurul popor ortodox cu un simplu mitropolit primat în fruntea unei Biserici autonome.” Şi tot în paginile aceluiaşi ziar, Al. Lapedatu, ministrul Cultelor, scria: „Crearea Patriarhatului Român e reclamată de situaţiunea actuală, de superioritate numerică şi morală a Bisericii Ortodoxe Române faţă de celelalte Biserici Ortodoxe străine, de rolul mai însemnat uneori decât al tuturor Patriarhiilor împreună pe care Biserica noastră l-a avut în trecut, timp de secole.” În art. 22 al Constituţiei aprobate de şeful statului în martie 1923 erau înscrise atât autocefalia, cât şi autonomia Bisericii Ortodoxe Române. În luna decembrie 1924, mitropolitul Pimen al Moldovei, ca membru senior al episcopatului românesc de atunci, a făcut propunerea ca: „Mitropolia Ungrovlahiei (sau a Munteniei), cu scaunul mitropolitan din Bucureşti, să fie ridicată la rangul de Patriarhie; iar mitropolitul Ungrovlahiei, ca Primat al României, care, de drept e şi Preşedinte al Sfântului nostru Sinod, să poarte titlul de: PATRIARH AL BISERICII ORTODOXE NAŢIONALE ROMÂNE (cu reşedinţa la Bucureşti)”. Această propunere a fost pusă în plenul Sfântului Sinod în sesiunea de toamnă din anul 1924, care, prorogată în ziua de 4 decembrie acelaşi an, şi-a reluat lucrările la 4 februarie 1925, zi în care a şi fost pusă în discuţie. Pe 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a hotărât înfiinţarea Patriarhatului Ortodox Român pentru Biserica Ortodoxă Română. În urma discuţiilor purtate, a expunerilor de motive prezentate şi a citirii „actului de înfiinţare”, Sfântul Sinod, „în unanimitate şi cu însufleţire” a hotărât în aceeaşi şedinţă următoarele: „Se înfiinţează în Ţara Românească, pentru Biserica Ortodoxă Autocefală Română, demnitatea de Patriarh” (art. 1). „Arhiepiscopul şi mitropolitul Ungrovlahiei se ridică, în calitatea sa de Primat al României, la rangul de patriarh al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române” (art. 2). „Înalt Prea Sfinţitul D. D. Miron, actualul Arhiepiscop şi mitropolit al Ungrovlahiei, devine în calitatea sa de Primat al României, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române” (art. 3)şi:”Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române se va bucura de toate drepturile recunoscute de Sfintele canoane şi legile ţării” (art. 4).
Sfântul Sinod a comunicat Ministerului Cultelor, la 7 februarie, hotărârea adoptată, de înfiinţare a Patriarhiei Române, care a fost prezentată Guvernului. Acesta a alcătuit un proiect de lege, care a fost aprobat de Senat, la 12 februarie 1925, apoi de Parlament, la 17 februarie 1925. Ulterior, la 25 februarie 1925, s-a promulgat Legea pentru ridicarea scaunului arhiepiscopal şi mitropolitan al Ungrovlahiei, ca primat al României, la rangul de Scaun patriarhal. În ziua de 29 octombrie 1925, regele Ferdinand I, pe baza „legii pentru ridicarea Scaunului Arhiepiscopal şi Mitropolitan al Ungrovlahiei, ca Primat al României, la rangul de scaun patriarhal”, prin decret regal, „a întărit” pe arhiepiscopul şi mitropolitul Ungrovlahiei, Dr. Miron Cristea, Primatul României, în scaunul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.( vezi Petre Ciprian ŞARPE, Cum s-a născut Patriarhia Română, Revista Historia.ro).
Cu anul 1925 România a devenit din punct de vedere religios oficial, un ”Bizanț după Bizanț”. Iar azi prin forța BOR în Diaspora unde creștinăm ortodox numeroși europeni suntem într-o lucrare dumnezeiască de restaurare a creștinismului trăitor din Uniunea Europeană. Am devenit de fapt ”a patra Romă”, reușind să depășim ca influență a treia Romă, adică Moscova, în mentalul colectiv european. Românii din Diaspora au devenit mesagerii vestitori ai dreptei credințe în Uniunea Europeană. Bisericile Ortodoxe române se ridică pe întreg continentul european, iar în țară sute de mănăstiri au fost restaurate sau s-au ridicat după 1990. De aceea trebuie să ținem seama și să celebrăm cu fast faptul că Biserica Ortodoxă Română sărbătorește în 2025 – o sută de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie. Momentul va fi marcat pe tot parcursul anului viitor prin manifestări diverse, printre care proclamarea canonizării mai multor sfinți români contemporani și sfințirea mare a Catedralei Naționale. În vederea promovării Centenarului, Patriarhia Română a stabilit o identitate vizuală specială a evenimentului istoric, cu o simbolistică profundă. Iar logoul aniversării, numit Sigiliul Centenar, este simbolul principal al identității Centenarului Patriarhiei Române. Sigiliul Centenar cuprinde numărul 100 format din 2 ovale și Crucea Patriarhală, element central, care simbolizează cifra 1. Sigiliul utilizează mai multe simboluri specifice arhierești, prezente și pe blazonul Patriarhal, precum mitra, crucea de procesiune, cârja episcopală. La o sută de ani de la declarația de independență a ortodoxiei românești, prin înființarea Patriarhiei Române, poporul român reprezintă un neam credincios și religios cu o misiune vie, lucrătoare și trăitoare a ortodoxiei, având o tradiție apostolică de la Sf. Andrei într-o Europă secularizată și decadentă. Patriarhia Română este chezășia independenței neamului românesc. Patriarhia Română reprezintă pilonul instituțional central nu numai al României de astăzi, ci chiar al Uniunii Europene. Bucureștiul din punct de vedere religios a devenit ”a patra Romă”, de unde iradiază Lumina credinței întru Hristos. Tot mai puternică.
Ionuț Țene/ napocanews.ro
