Istoriografia poloneză nu a depășit anumite limite ideologice etnico-politice privind istoria valahilor din sudul Poloniei. Elita poloneză și istoriografia poloneză i-a numit pe ciobanii și mocanii valahi din Carpații Păduroși cu etnonimul ”goral”, ceea ce înseamnă în slava populară și regională ”muntean”. Ei recunosc că limba acestor țărani munteni este de origine românească și că vorbesc de fapt o limbă proto-română, care în ultima sută de ani a dispărut, fiind adoptată limba poloneză, cu folosirea a circa 200 de cuvinte românești provenite din îndeletnicirea păstoritului. Istoricii polonezi consideră că valahii redenumiți mai târziu ”gorali” au venit în sudul Poloniei abia în secolul XVI, ignorând chiar cronicile poloneze care vorbesc de ciobanii valahi încă din secolul XII și XIII, dar și cronicile maghiare din vremea lui Matia Corvin din secolul XV ce amintesc ciobanii români. Mai mult, istoriografia poloneză nu menționează legătura etnico-istorică de continuitate dintre regatul lui Burebista, cu lanțul tribal autohtoni de carpi și costoboci din Carpații Păduroși și valahii gorali din secolul XV/XVI. Bineînțeles istoricii polonezi ignoră vreo legătură de continuitate dintre dacii liberi, dacii romanizați și muntenii valahi din sudul Poloniei. Pe scurt istoriografia poloneză a dezvoltat o paradigmă istoriografică subțire și fără fundamente solide științifice și documentare despre trecutul valahilor din Carpații Păduroși. Ei susțin că prima mențiune documentată a valahilor pe teritoriul Poloniei datează din secolul la XV-lea, când aceștia au început să se stabilească în regiuni precum Galiția și Podolia. Această imigrație a fost motivată în principal de instabilitate politică din regiunile lor natale, adică din Moldova, Transilvania și Țara Românească, precum și de dorința de a găsi terenuri fertile pentru agricultură și pășunat. Valahii s-au integrat în peisajul agricol al Poloniei, stabilind ferme și gospodării care au contribuit la dezvoltarea economică a regiunilor. Interesant că cronicile poloneze vorbesc despre slavii de la câmpie, nu de la munte. Valahii păstori și oameni ai muntelui prin fenomenul transhumanței au fost în Carpații Păduroși ca acasă sau mai degrabă acasă, deoarece lanțul carpatic a fost o autostradă a oieritului pornind din Munții Haemus, Dunărea la Cazane până în Silezia. Istoricii polonezi recunosc că valahii au adus cu ei tehnici agricole inovatoare, cum ar fi pășunatul pe pajiștii culturilor, care au crescut semnificativ productivitatea agricolă. Aceștia erau renumiți pentru creșterea uleiurilor, ceea ce a dus la dezvoltarea industriei lânii în zonă. Contribuțiile valahilor nu s-au limitat doar la agricultură; aceștia au îmbogățit și viața culturală a Poloniei prin obiceiurile și tradițiile lor. Sărbătorile, dansurile și muzica valahilor s-au integrat în cultura locală, aducând diversitate în peisajul montan, recunosc istoricii polonezi.

Integrarea valahilor în societatea poloneză a fost însă marcată de provocări. De-a lungul timpului, comunități valahilor s-au confruntat cu dificultăți legate de acceptarea în societatea culturală locală, în special din cauza diferențelor și a statutului lor social. Valahii aveau adesea statut de fermieri și lucrători sezonieri, ceea ce provoacă tensiuni cu grupurile etnice locale. În plus, interacțiunile cu alte comunități etnice, cum ar fi ucrainenii și evreii, au contribuit la complexitatea relațiilor sociale din regiune mai târziu în secolele VIII, XVIII și XIX. Totuși, istoricii polonezi recunosc că moștenirea valahilor este vizibilă în diversitatea culturală a Poloniei. Valahii au influențat nu doar agricultura și economia, ci și cultura locală, contribuind la formarea unei societăți multiculturale. Astăzi, obiceiurile și tradițiile valahilor sunt recunoscute ca parte din patrimoniul cultural polonez, iar influența lor continuă să fie studiate și azi cu interes. Cercetările contemporane arată că valahii au avut un impact semnificativ asupra dezvoltării identității poloneze, promovând în timp toleranța și înțelegerea între diferitele grupuri etnice. Importanța valahilor în istoria Poloniei este evidențiată și de studii recente care analizează migrațiile istorice și efectele acestora asupra societăților actuale. Deci valahii gorali sunt un popor fondator al Poloniei moderne în viziunea istoriografiei poloneze. Istoricii polonezi insistă pe imigrație și colonizare dinspre sud a valahilor. Ei subliniază că această colonizare a valahilor în Polonia a avut un impact profund asupra dezvoltării economice și culturale a regiunilor. Contribuțiile valahilor în agricultură, cultură locală și diversitate etnică au lăsat sau amprentă durabilă în istoria poloneză. De aceea, istoricii polonezi sunt deschiși, spre deosebire de cei greci, la studierea acestui fenomen comprehensiv și complex, într-o manieră europeană de incluziune pentru a înțelege mai bine dinamica relațiilor interetnice și contribuția diversității culturale la formarea identității naționale. Moștenirea valahilor – subliniază istorici polonezi continuă să fie o componentă fundamentală a patrimoniului cultural polonez, amintind de importanța migrațiilor în conturarea societăților europene. (vezi „Wieś podhalańska i jej gospodarcze przeobrażenia w historii regionu”, Od XV w., oprócz ludności polskiej, na Podhale zaczęła napływać ludność pochodzenia rumuńskiego – Wołosi. Zajmowali się oni wypasem bydła i owiec.; Długosz, Historiae Poloniae, Ediția Przedziecki, tomul I, Kraków, 1863, pag. 320; Elena Daboveanu – Polska gwara górali bukowińskich w Rumunii. Przekład i przygotowanie wersji polskiej: Stanisław Gogolewski, Wrocław, Zakład Narodowy im. Ossolińskich, Wydawnictwo Polskiej Akademii Nauk, 1971; Count Ludwik de Laveaux the Elder – Górale Bieskidowi zachodniego pasma Karpat. Rys etnograficzny zwyczajów i obyczajów włościan okolic Żywca. Skréśłił L. D., Kraków, 1851). Spre deosebire de istoriografia poloneză, cea românească consideră că a existat o emigrare a românilor din Transilvania și nordul Moldovei în sudul Poloniei începând cu secolul XIII, deși această teorie a lui Ștefan Meteș nu este în întregime corectă științific deoarece exclude continuitatea dacilor liberi și a dacilor românizați, precum și rolul transhumanței românești în Carpații Păduroși. (Ștefan Meteș, Emigrări românești din Transilvania în secolele XIII-XX (Cercetări de demografie istorică, Editura Științifică, București, 1971. Capitolul II, pag. 25-44).

Istoriografia poloneză nu poate accepta o continuitate a valahilor în Carpații Păduroși din vremea triburilor dacice ale lui Decebal și Burebista și muntenii gorali menționați de cronciile medievale aici încă din secolul XII. Se observă la istoricii polonezi o punere în scenă a imigrației valahilor în Galiția și Silezia abia în secolul XVI. Un jurnalist și istoric polonez Andrzej Drobik recunoaște recent că valahii gorali au ajuns mai repede în sudul Poloniei, adică în secolul XIII, nu în secolul XVI. În secolul al XIII-lea, ”vlahii, coloniști din Balcani, au început să apară pe pământurile poloneze și au reușit să supună Carpații și să introducă aici o economie pastorală.” Dar totuși consideră că localitatea Istebna s-a întemeiat de valahi abia în secolul XVI. ”Primii coloniști din zona Munților Beskid de astăzi, adică Istebna, Koniaków și Jaworzynka, situate lângă Barania Góra și Ochodzita, au venit din Silezia Superioară. Aproape în același timp, în sat au apărut și păstorii munteni și au dat naștere cătunelor – așezări situate departe de sat. Cel mai probabil, au venit din Slovacia – a existat un sat Istebné în Orava încă din secolul al XIII-lea, așa că noii coloniști au adus numele cu ei. Vlahii au fost cei care au inițiat păstoritul local, care s-a dovedit rapid a fi mult mai profitabil decât agricultura din aceste zone. Cine erau vlahii și cum au gestionat atât de bine economia în zonele montane înalte?” (Andrzej Drobik, De unde provin muntenii? Invazia vlahilor a schimbat istoria munților polonezi, Historia, 23 noiembrie 2017). Istoricul polonez nu neagă teoria continuității daco-romane în Carpații Păduroși, dar o expune doar ca o ipoteză ceaușistă. ”Dezbaterile istorice continuă și astăzi cu privire la originea vlahilor și apariția lor în Carpați. După cum a explicat prof. Ilona Czamańska de la Universitatea din Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań, nu există o singură teorie în știință care ar putea fi considerată sigură astăzi. O ipoteză este că vlahii sunt populația romanică a Balcanilor împinsă în munți, care, după sosirea slavilor în zonele de șes, a adoptat un stil de viață pastoral. Originea vlahilor este controversată și a fost adesea folosită pentru a conduce politica istorică, mai ales în România. Teoria creată acolo, promovată în special de dictatorul comunist Nicolae Ceauşescu, spunea chiar că vlahii erau descendenţi ai vechilor daci care au trăit în aceste zone cu sute de ani î.Hr.” (ibidem). Istoricul polonez menționează că valahii nu sunt neapărat totuna cu românii. Confuzia istoricilor polonezi se aseamănă oarecum cu cea a istoricilor de la Budapesta. ”Vlahii sunt un popor pastoral care locuia într-o zonă foarte largă. Aceștia nu sunt doar strămoșii românilor de azi, ci și oamenii de munte care rătăcesc de secole din Peloponez până în nordul Carpaților, și chiar mai departe, pentru că avem și urme ale așezărilor muntene de lângă Lublin. Astăzi, de fapt, vlahii sunt asociați în primul rând cu românii și cu Țara Românească istorică. Pentru a spune simplu, putem spune că românii sunt partea vlahilor care au evoluat spre statalitate – explică prof. Ilona Czamańska de la Universitatea Poznan. De fapt, zona României de astăzi este considerată leagănul vlahilor, dar o parte din teorie mai spune că acest popor de munte provine din sudul Balcanilor. Vlahii urmau să vină din zonele Macedoniei și Bulgariei de astăzi, să se stabilească în ținuturile Moldovei, Țării Românești și Transilvaniei, iar de acolo să colonizeze și să dezvolte aproape tot arcul Carpaților. Mai mult decât atât, numele Wołoch (vlah) în sine se bazează pe diferențe și întâlniri cu alte culturi – în limba germanică înseamnă „străin” sau „străin”. Interesant este că până în secolul al X-lea vlahii practic nu au apărut în izvoarele scrise, dar trebuie să fi locuit aceste zone mult mai devreme, pentru că atunci când documentele au început să le consemneze existența, ei locuiau deja întinderi uriașe de pământ în Balcani, ajungând atât de departe. Vlahii au fost cei care, împreună cu bulgarii, au co-creat așa-zisul al doilea Imperiu româno-bulgar și a format câteva state mici din care mai târziu au evoluat Moldova și Țara Românească. Interesant este că așezarea lor, adesea fără conflict, s-a suprapus cu așezarea slavă. La un moment dat, vlahii, grație stăpânirii economiei pastorale, au început să migreze spre nord, tot dincolo de Balcani, și au devenit un bun valoros pentru domnitorii din nord care au încercat să dezvolte zonele montane.” (Andrzej Drobik, op. cit.) Autorul polonez mai degrabă concepe un siaj de confluență și sinergie etnică între valahii veniți și slavii localnici. ”În Cieszyn Silezia, lângă Istebna, au început să se înființeze noi păstori, adică unități organizatorice ale turmelor individuale de oi, iar conform istoricului Franciszek Popiołek, în anii 1621-1654, în zonă erau 30 de ciobani și aici pășunau aproximativ 10.000 de oi. Vlahii au schimbat semnificativ munții polonezi, introducând păstoritul transhumant aproape peste tot și creând noi așezări. Când nu exista spațiu în Istebna, situat la o altitudine de aproximativ 600 m deasupra nivelului mării, un grup de ciobani s-a deplasat și mai sus, creând satul Koniaków. Vlahii din aceste zone nu mai erau majoritatea etnică, s-au asimilat cu populația locală, dar în toate zonele pe care le-au colonizat au introdus un nou mod de agricultură la munte. Puneau oile, obțineau lână și produceau brânză, ceea ce permitea dezvoltarea economică a munților, unde fermierii nu puteau face față. De-a lungul Carpaților, în ciuda diversității etnice a vlahilor înșiși, sunt vizibile metode similare de pășunat și chiar ritualuri comune ciobanilor din Carpați. De-a lungul anilor, coloniștii au intrat adesea în conflict cu supraveghetorii pădurilor, deoarece atunci când creau noi pășuni, ei defrișau poienițele din apropiere și le blocau, ceea ce făcea imposibilă plantarea pădurilor care erau din ce în ce mai necesare industriei. Aceste conflicte vor apărea în istoria păstorilor polonezi în următoarele câteva sute de ani, ducând în cele din urmă la prăbușirea păstoritului transhumant și la dispariția oilor din munții polonezi.”(ibidem).

Istoricul polonez Grzegorz Jawor în cunoscută sa carte ”Fața etnică a așezărilor valahe în Carpații din Polonia mică și Galiția roșie”, apărută în 1996 la Rzeszów, autorul merge tot pe ideea migrației valahilor ca păstori și oameni de munte în Carpații Păduroși, mai ales în Polonia de sud și Ucraina de sud-vest de azi. Migrația și așezarea populațiilor valahilor în Munții Carpați a reprezentat un subiect de interes istoric și geografic pentru istorici de-a lungul vremii, consideră autorul. Pe parcursul secolelor, valahii au modelat nu doar peisajele economice și sociale ale regiunii, ci și dinamica interacțiunilor culturale dintre Balcani și Europa Centrală. Lucrarea „Wołoskie osadnictwo w Karpatach w aspekcie historyczno-geograficznym” (Așezarea valahilor în Carpații Păduroși – perspective istorice și geografice) a istoricului Piotr Kłapyta – de la ”Instytut Geografii i Gospodarki Przestrzennej UJ” și Universitatea Jagelonă – oferă o perspectivă complexă asupra contribuției valahilor la dezvoltarea Carpaților, subliniind aspectele istorice, juridice și economice ale acestui proces. Valahii sunt considerați o populație de origine romanică, rezultată din romanizarea grupurilor etnice traco-dace și ilire. Primele referințe istorice despre valahi apar în surse bizantine din secolele IX-XI, subliniind prezența lor pe teritoriile balcanice. Migrația valahilor a fost influențată de factori economici, politici și militari, inclusiv presiunea otomană și nevoia de noi teritorii pentru păstorit. Aceștia au pătruns în Carpați din direcția sudică (Balcanii de Vest), extinzându-se către nord, în regiunile Transilvania, Maramureș, și mai departe în Polonia și Slovacia. În Carpații Poloniei și Slovaciei, dreptul valah s-a îmbinat cu alte sisteme juridice locale (polonez, german), reflectând diversitatea culturală a regiunii. Așezările valahe erau predominant situate în zonele montane, dar și în câmpii și depresiuni, unde valahii practicau păstoritul și agricultura. Exemple notabile includ: Ținutul Maramureșului, care era considerat un nucleu al colonizării valahe, a dat naștere unor sate precum Giulești și Bârsana și Huculszczyzna, aflată în regiunea Ucrainei de azi, valahii au contribuit astfel la dezvoltarea unei culturi distincte. Pe măsură ce valahii s-au stabilit, aceștia au adoptat elemente din culturile locale, integrându-se treptat în comunitățile slave, poloneze și germane. Valahii au introdus păstoritul transhumant în Carpați, o practică esențială pentru utilizarea resurselor montane. Producția de brânzeturi și piei a avut un impact semnificativ asupra economiei regiunii. Valahii au contribuit la diversitatea culturală a Carpaților, introducând un vocabular specific în limbile locale și influențând tradițiile montane. Așezările valahe din Carpați exemplifică substanțial un model unic de migrație și adaptare culturală. Studiul acestor comunități oferă perspective valoroase asupra interacțiunilor dintre culturile balcanice și central-europene. Dezvoltarea economică, diversitatea culturală și influența juridică sunt aspecte care subliniază contribuția valahilor la istoria regiunii. (vezi Grzegorz Jawor, Etniczne oblicze osad prawa wołoskiego na przedpolu Karpat w Małopolsce i Rusi Czerwonej (XIV-XV), w: Michał Parczewski, Sylwester Czopek (red.) Początki sąsiedztwa. Pogranicze etniczne polsko-rusko-słowackie w średniowieczu, Muzeum Okręgowe w Rzeszowie, Instytut Archeologii UJ w Krakowie, Rzeszów 1996, ISBN 83-905798-1-2 și Piotr Kłapyta, Wołoskie osadnictwo w Karpatach w aspekcie historyczno-geograficznym în Conferința – Kultura pasterska łuku Karpat i jej oddziaływania na kulturę BabiogórcówAt: Zawoja, septembrie 2014).

Despre faptul că goralii în evul mediu vorbeau limba română este un subiect despre care istoricii polonezi nu se îndoiesc. În Evul Mediu, goralii foloseau limba română, ”de aceea în unele regiuni locuite de ei s-au refugiat și voievozi români alungați de pe tronurile lor. De pildă, Ștefan Petriceicu al Moldovei sau Constantin Basarab al Valahiei, care sunt înmormântați în vechea mănăstire greco-catolică Lawriv. Voievozii se simțeau mai bine printre valahii lor decât în alte locuri de pribegie. Schimbul permanent de populații între Țările Române și Polonia în Evul Mediu a fost încurajat de faptul că exista o frontieră comună, iar mulți nobili polonezi și boieri români încheiau alianțe matrimoniale și aveau moșii de ambele părți ale frontierei.” (Claudiu Pădurean, Goralii, polonezii cu origini românești, România Liberă, 21/09/2016). Despre limba valahilor gorali a scris o carte interesantă Zbigniew Gren și Helena Krasowska, ”Graiul valahilor din Bucovina poloneză”, apărută la Varșovia, în 2008. sub egida Institutului academic polonez de slavistică. Autorii au o opinie comprehensivă privind limba și originea valahilor gorali. Lucrarea Słownik Górali Polskich na Bukowinie”(Graiul valahilor gorali din Bucovina – 2008), semnată de Zbigniew Greń și Helena Krasowska, constituie o contribuție importantă la dialectologia poloneză și etnografia lingvistică. Trebuie să remarcăm că autorii polonezi se referă la regiunea Bucovina din sudul Poloniei din Carpații Păduroși, nu la cea din România și Ucraina. Dicționarul documentează lexiconul contemporan al comunității valahilor gorali polonezi din regiunea de graniță polono-ucraineană-românească. Meritul lucrării constă nu doar în compilarea lexicală, ci și în contextualizarea culturală a intrărilor lingvistice, oferind perspective valoroase asupra vieții materiale și spirituale ale valahilor gorali, precum și asupra interacțiunii complexe cu grupurile etnice vecine. Autorii au folosit o metodologie de cercetare pe teren extrem de riguroasă, efectuând un studiu extins între anii 2000 și 2005. Colectarea datelor s-a bazat pe chestionare structurate și interviuri deschise cu informatori de peste 50 de ani, reprezentând generația mai în vârstă, care vorbea fluent dialectul goral. Această abordare multi-metodică a asigurat un set de date bogat și nuanțat, care a cuprins șase sate din Bucovina, trei în România și trei în Ucraina. Această selecție geografică reflectă importanța contextului lingvistic și cultural specific interacțiunii valahilor gorali cu comunitățile ucrainene și românești vecine asupra evoluției limbii. Polonezii intenționat fac diferența dintre gorali și români, chiar din evul mediu, deși păstorii ”valahi” au pășit pe culmile Carpaților.

Dicționarul conține 1916 de interviuri și un spectru foarte larg de cuvinte, incluzând nu numai limbajul cotidian, ci și termeni legați de cultura, tradițiile, viața materială și interacțiunile sociale ale comunității valahilor gorali. Transcrierea semi-fonetică a asigurat accesibilitatea publicului larg, inclusiv celor care nu sunt specialiști. Abordarea a fost comparativă, subliniind diferențele față de limba poloneză standard și oferind perspective asupra dezvoltării dialectului și a influențelor culturale. Dicționarul funcționează și ca o arhivă memorial astfel importantă, protejând un dialect unic și pe cale de dispariție al limbii poloneze, conform autorilor, de fapt graiul goralilor este un dialect al limbii române. Lucrarea oferă date valoroase pentru studiile lingvistice comparative, îmbogățind înțelegerea diversității dialectale poloneze și a evoluției sale sub influența limbilor de contact. Abordarea comparativă scoate în evidență unicitatea dialectului și caracteristicile sale specifice legate de contextul socio-cultural. Lucrarea oferă perspective esențiale asupra schimburilor culturale și adaptărilor în contextul multilingv al Bucovinei. Interacțiunea polonezei cu limbile ucraineană și română este bine documentată, ilustrând reziliența și capacitatea de adaptare a culturii valahilor gorali. Originile limbii valahilor gorali este recunoscută de autori ca provenind din limba română. Deși studiul nu se concentrează în mod explicit asupra acestui aspect, analiza lexicală sugerează legături strânse cu dialecte poloneze din regiunile învecinate, în special din regiunea Czadeckie, din Slovacia de astăzi. Cercetarea ulterioară ar trebui să investigheze în detaliu substratul lingvistic al dialectului, explorând posibile influențe ale limbilor slave de est, precum și influențe ale limbilor română și ucraineană, pentru a determina gradul de influență asupra formei actuale a dialectului. Istoricii polonezi insistă greșit că dialectul goral este distinct sau diferit de limba română, din care provine de fapt. Interacțiunea îndelungată între ”gorali” și comunitățile românești din jur ar fi putut genera împrumuturi lexicale directe din limba română în dialectul goral, cred cercetătorii polonezi. Aceste împrumuturi ar putea fi mai evidente în domeniile legate de viață cotidiană, agricultură sau relațiile inter-umane.

Autorii recunosc asemănări fonetice și morfologice: chiar și în absența unor cuvinte evidente. Cu greu istoricii polonezi recunosc, fiind dubitativi, că ”este posibil să existe asemănări fonetice sau morfologice între cuvintele dialectului valahilor gorali și limba română.” Ei consideră că aceste asemănări ar putea fi rezultatul evoluției independente a limbilor din substraturi comune sau a unor fenomene lingvistice paralele. Pentru a ilustra posibilele asemănări, istorici polonezi oferă câteva exemple speculative, în special termeni legați de agricultură. Există asemănări evidente între cuvintele care denumesc unelte agricole, plante sau animale, atât în dialectul valahilor gorali cât și și limba română. De exemplu, cuvinte legate de creșterea animalelor (ex: cioban, vacă, oi, colibă, cătun etc.) prezintă asemănări fonetice și semantice evidente. Autorii polonezi consideră că anumite cuvinte referitoare la casă, hrană, îmbrăcăminte sau relații familiale ar putea prezenta similitudini cu limba română. (Zbigniew Greń, Helena Krasowska’s Słownik Górali Polskich na Bukowinie, Fundația Slawistyczny Ośrodek Wydawniczy,Varșovia, 2008, pp. 5 – 180). Din păcate, istoriografia poloneză încă nu este pregătită ca să accepte un adevăr științific despre valahii gorali: continuitatea lor izvorâtă din istoria dacilor liberi și a daco-romanilor, precum și originea acestora născută din mobilitatea realizată în urma transhumanței a păstorilor valahi de pe coamele Carpaților.

Ionuț Țene/ napocanews.ro

Distribuie Distribuie Comentarii